Janina Stanciu a renăscut la Filarmonica Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este artist liric la Filarmonica Piteşti şi, în paralel, membră a unei formaţii care cântă un stil inovativ: muzică uşoară adaptată pentru cor. Alături de colegi cântă melodiile lui Frank Sinatra, Quinn, Abba sau Michael Jackson.

Dragostea pentru muzică este o moştenire de famile. „La noi acasă, toată lumea cânta. Tata era profesor de muzică la «Liceul Pedagogic» din Slatina şi adora vioara pe care o studiase la Conservator. Mama, învăţătoare, era şi ea îndrăgostită tot de vioară, iar noi copiii, cinci surori care ne trezeam şi ne culcam cu muzică, nu puteam să nu avem sufletul deschis căte frumos. Eu şi una dintre surori am ales pianul, celelate trei, vioara”, povesteşte Janina.

Cinci ani dedicaţi muzicii bisericeşti

În clasa a cincea, Janina cânta deja în corul Catedralei din Slatina. “Eram  într-un loc sfânt şi simţeam cu toată fiinţa mea, chiar dacă eram doar un copil, sacralitatea cântecelor bsericeşti. Preotul mă îndrăgea foarte mult şi ştiam că are aşteptări mari de la mine şi am încercat acolo, timp de cinci ani, să dau tot ce e mai bun din vocea mea”, spune Janina.

După liceu a ales să-şi continue studiile muzicale în Bucureşti, unde credea că se va şi stabili. N-a fost aşa. „În 2007 am aflat că lua fiinţă Filarmonica Piteşti şi am venit aici să-mi încerc norocul la un concurs pentru cor pe care, de altfel, l-am şi luat. Mi-a plăcut însă, foarte mult, oraşul. O diferenţă uriaşă faţă de agitaţia Capitalei, un oraş liniştit care mie îmi conferă o stare de siguranţă!”, spune Janina.

Stil nou

De anul trecut, Janina şi-a început colaboararea şi cu grupul vocal Novis - 12 tineri talentaţi, colegi la Filarmonică şi prieteni buni în particular, care cântă muzică uşoară cu aranjament pentru cor. „Melodiile lui Frank Sinatra, Quinn, Abba sau Michael Jackson, de exemplu, sună altfel când sunt adaptate pentru cor. Noi asta propunem pulicului: ceva inedit şi intersant. Toţi 12 am pornit la drum cu emoţii mari. Anul acesta am participat la Festivalul «Gheorghe Cucu» de la Slatina în a cărei comisie se afla şi maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul corului Preludiu din Bucureşti. După prestaţia de pe scenă, toţi am aşteptat cu înfrigurare criticile maestrului, care, în schimb, ne-a felicitat şi ne-a urat succes, dându-ne totodată un sfat: «Muncă, muncă şi iar muncă!»”, povesteşte Janina pentru care festivalul de la Slatina a însemnat ceva mai mult decât pentru colegii săi, pentru că a cântat... acasă. „Am văzut lacrimile din ochii tatălui meu care mă privea cu emoţie, din sală şi m-au trecut mii de fiori. La câţiva metri de mine,  maestul Jean Lupu, dirijorul corului Symbol şi naşul meu de botez îmi însuflase dorinţa cea mai mare, aceea de a nu dezamăgi!”, spune Janina.

Întrebări şi răspunsuri

- Piteştenii te-au văzut, de Zilele Municipiului, cântând muzică uşoară. E vorba de un alt proiect?
Din primăvara acestui an cânt alături de alţi câţiva prieteni şi în Ever After, formaţia de muzică uşoară care  i-a încântat pe piteşteni la festivalul de dans organizat, aici, în aprilie şi la Zilele Municipiului Pteşti. Cântăm doar live şi avem planuri mari împreună.  
- Ce satisfacţii ţi-a adus, până acum, muzica?

Muzica este pentru mine o satisfacţie. Cânt în corul Filarmonicii Piteşti, în Grupul Novis şi în Ever After, iar toate acestea îmi aduc bucurii imense. În 2008 am avut ocazia să plec într-un turneu de două luni, în Italia, alături de corul  Teatrului Liric din Craiova şi Flarmonica Craiova. Unul dintre concertele pe care le-am susţinut acolo a fost prezentat e actorul Michele Placido - comisarul Catani din Caracatiţa, ideolul adolescenţei mele, pe care, iată, tot prin muzică, am avut şansa să-l cunosc, personal.

Ce-i place:
„Îmi place, evident, muzica şi-mi plac plimbările lungi”, spune mezzosoprana.

Ce nu-i place:
„Nu-mi plac mincinoşii şi nu-mi place faptul că respectul între oameni este din ce în ce mai rar”, explică Janina. 

Profil
Născută: 2 septembrie 1979, Slatina
Studii: Facultatea de muzică a Universităţii „Spiru Haret”, secţia Pedagogie muzicală.
Activitate: artist liric la Filarmonica Piteşti, membră a grupului Novis şi formaţiei Ever After.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite