Judeţul Argeş se află pe locul patru în ţară la numărul de produse tradiţionale atestate şi în topul judeţelor cu reţete consacrate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nivel naţional, Ministerul Agriculturii a atestat până în prezent, potrivit noii legislaţii în domeniu, 480 de produse tradiţionale. 33 dintre ele sunt obţinute de producători din Argeş.


Condiţiile din noua legislaţie cer ca produsul să fie în primul rând fabricat pe teritoriul României, să nu fie obţinut în mod industrial, să nu conţină aditivi alimentari, iar procesul tehnologic şi modul de procesare să aibă o caracteristică tradiţională, cu o reţetă transmisă din generaţii. Doar aşa se poate încadra în categoria de produs tradiţional. 

Din Argeş au acumulat toate aceste condiţii 33 de produse. Este vorba despre producători de caşcaval afumat, pastramă de oaie, brânză de burduf, cârnaţi, urdă de vacă, telemea de vacă şi telemea de oaie, caşcaval opărit, caşcaval, caş afumat, unt, zacuscă şi magiun de prune, must de mere, ţuică de prune, sirop de brad, sirop de fructe, covrigi musceleni şi prune uscate.

Judeţul Argeş este în top nu doar la produse atestate, ci şi la reţete consacrate, Neamţ, Prahova, Sibiu, Argeş şi Ilfov fiind judeţele cu cele mai multe produse atestate conform reţetelor consacrate. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite