Licoarea care ameliorează problemele splinei. Cum prepari acasă maceratul

Licoarea care ameliorează problemele splinei. Cum prepari acasă maceratul

Acorus calamus. Foto: wikipedia.org

Splenomegalia, noţiunea care descrie mărirea splinei, poate avea drept cauză o serie de afecţiuni. Diagnosticul, cauza şi tratamentul sunt stabilite de medic, care va avea în vedere  tratarea cauzei, dar şi a organului afectat ca o consecinţă a celorlalte disfuncţionalităţi.

În general, o splină marită nu crează simptome. Splenomegalia este descoperită, de obicei, în timpul examenelor  de rutină,  situaţie în care medicul recomandă teste şi investigaţii amănunţite pentru a stabili dacă este cauzată de infecţii, ciroză şi alte boli de ficat sau de sânge, probleme ale sistemului limfatic, cancer ori alte afecţiuni.

Pe lângă tratarea cauzei, specialistul are în vederea şi tratarea splinei. Este bine de ştiut că în afara tratamentelor alopate specifice, există şi remedii naturiste.

Apelarea la acestea este recomandată însă abia după consultarea unui medic, pentru că scopul în sine nu este este aducerea spinei la dimensiunile optime, ci echilibrarea organismului.

Unul dintre remediile mai puţin cunoscute, dar cu efecte excelente, este maceratul de obligeană (Acorus calamus), o specie de plante erbacee, cu miros aromatic plăcut, care creşte spontan în locuri mlăştinoase, cunoscută şi ca trestie mirositoare, pestriţă, buciumaşă, crin de apă sau papură roşie.

În scop terapeutic, se foloseşte rădăcinia plantei, despre care se ştie mai degrabă că ajută la curăţarea intestinelor, tratarea tulburărilor digestive a ulcerului stomacal şi cancerului pulmonar, dar care este eficientă şi în bolile de ficat, pancreas şi splină.

„ Obligeana este recomandată contra splenomegaliei sub formă de extract rece. Se pune la macerat  o linguriţă rasă de rădăcină mărunţită de obligeană în o cană de apă rece. Se lasă la macerat noaptea, iar dimineaţă se încălzeşte puţin şi se strecoară. Se bea câte o înghiţitură înainte şi după fiecare masă, nu mai mult! De fiecare dată, ceaiul se încălzeşte la bain marie”, explică Elena Badea, adminisratorul site-ului infuziedesanatate.ro.

Atenţie, în dozaje mai mari, planta devine toxică! De asemenea, extractul nu este indicat oricui. De aceea, trebuie să cereţi obligatoriu sfatul unui medic înainte de a apela la acest remediu naturist! 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: