Jurnalul copleşitor al unui tânăr sublocotenent român trimis pe front în urmă cu un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Bădescu
Gheorghe Bădescu

Gheorghe Bădescu, eroul sublocotenent dintr-un sătuc de lângă Câmpulung Muscel, a devenit, de câteva săptămâni, pentru tot Argeşul şi dincolo de graniţele judeţului, un simbol al sacrificiului pentru ţară, după ce un stră-strănepot a publicat, în anul Centenarului, jurnalul de război al tânărului, plecat de pe băncile Facultăţii de Drept să lupte pentru întregirea neamului în bătăliile de Mărăşti-Mărăşeşti.

Localnicii din Slănic ştiau de eroul Gheorghe Bădescu, fiul fostului învăţător al satului, căci de mai bine de un secol, în cătunul de deal, oamenii îşi pomenesc înaintaşii la slujbe. Anul acesta au aflat însă şi mărturii tulburătoare chiar din jurnalul tânărului sublocotenent, care, în decurs de un an, cât a luptat în Primul Război Mondial, şi-a notat într-un caiet, toate frământările legate de speranţele pentru neamul şi ţara sa şi de dorul pentru tânăra Lilica, frumoasa sa logodnică pe care n-a mai apucat s-o vadă niciodată. 

Poetul şi scriitorul muscelean dr. Dan Drăgoi, stră-strănepot al lui Gheorghe Bădescu, omul care a făcut posibilă publicarea acestor însemnări, a muncit împreună cu familia sa vreme de câţiva ani la transcrierea filelor roase de timp, mobilizat cumva şi de o datorie morală pe care a siţit c-o are.

„Mama lui Gheorghe Bădescu era verişoară cu un străbunic al meu, Ştefan Drăgoi. Legătura cu familia noastră am simţit-o puteric dinainte să aflu acest amănunt, când am citit, chiar în jurnal, o consemnare făcută de prietenul şi cumnatul lui Gheorghe Bădescu, Dragomir Hera, despre data morţii eroului: 17 august 1917. Mulţi dintre membrii familiei noastre sunt născuţi într-o zi de 17 şi ştiţi că la noi, creştinii, data morţii e ziua în care ne naştem în cer. Jurnalul mi l-a oferit ca dar personal chiar sora lui Gheorghe Bădescu, Filofteia Hera, odată cu multe alte obiecte vechi pe care le strângeam, ca tânăr poet, prin anii de şcoală generală, ’64 , ’65, împreună cu preotul şi cu învăţătorul, pentru înfiinţarea unui muzeu al satului. Am păstrat jurnalul cu sfinţenie... În perioada studenţiei chiar am vrut să scriu un roman pornind de la cele consemnate în el, la fel cum a vrut şi unul dintre băieţii mei, mai târziu. N-am făcut-o însă... L-am publicat abia anul acesta, la 101 ani de la moartea eroului, împreună cu însemnările de campanie ale unui alt tânăr student plecat pe front, Nicolae Şuţa“, povesteşte, pentru „Weekend Adevărul“, dr. Dan Drăgoi, autorul volumului „Jurnal de război“.

Consemnările din jurnalul lui Gheorghe Bădescu, încep cu momentul 14-15 august 1916.  Tânărul sublocotenent avea 24 de ani şi era student la drept, în ultimul an, când a plecat pe front. 

Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“
Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“

„Lica mea dragă, ce faci tu astă seară“

„Prima zi – mobilizare. Mobilizarea mi-o dă de ştire ordonanţa. Impresia ca a oricărui fapt aşteptat, războiul întregirii neamului şi sper că voi vedea locurile subjugate ce am vizitat în clasa a VI-a de liceu, făcând parte din România Mare“, scria, acum 102 ani, Gheorghe Bădescu.

Pe 29 septembrie, tânărul subofiţer consemna plecarea spre Mărăşeşti-Soveja, notând: „Pădurile şi pământul sunt de toată frumuseţea. În satele de aici, oamenii ne întâmpină cu covrigi şi vin, curg asupra soldaţilor. Ce deosebire între satele din Dobrogea şi cele de aici. Parcă sunt în Muscel, locurile de aici seamănă aşa de mult cu locurile din copilărie“.

Paginile jurnalului său sunt pline de frământări înduioşătoare legate de cei lăsaţi acasă. 

„Câmpulung, ce-o fi pe tine? Cât mă doare sufletul când mă gândesc că cei de la Slănic s-or fi pregătind de plecare. Unde îi voi mai regăsi ?!“ scria eroul pe 1 noiembrie, acelaşi an.

Acasă, la Slănic, în sătucul de lângă Câmpulung, îl aşteptau nu doar familia, ci şi logodnica sa, Lilica, fiica boierilor satului, o copilă pe care el, Gheorghe, student la drept, o iubea de vreo şase ani. Tănăra Lilica apare, de altfel, în fiecare filă a jurnalului său de război.

„Astă noapte, la 03:00 AM, îmi revine iar ordin că se amână operaţiunea proiectată. Comunicatul oficial mă zdrobeşte. Câmpulungul şi Muscelul sub duşmani. Ce-or fi făcând cei de la Slănic? Unde or fi fugit, of, cât sunt de nenorocit. Lica mea dragă, ce faci tu astă seară când eu plâng cu lacrimi mari soarta ta şi a celorlalţi“, scria pe 18 noiembrie 1916.

La fel de emoţionante sunt şi rândurile puse pe hârtie de tânărul sublocotenent în ziua de Crăciun a anului 1916 şi la cumpăna spre 1917.

„25 Decembrie (n.r. ‒ 1916). Crăciunul! E de dimineaţă. În locul sunetului vesel şi divin al clopotelor, mă deşteaptă în acest sat Mărăşti, zgomotul tunului. În acest sat nu-i popă, aşa că la biserică nu mă pot duce. Mă rog în casă pentru tine, Lili drag şi scump, pentru voi, părinţi iubiţi ai mei şi-ai Lilei, pentru tine soră dragă şi copiii tăi, pentru toţi pe care vă cunosc (...).

31 decembrie. Ultima zi a lui 1916. An ce trece în şirul celor ce nu mai vin niciodată, cum să te îngrop? Cu jalea ce se cuvine unui mort iubit sau cu blestemul ce însoţeşte pe un tiran, fie să te binecuvânteze un neam întreg, în vecii vecilor. Ce-o fi la Slănic azi?! Ce revelion pregătea Lilica?“, scria tânărul militar.

În însemnările sale, sublocotenetul îl aminteşte, în mai multe rânduri, pe „Colonelul Sturza“ (n.r. ‒ Alexandru D. Sturdza) singurul fiu al lui Dimitrie A. Sturdza şi al Zoei Cantacuzino, care în Primul Război Mondial a fost comandant al Brigăzii 7 Mixte  (septembrie-decembrie 1916) şi al Diviziei 8 Infanterie (23 decembrie 1916 – 4 ianuarie 1917 – 7/20 ianuarie). 

„Germanii sunt maeştri în ale războiului“

„10, 11, 12, 13, 14, 15 decembrie (n.r. ‒ 1916). Inamicul ne este mult superior. Informaţiunile noastre spun că e o divizie germană şi 2 regimente de husari, noi un regiment! Artilerie n-are la început. Prizonierii luaţi spun că e o divizie germană de la Kodet venită şi husari. Germanii sunt maeştri în ale războiului. Totuşi, merg foarte încet dar sigur. În ziua de 12, bateria mea este surprinsă de o patrulă tare. În retragere a murit Serigentul Murgu, domnul colonel Sturza a fost în mare pericol. În 13, regimentul contraatacă. Este o vijelie într-un ceas, îi dă înapoi 4 km, dar degeaba. A doua zi ne respinge (...).

02 Ianuarie (n. r. ‒ 1917). Duel groaznic de artilerie. La o lovitură germană, ai noştri răspund cu cel puţin 20-30. Bietul sat Mărăşti, e aşa de viu bombardat de ai noştri. Azi a venit dl Colonel Sturza pe front. Mişcarea începută de divizia 12, la dreapta noastră se pronunţă din ce în ce mai de succes. Sunetul goarnelor se aude aşa de bine şi-ţi cutremură tot corpul“, nota Gheorghe Bădescu.

Dacă în prima parte a jurnalului, admiraţia pe care i-a purtat-o comandantului Sturdza e evidentă, ulterior se poate ghici, în însemnările sale, dezamăgirea pe care tânărul subofiţer o trăieşte la aflarea veştii dezertării colonelului (consemnată de istorie la 6 februarie 1917).

„03 Ianuarie (n.r. 1917). Pe la ora 10:00, începe iarăşi un straşnic bombardament de artilerie de la ai noştri. Cad proiectilele pe Mărăşti. Din când în când s-aud ţipete în sat. Bieţii săteni, cât mă durea inima de ei. Dar ziua asta avea să-mi rezerve altă surpriză dureroasă. La 12:00, soseşte dl Colonel Sturza. Cu atâta drag îi sar înainte, dar vai, dl colonel mă întâmpină cu vorbele: Buna ziua, Bădescule, am venit să-mi iau rămas bun deoarece sunt mutat la divizia 15, la Caşin. Sunt aşa de impresionat când îmi dă mâna pentru despărţire, că nu pot spune decât să umblaţi sănătos dl. Colonel (...). Recitesc ce-am scris în seara de 26 septembrie şi nu-mi pot stăpâni lacrimile. De ce eram atunci aşa de sensibil şi romantic şi acum aşa de rece şi prozaic? Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele! (...)

03 Februarie (n.r. ‒ 1917) Frumos. Vine Colonelul Obogeanu, noul comandant al brigăzii pe front. Îmi face slabă impresie. Mi se pare aşa de puţin stăpân pe meseria de militar! Ce m-a lovit era slaba orientare afara frontului brigăzii sale. Sturdza, Sturdza, ce-ai făcut! (...).

05 Februarie. Zi frumoasă. Sturdza ar fi avut complici. Se zice“, nota, succesiv sublocotenentul Gheorghe Bădescu. 

Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“
Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“

Gheorghe Bădescu (stânga)

"1881! Proclamarea Regatului României Mici, aşa de curând va fi proclamarea Regatului României Mari şi atunci să vă văd magnaţi trufaşi şi bulgăroi cu cap de măgar! Îmi vine ordin că voi fi schimbat mâine seară. Voi pleca la Vaslui, la divizia 10. Aduc cele mai adânci mulţumiri lui Dumnezeu că după şapte luni de război mă trimite sănătos şi teafăr mai aproape ca oricând de luptă şi de izbândă" - Sublocotenentul Gheorghe Bădescu, jurnal

03 Februarie (n.r. ‒ 1917). Frumos. Vine Colonelul Obogeanu, noul comandant al brigăzii pe front. Îmi face slabă impresie. Mi se pare aşa de puţin stăpân pe meseria de militar! Ce m-a lovit era slaba orientare afara frontului brigăzii sale. Sturdza, Sturdza, ce-ai făcut! (...).

Sublocotenentul Gheorghe Bădescu, jurnal

„Te rog Iisuse, dă-mi putere să intru şi eu triumfător în ţara ocupată“

Data de 17 februarie 1917, când a împlinit 25 de ani, îl găsea pe tânărul militar cu gândul la cei dragi de la Slănic, şi mai ales la logodnica sa: „Acest pătrar de veac scurs din care ţi-am închinat ţie, Lilica, şase ani, va fi urmat de vreo doi, ce ţi-aş mai putea închina ţie, Lili a mea“, scria Gheorghe, în jurnal, de ziua sa. 

O lună mai târziu, pe 14 martie, când se pregătea să plece la Vaslui, o făcea c-un gând pentru Dumnezeu şi un altul pentru momentul 14 martie 1881, data la care România fusese proclamată regat, iar Carol, încoronat ca prim rege al României.

„1881! Proclamarea Regatului României Mici, aşa de curând va fi proclamarea Regatului României Mari şi atunci să vă văd magnaţi trufaşi şi bulgăroi cu cap de măgar! Îmi vine ordin că voi fi schimbat mâine seară. Voi pleca la Vaslui, la divizia 10. Aduc cele mai adânci mulţumiri lui Dumnezeu că după şapte luni de război mă trimite sănătos şi teafăr mai aproape ca oricând de luptă şi de izbândă“, scria sublocotenentul. 

Câteva zile mai târziu, lângă Adjud, e la un pas de moarte. Unul din mulţii paşi în care a păcălit sfârşitul care, oricum, n-avea să-l cruţe.

„19 martie (n.r. ‒ 1917). Mă deşteaptă o detunătură puternică de afară de sub coviltirul căruţii şi văd un mare aeroplan. Este la foarte mică înălţime. Azvârle o bombă murdară în gard. Soldaţii mei se pun cu focuri de armă pe el. Deodată un alt avion german care apare mult mai sus şi azvârle două bombe. Una cade la vreo 40 de metrii de baterie şi omoară pe Mazineanu şi răneşte pe Vezianu. Mai uşor răniţi sunt Stoica, Ştefan Radu şi brigadierul. Ioan S. e atins uşor la nas. Asemenea îmi omoară doi cai şi răneşte patru. Cealaltă bombă cade tot mai departe şi răneşte greu un soldat din bateria 2, regimentul 2A. M-a impresionat aşa de dureros întâmplara asta! Pe Mazineanu l-am însoţit cu toată bateria la groapă şi l-am înmormântat în trei salve de tun. Sit Tibi Terra Levis! Camarad Mazineanu!“, scrie Gheorghe Bădescu.

În ultima decadă a lunii martie 1917 părăsea, alături de camarazi, Lunca Siretului, cu gândul la ţară şi la ai lui, deopotrivă.

image

„26 martie. Floriile! Doamne, toată viaţa m-am sculat acasă în dimineaţa acestei zile mari şi acum unde? În această zi când intri triumfător în Ierusalim, te rog Iisuse, dă-mi putere să intru şi eu triumfător în ţara ocupată, în locurile mele iubite, în casa celor dragi şi scumpi de la Slănic. Clopotele bisericuţelor din ultimele sate din valea Bârladului sună aşa de trist (...)“, scria eroul.

„Oh, ruşi mizerabili, voi ne-aţi învins, nu duşmanul“

Zilele de răgaz, lângă front, de care are parte din aprilie 2017, îl neliniştesc mai degrabă pe tânărul sublocotenent Gheorghe Bădescu. „23 aprilie Sfântul Gheorghe! Ziua tatei şi a mea. Ziua asta n-o faceam niciodată acasă. Era la liceu sau la universitate. Totuşi, câtă deosebire! Aşteptam scrisori de Lilica, de la mama, de la Tia, de la prieteni. Azi nimic. Oh, dacă aş fi fost pe front, tot aş fi aşteptat un obuz sau gloanţele de la inamic. Aş fi privit Vrancea, aş fi ascultat concertul din neuitata pădure de la Momâia (...). Doamne, în ziua mea te rog, fă dreptate pentru ţara mea şi pleacă urechea la suspinele ei (...)“, nota tânărul sublocotenent.

În mai 1917, cu două luni înaintea marii bătălii de la Mărăşti, celebra operaţiune ofensivă a armatei române şi armatei ruse pentru încercuirea şi distrugerea Armatei a 9-a Germană, însuşi regele Ferdinand venea pe front să-şi decoreze militarii. Gheorghe Bădescu nota înjurnal: „16 mai. Vine regele cu prinţul, Prezan, Iancovescu, Berthlot. După trageri şi defilare, divizia 13 se prezintă bine. Batalioane, batalioane! Câte veţi mai vede lumina zilei după ce veţi fi sorbite în foc. Cele patru drapele mă înfiorează. Sunt momente înălţătoare. După defilare, regele Ferdinand decorează pe toţi ofiţerii şi soldaţii ce nu primiseră încă decoraţia. Ghinion! La mine se isprăvesc decoraţiile. Regele îmi strânge mâna şi-mi spune că peste câteva zile vor sosi decoraţii şi voi fi decorat de prinţul Carol. Seara plecăm la Roman“.

„Doamne, de-o fi să mor, să mor pe front lângă tun“

Veştile triste despre sfârşitul prietenilor aveau să-l ducă tot mai des cu imaginaţia la propria sa moarte. Şi-o dorea, măreaţă, demnă, frumoasă, eroică.

„18 mai (n.r 1917). Dis-de-dimineaţă plecăm spre Bacău. În tren mă întâlnesc cu Brătulescu. A murit Ucălie şi Titu, sărmanii mei prietenii, cum aflu de unul câte unul care aţi dispărut. Ce vor spune şi cum vor plânge părinţii voştri dragi. Ucălie, Ucălie, ce frumos ai murit pe front şi cu ce inimă înflăcărată! (...) Dar cine ştie? Poate mai curând de când gândesc, voi urma şi eu pe Dumitru, pe Ucălie şi pe alţi prieteni. Doamne, Doamne, de-o fi să mor, te rog puţin lucru, să mor pe front lângă tun. Dorinţa asta nu-mi refuza tu, Doamne drag şi bun. Eşti aşa de bun şi drept că am credinţă că nu-mi vei rufuza această ultimă dorinţă“, nota în caiet.

În ultimele câteva luni consemnate în jurnal, moartea apare şi mai des în rândurile sale, fie că vorbeşte de camarazi ce şi-au dat viaţa pentru ţară, fie că se gândeşte la sfârşitul său. „21 mai. Ziua mamei şi a Lilichii (...). Oh, mamă, lacrimile ce vei fi vărsat până acum pentru mine să dea Dumnezeu să ţi le şterg eu sărutându-te când m-oi întoarce. Dar ţie, Lilia mea dragă, de ziua ta, frumoasa ta zi, nu ştiu ce ţi-aş dori (...). Să-ţi dea Dumnezeu să trăieşti într-o Românie Mare şi frumoasă, să te plimbi prin Vrancea, unde am petrecut şase luni de război, prin Ardealul prin care a curs şi va mai curge atâta sânge, iar de va fi ca sângele meu să stropească pământul ţării cotropite sau al Ardealului nostru nerăscumpărat încă, să-ţi dea Dumnezeu tăria să suferi durerea cu bărbăţie“, mai scrie tânărul sublocotenent în paginile jurnalului. 

Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“
Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“

Mama lui Gheorghe Bădescu

„Tunurile franceze sunt superioare“

Urmează alte câteva consemnări tulburătoare din vara anului 1917, pe când el şi fraţii săi de arme se aflau undeva, în apropiere de Vultureşti.

„6, 7, 8, 9, 10 iunie. În zilele astea au fost trageri de instrucţie şi la regimentul nostru. Tunurile franceze sunt superioare. Pe câmp, oamenii sapă porumbul. Două fetiţe mici, una ca Tuţa, săpau singure. M-au înduioşat aşa de mult. Le-am dat câte un ban la fiecare. Ce dor mi-e de acasă (...).

20, 21, 22 iunie. Bateria a avut trageri de instrucţie pe frontul din Galiţia. Ruşii au luat ofensiva. Doamne, fi cu urechea la suspinul ţării şi curmă-i-l mai degrabă. Oh, ofensiva care va duce la isprăvitul suferinţelor, la izbânda neamului. Cine te va vedea izbândă desăvârşită? Doamne, nu-ţi cer viaţă. Dă-mi însă fericirea să-i văd pe-ai mei de la Slănic şi după apoi să mor în Zarand, Bihor, Lunca Tisei, la Seghedin... Oh, Doamne bun şi mare, oriunde în Ardeal. În orice loc, sub orice brad, la izvorul oricărui pârâu, voi auzi din mormântul pe veci închis glasul eroului de la Turda, glasul lui Avram Iancu, al lui Horea. Râurile Ardealului vor înceta de a mai rostogoli la vale apele amestecate cu lacrimile unui neam de un mileniu asuprit (...)“, scria tânărul.

„Şi de ce Doamne nu m-ai lăsat şi pe mine în Vrancea?”

La mijlocul verii lui 1917, Gheorghe număra 11 luni de când plecase de acasă şi nu voia decât să lupte. Să lupte cu sens în frontul din Nord-Estul ţării.

„12, 13, 14, 15, 16 iulie. După luni de zile de aşteptare, armata noastră s-a mişcat. Oh, Doamne, şi ce frumos a fost începutul! În cateva zile Vrancea este din nou a noastră. Şi de ce Doamne nu m-ai lăsat şi pe mine în Vrancea? Eu, care am stat şapte luni acolo şi am luptat pentru apărarea ei, sunt aşa departe. Câte emoţii n-aş fi avut intrând din nou în Mărăşti, Câmpuri, Soveja (...). Doamne, fi-vei aşa de îndurător să mă trimeţi să lupt pe frontiera Moldovei şi să cobor prin Bran din Ardeal spre Slănic?! Oh, cât ţi-aş mulţumi şi nu mai plecăm odată!“, scria tânărul.

Pe 28 iunie 1917, când se împlineau trei ani de la începerea Primului Război Mondial, Gheorghe Bădescu încheia un an de când era plecat de-acasă, din Slănic. „Şi acum, când după un an mă uit înapoi, ce văd ? Ţara pe trei sferturi călcată de duşmani, iar celălalt sfert se zbate de moarte să nu fie cotropit de duşmani. Oh, ruşi mizerabili, voi ne-aţi învins, nu duşmanul, dar poate vă vom plăti odată. Dumnezeu e mare! (...)“, scria tănărul, în acea zi, în jurnal.

„Şi ghiulelele zboară în sus, zboară în jos, zboară peste tot”

Pentru sublocotenentul Bădescu urmează un august de foc, la Panciu. „04 august. Lilica mea şi voi toţi de la Slănic, ce-ţi fi făcând voi azi? Oh, azi, când eu stau privind cerul pe care poate mâine nu l-oi mai vedea! Şi ghiulelele zboară în sus, zboară în jos, zboară peste tot. Din satele din jur: Moviliţa, Sperieţi, Mănastioara, nu se ridică decât norii de praf stârniţi de obuzele de mare calibru ale artileriei germane. Şi Panciu, Crucile şi satul nou poate, sunt ale germanilor. Ruşi mizerabili, pentru a mia oară, voi ne prăpădiţi ţara! Dar Dumnezeu e drept, va răsplăti tuturor după dreptate. (...) Doamne, nu-ţi cer viaţa de dragul ei, ci de dragul părinţilor nemângâiaţi, surorilor cernite, de dragul Lilei mele cu inima pustiită de dorul iluziilor ei scumpe. Un obuz spart, doi morţi din 3 Art.! Unul rămăsese în picioare rezemat în spatele gropii în care se adăpostiseră, parcă dormea“, scria tânărul.

„Ce grozav bombardament a fost“

Moartea îl cruţă din nou sub focurile inamice. „06 august (n.r. ‒ 1917). Schimbarea la faţă. Aşa de puţin a lipsit să mă schimb şi eu la faţă dar nu ca Cristos într-o faţă de raze, ci într-una hâdă şi neagră ca pământul. Ducându-mă la regimentul 38 să aleg poziţie pentru secţia I am fost prins de artileria grea inamică. Ce grozav bombardament a fost (...) Germanii au atacat apoi cu un regiment de cehi. A fost respins atacul. S-au luat vreo 40 de prizonieri, între care şi un tirolez italian. Erau foarte veseli că au fost făcuţi prizonieri. Unii s-au predat singuri. 

07 august. Atacul germanilor s-a prăbuşit cu frumoase trofee pentru noi. Peste 500 de prizonieri şi mult armanent şi echipament. Seara mă duc să recunosc o nouă poziţie între două tunuri. Suntem surprinşi şi împinşi de artilerie şi infanterie“, nota, atunci, în jurnal.

Veştile nefericite despre dragii săi prieteni îl tulbură, dar are nădejdea că n-au pierit degeaba, cum speră ca nici lupta sa să nu fie degeaba. „08 august. Recitesc ce am scris la plecarea de pe front. Rugam aşa de fierbinte pe Dumnezeu să-mi ajute să revăd Vrancea şi mi-a ajutat. Cât îi mulţumesc! Vrance, Vrance, te revăd mai sângerândă, mai trunchiată de cum te-am lăsat! Dar poate mâine te vei scutura şi duşmanul va fi zvârlit departe pe Suşiţa în sus. Voi intra în Ardeal peste Gelencze, pe Mureş în jos, la Seghedin“, scrie sublocotenentul după ce, anterior notase: „Zilele trecute m-am întâlnit cu Gheorghe Roman din Regimentul 33. Mi-a spus că s-a întâlnit cu Gheorghe Şuţa care i-ar fi spus că frate-său, Nae, ar fi murit. Nu cred. Am credinţa că i-a spus de frate-său Petre (...)“.

Nae (Nicolae) Şuţă, musceleanul din Domneşti, despre care sublocotenentul Gheorghe  Bădescu pomeneşte în jurnalul său, şi el student la Drept, dar cu un an mai mic, plecase pe front în iulie 1917, la 21 de ani. Într-adevăr, credinţa lui Bădescu se adevereşte, căci Şuţă nu murise. Interesant este că, la rândul său, Nicolae Şuţă a ţinut propriul său jurnal de război, publicat în aceeaşi carte semnată de poetul Dan Drăgoi.  În însemnările sale apare în termeni elogioşi numele sublocotenentului Bădescu.

"Cele patru drapele mă înfiorează. Sunt momente înălţătoare. După defilare, regele Ferdinand decorează pe toţi ofiţerii şi soldaţii ce nu primiseră încă decoraţia. Ghinion! La mine se isprăvesc decoraţiile. Regele îmi strânge mâna şi-mi spune că peste câteva zile vor sosi decoraţii şi voi fi decorat de prinţul Carol. Seara plecăm la Roman" -Sublocotenentul Gheorghe Bădescu, jurnal

Germanii au atacat apoi cu un regiment de cehi. A fost respins atacul. S-au luat vreo 40 de prizonieri, între care şi un tirolez italian. Erau foarte veseli că au fost făcuţi prizonieri. Unii s-au predat singuri.

Sublocotenentul Gheorghe Bădescu, jurnal

„Cine s-o fi rugat pentru mine!“

Jurnalul lui Gheorghe Bădescu se încheie la jumătatea lunii august.

„14 august (n.r. 1917) (...) Un an de când am trecut Carpaţii. Un an! Doamne de ce n-ai făcut să serbăm această zi la Alba Iulia? (...)

15 august – Sfântă Maria Mare. De ce nu sunt la Slănic? În bisericuţa din Slănic cine s-o fi rugat pentru mine! Seara le-am făcut c-un far aprins nemţilor. Ce aproape eram!” – aşa se încheie însemnările lui Gheorghe Bădescu.  

Două zile mai târziu, avea să moară aşa cum şi-a dorit, ca un erou.Cumnatul său, Dragomir Hera, urma să noteze şi el propriile însemnări în continuarea celor lăsate în jurnal de Gheorghe Bădescu: „17 august. În această zi s-a stins din viaţă scumpul meu pătruns de schijă de obuz în piept, murind pe loc, făcându-şi datoria (...) Moartea a avut loc prin viile din partea NV a satului Crucea de Sus, într-o cramă. A fost transportat şi înmormântat la biserica din comuna Domneşti, judeţul Putna”, scria Hera.

Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“
Jurnal de război. Ce scria un tânăr sublocotenent, pe front, acum un secol: „Războiule, războiule, cum schimbi tu sufletele!“

Nicolae Şuţa

Vestea morţii lui Gheorghe Bădescu l-a cutremurat şi pe tânărul Nicolae Şuţa, despre care eroul aintise în jurnalul său, în urmă cu puţin timp.

„Ieri am aflat de la fratele meu de moartea locotenentului Gh. Bădescu din Slănic, lovit de un obuz. E greu să-mi închipui pe Bădescu mort, care respira atâta viaţă. A fost printre puţinii studenţi pe care-i admiram fără rezerve (...). Era uşor de prevăzut ce avea să devină Bădescu, un avocat de o speţă nouă. Fără a confunda avocatura cu samsarlâcul, ar fi ajuns în foarte scurt timp fruntaş între avocaţi Muscelului. Avocat cinstit! (...) A murit înainte de vreme, lăsându-ne în minte modelul viu de ceea ce ar trebui să fie studentul român.”, scria, pe 20 septembrie 1917, în jurnalul său, Nicolae Şuţa.

Nicolae Şuţa a supravieţuit războiului. A fost jurist, militant politic şi parlamentar de Muscel, membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc, şef de cabinet şi prieten al liderului ţărănist Ion Mihalache. 

 „În 1947 a fost arestat de Securitate şi condamnat la închisoare unde s-a îmbolnăvit grav. În 1948 a fost eliberat. A murit acasă, în 1949, pe 16 ianuarie. Nicolae Şuţa este şi unchiul eroinei Elisabetei Rizea, simbolul Rezistenţei anticouniste din munţi.”, precizeză Dan Drăgoi care a redat în volumul său lansat vara aceasta, nu doar în ţară, ci şi la Chişinău, inclusiv însemnările de campanie ale acestui al doilea tânăr avocat plecat pe front.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite