Legenda Meşterului Manole, zugrăvită în Reşedinţa Regală Curtea de Argeş. Cum au ajuns vechile fresce ale Mănăstirii Argeşului în palat

Actualul Palat Episcopal este fosta Reşedinţă Regală de la  Curtea de Argeş

Puţină lume ştie că în Palatul Episcopal (vechea Reşedinţă Regală de la Curtea de Argeş) se găseşte o sală de recepţie inedită – un spaţiu ca de poveste, care însă nu este vizitabil decât cu prilejul unor evenimente importante. O uriaşă pictură, opera francezului Lecomte du Nouy, zugrăveşte, în acest perimetru, taine din celebra legendă a Meşterului Manole.

Actualul Palat Episcopal, cunoscut mai ales ca Reşedinţa Regală Curtea de Argeş, are o poveste lungă, împletită în jurul ctitoriei lui Neagoe Basarab. Până la 1875 Mânăstirea Curtea de Argeş avea o înfăţişare clasică de mânăstire românească, cu ziduri împrejmuitoare mari şi groase, chilii, un paraclis de o frumuseţe deosebită, iar undeva în partea de răsărit se construise şi un seminar.  

“Cu ocazia marii refaceri a Mânăstirii din perioada 1875-1886, care poartă amprenta M.S. Carol I şi a arhitectului Emille Andre Lecomte de Nouy, toate aceste clădiri au fost demolate rămânând numai superba catedrală având acum o măreţie regală. Locul chiliilor, paraclisului şi zidurilor a fost luat de parc, iar pe locul seminarului s-a construit clădirea care a purtat, până la abdicarea silită a M.S. Regelui Mihai I, numele de Reşedinţa Regală”, explică istoricul Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Reşedinţa Regală a fost gândită ca o clădire cu dublă funcţionalitate: aripa de nord, ca palat al episcopilor de Argeş şi partea de sud, ca reşedinţă regală. 

“Cele două părţi erau despărţite de o minunată biserică ce slujea ca loc de rugăciune şi închinăciune atât episcopilor cât şi familei regale. Este realizată dintr-o cărămidă specială, cu grad ridicat de vitrifiere, similară celei de la forturile Bucureştilor. Din acest motiv, regele Carol a fost acuzat în presa vremii de deturnarea cărămizii destinate apărării militare a Capitalei”, explică Ştefan Dumitrache. 

Sala Manole şi legenda pictată a fascinantului personaj

Pentru privilegiaţii care calcă astăzi pragul Palatului Episcopal de la Curtea de Argeş, impresionanta sală de recepţie a fostei Reşedinţe Regale redă, în partea superioară a pereţilor, celebra legendă a Meşterului Manole. Picturile se întind pe o lungime de aproape 40 de metri.

Reşedinţa Regală de la Curtea de Argeş - Foto Revista Clipa

“Aripa de sud, prevăzută cu unul dintre cele mai vechi lifturi din ţară are, la parter, o sală de primire decorată cu imaginile Legendei Meşterului Manole, din acest motiv sala purtând numele acestuia. Frescele au fost realizate de Andre Lecomte de Nouy, fratele său şi colaboratorul lor, românul Constantinescu. Tot în această aripă, în foişor, se află cabinetul de lucru al Reginei Elisabeta, unde a lucrat Evanghelia ce poate fi admirată în Mânăstire şi unde se păstrează încă şevaletul şi pensulele ei”, mai precizează Ştefan Dumitrache. 

Palatul Regal  FOTO: pinterest.com

În Palat, mai exact în muzeul din incintă (Muzeul Arhiepiscopiei), găsim, pe lângă fosta catapeteasmă a Mânăstirii, realizată în vremea lui Şerban Cantacuzino, care a fost dusă la Biserica Valea Danului cu ocazia reconstrucţiei catedralei, cărţi şi obiecte bisericeşti de o mare valoare, dar şi patru din frescele recuperate din vechiul edificiu al Mânăstirii Curtea de Argeş, la restaurarea lăcaşului de către acelaşi Andre Lecomte du Nouy.

Cine este Lecomte du Nouy şi cum au ajuns frescele Mânăstirii Curtea de Argeş în Muzeul Arhiepiscopiei

Arhitectul şi restauratorul francez Andre Lecomte du Nouy (1844-1914), discipolul unuia dintre cele mai celebre nume în domeniu, Eugène Viollet-le-Duc, este profesionistul la care Regele Carol I al României a apelat pentru restaurarea unora dintre monumente acestei ţări. Deciziile sale arhitecturale au stârnit o serie de polemici, pe marginea practicilor sale de restaurare, care, în multe cazuri s-au încheiat cu demolarea şi refacerea edificiilor şi s-au soldat cu pierderea unor importante elemente ce n-au avut şansa de a fi integrate în produsele finale ale lui Lecomte de Nouy. 

Printre cele mai importante monumente asupra cărora francezul şi-a pus amprenta se numără şi Mânăstirea Curtea de Argeş. Regele Carol decide reconstruirea Mănăstirii Argeşului după metoda lui Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc care însă îl refuză pe motive de vârstă şi sănătate, dar i-l recomandă pe Emile Andre Lecomte de Nouy, discipolul său. “Acesta va reconstrui Mănăstirea încercând să o transforme dintr-o construcţie princiară, într-una regală”, explică Ştefan Dumitrache.    

Din păcate, în cursul reconstrucţiei, pereţii Mănăstirii au fost demolaţi până aproape de bază. Chiar şi fresca nedeteriorată a fost scoasă de arhitectul francez pentru a fi înlocuită cu alta. “Mai există, din informaţiile mele, 48 de astfel de fresce, 39 la Muzeul Naţional de Artă al României, 5 la Muzeului Naţional de Istorie al României şi cele 4 de la Muzeul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului (nedeschis publicului larg)”, precizează Ştefan Dumitreache. Dacă din vechile fresce s-a mai putut salva câte ceva, valoroasele picturi din paraclisul Mânăstirii - singurul edificiu ridicat de domnitorii fanarioţi în Curtea de Argeş – au pierit odată cu demolarea acestuia de Lecomte de Nouy, decizie luată pentru a face loc parcului destinat familiei regale.

Cum i-a revenit palatul Mânăstirii Argeşului

“Nu se ştie cu exactitate când, dar la un moment dat relaţiile dintre Casa Regală şi Episcopia Argeşului s-au deteriorat, astfel că episcopii au fost scoşi din Palat şi siliţi să locuiască în fostele dependinţe din afara gardurilor mânăstirii. Aflăm aceasta din nişte memorii ale episcopului Visarion, care în 1921 se plânge ministrului de condiţiile precare în care este nevoit să locuiască. Memoriile sale nu au rămas fără răspuns. Episcopia a primit o clădire cumpărată din fondurile statului de la familia unui ofiţer în rezervă, dar episcopii nu au fost primiţi înapoi în reşedinţă. Carol al II-lea a hotărât să transforme Mânăstirea în necropolă regală, a scos-o din cult şi a cedat episcopiei un teren pe care urma să se construiască o nouă biserică episcopală. Pe acest teren se construieşte astăzi necropola regală a României, Saint-Denis-ul nostru”, mai spune Ştefan Dumitrache.

După instaurarea comunismului, palatul a revenit Mânăstirii Argeşului, care, printr-o manevră iscusită a Patriarhului Justinian Marina, a scăpat de prigoana comunistă, acesta constituind la Curtea de Argeş un centru de reciclare al preoţilor, aşa cum cerea regimul acelor timpuri. 

→

Imaginea 1/3: palatul Episcopal