INTERVIU Yves Caracatzanis, director general Dacia: „Dacă nu menţinem competitivitatea uzinei de la Mioveni punem în mare pericol viitorul“

INTERVIU Yves
Caracatzanis, director general Dacia: „Dacă nu menţinem competitivitatea uzinei
de la Mioveni punem în mare pericol viitorul“

Yves Caracatzanis este director general la Dacia din aprilie 2016 FOTO:Gruprenault.ro

Director general al Dacia şi al Grupului Renault România din aprilie 2016, Yves Caracatzanis (54 de ani) a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“, în care vorbeşte despre vânzările-record ale celei mai mari companii din România, despre robotizarea uzinei de la Mioveni şi despre concurenţa cu uzina Renault-Nissan din Tanger (Maroc), care produce tot Dacii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul“: Gama Dacia este vândută în 44 de ţări la ora actuală. Intenţionaţi să creşteţi numărul de ţări unde sunt comercializate modelele?

Yves Caracatzanis: Nu, în acest moment nu. Avem o acoperire geografică ce corespunde dorinţelor noastre. Ceea ce este important pentru noi este să creştem volumele de vânzări şi cotele de piaţă în ţările în care deja suntem prezenţi. Şi tot pe aceste 44 de pieţe este important să avem produse de foarte bună calitate, cum este cazul noului Duster, lansat în 2017. Noul Duster este un motiv de mândrie pentru noi şi pentru angajaţii uzinei de la Mioveni, pentru că e fabricat aici, în România, pentru că deja se bucură de succes şi are o evoluţie semnificativă privind calitatea şi echipamentele comparativ cu versiunea precedentă.

În special graţie modelului Duster, Dacia a avut vânzări record în Polonia, ţară intrată pentru prima oară în top 10 al vânzărilor. Dacia are deja succes în Europa de Vest, dar ar putea deveni un succes şi în Europa de Est?

Aţi menţionat Polonia, eu voi menţiona şi Cehia, unde suntem pe locul cinci în clasamentul mărcilor. Şi în Ungaria am vândut 1.500 de unităţi anul trecut, cu 30% mai mult faţă de 2016, suntem şi acolo în top 10. În Bulgaria suntem a doua cea mai vândută marcă, după Renault. Cred că nu trebuie să facem separaţie între Europa de Vest şi Europa de Est. Primele ţări în ceea ce priveşte vânzările Dacia sunt Franţa, Germania, Italia şi Spania, după care urmează Marocul, Turcia şi România. Ne-am dori ca România să fie mai sus plasată în topul vânzărilor. Provocarea pentru piaţa auto românească este să ajungă din nou la volumele de maşini noi vândute de dinainte de criză, asta înseamnă în jur de 300.000 de unităţi. Piaţa are potenţial, dar e necesar ca acest potenţial să fie dezvoltat. Vânzările de maşini noi au crescut cu 12% anul trecut, comparativ cu 2016. Dar e o creştere mică, dacă o comparăm cu creşterea în ceea ce priveşte maşinile second-hand. Din păcate, anul trecut au fost aduse în România peste 500.000 de maşini, mai mult cu 70% faţă de 2016. Cum numărul de maşini noi vândute în România a fost în creştere, cred că ar trebui să crească şi numărul de tichete din cadrul programului Rabla.

Uzina din Tanger (Maroc) are o productivitate în creştere puternică în ultimii ani. Poate afecta această creştere în productivitate şi productivitatea uzinei Dacia de la Mioveni? Cum ar putea rămâne uzina de la Mioveni în top?

Trebuie să păstrăm competitivitatea, este un element-cheie. Uzina Dacia de la Mioveni a fabricat 44% dintre maşinile Dacia vândute în 2017, deci nu suntem singuri pe lume şi suntem într-o competiţie. Şi lucrăm cu toate echipele şi cu toţi partenerii pentru a menţine această competitivitate. Dacă nu menţinem competitivitatea punem în mare pericol viitorul. De competitivitatea de astăzi depind salariile angajaţilor în viitor. Avem o mare răspundere faţă de România, faţă de salariaţii noştri şi faţă de familiile lor. Nu este ceva ce putem face singuri. Este ceva ce facem cu ansamblul colaboratorilor pentru a menţine nivelul bun de competitivitate şi pentru a rămâne în cursă. Iar uzina din Tanger este un bun competitor. Este important să rămânem la un nivel bun, pentru că atunci când se alocă proiecte nu toată lumea câştigă. Şi trebuie să câştigăm alocarea de noi proiecte.

Spuneaţi mai devreme că 44% dintre vehiculele Dacia vândute anul trecut au fost fabricate la Mioveni. A scăzut acest procent comparativ cu 2016?

A scăzut cu aproximativ 2-3%. A doua ţară în ceea ce priveşte vehiculele Dacia fabricate este Marocul. Însă că volumul vânzărilor Dacia în România a crescut. Revenind la vehiculele fabricate la Mioveni, trebuie să rămânem vigilenţi, pentru că sunt şi alte ţări cu volume bune ale fabricaţiei, iar Marocul este un bun exemplu.

În ultimii ani, Dacia a crescut mult vânzările Grupului Renault. Vedeţi viitorul pieţei auto în maşinile low-cost?

(Zâmbeşte) Şi vânzările Renault au crescut mult. Renault şi Dacia au avut recorduri de vânzări în 2017. Dacia înseamnă maşini atractive, de calitate şi la cel mai bun preţ. Iar la cel mai bun preţ înseamnă acel concept „smart buy“. Nu mai suntem în segmentul low-cost. Când vedem ţările în care vânzările merg foarte bine bine, sunt ţări precum Franţa, Germania sau Spania, care nu sunt ţări low-cost. Nu avem toată tehnologia într-o maşină Dacia, punem tehnologia atunci când aceasta înregistrează volume mari, ceea ce permite să avem preţuri atractive şi competitive pentru clienţi. Pe noul Duster am pus tehnologia keyless, o tehnologie pe care o dezvoltăm de mai mulţi ani şi la care avem acum volume mari. Drept urmare, o putem propune clientului la un preţ foarte atractiv. Ca o comparaţie, la telefoane nu folosim toate funcţiile şi aplicaţiile, dar plătim preţul 100%.

Atunci vedeţi viitorul pieţei în maşinile smart-buy?

Sunt mai multe tendinţe pe piaţa auto. Sunt mai multe tipuri de clienţi în fiecare ţară. În aproximativ un deceniu, maşinile vor fi mai autonome, vor fi mai multe maşini electrice. Cred că piaţa auto în următorul deceniu se va transforma mai mult decât a făcut-o în ultima sută de ani. Cred că va fi loc pentru toată lumea pe piaţă şi Dacia are locul său. Atunci când Dacia mergea bine în 2008, unii comentatori spuneau că „Dacia merge bine pentru că e criză“. Criza a trecut, iar anul trecut Dacia a avut rezultate foarte bune, ceea ce înseamnă că e o maşină ce răspunde constant aşteptărilor clienţilor. Am pus anumite tehnologii pe noul Duster pentru că, atunci când ne-am întrebat clienţii, am văzut că aceştia doreau noile tehnologii.

Care este procentul de automatizare la uzina de la Mioveni? Va creşte acest procent?

Acum câţiva ani, procentul era de 5%. Suntem pe o traiectorie conform căreia procentul de automatizare va creşte la 20% până în 2020. Suntem în grafic cu această traiectorie. De ce automatizăm? Primul motiv este legat de condiţiile de lucru. Sunt posturi de lucru ce sunt dificile şi complicate pentru angajaţi, iar automatizarea lor înseamnă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Al doilea motiv este legat de creşterea calităţii, pentru a răspunde cerinţelor clienţilor. Iar calitatea percepută de clienţi e cu mult mai mare ca înainte. Şi e suficient să comparăm noul Duster cu versiunea precedentă. Este cu mult mai bun. Pentru anumite operaţiuni, cu roboţii putem să facem ajustări mai bune, inclusiv în ceea ce priveşte tabla sau partea de vopsitorie. Automatizarea ne permite şi să fim competitivi. Iar roboţii nu funcţionează singuri, e nevoie de angajaţi pentru asta.

Poate să afecteze pe termen mediu această automatizare numărul angajaţilor de la Dacia?

Miza majoră legată de numărul de salariaţi este activitatea. Şi activitatea înseamnă performanţele şi rezultatele noastre de zi de zi.

Poate Dacia să îşi îndrepte atenţia şi către un automobil electric?

Pentru moment nu avem niciun proiect legat de o Dacie electrică. Tehnologia electrică rămâne destul de scumpă. Raportat la o maşină atractivă, de calitate şi la cel mai bun preţ, tehnologia electrică nu răspunde în totalitate criteriilor Dacia. Pentru cei care doresc vehicule electrice, Renault este liderul pe acest segment în Europa. Alianţa Renault-Nissan este primul constructor în lume privind vânzările de vehicule electrice.

Care era impresia dumneavoastră despre România înainte de a veni aici, în aprilie 2016, şi care este impresia dumneavoastră acum?

Lucrez cu România din 2005. Pe atunci nu trăiam în România şi nu veneam aici foarte des, însă aveam echipe în România. Am văzut evoluţia României pe parcursul acestor ani. Şi între 2005 şi 2016 am văzut o evoluţie puternică. Îmi amintesc că în 2006 am fost la inaugurarea Centrului de Inginerie din Pipera la Bucureşti, eram la ultimul etaj al clădirii şi în jur nu era mai nimic. Apoi, când am sărbătorit 10 ani de existenţă ai Centrului de Inginerie, care este al doilea al Renault în lume, eram tot la ultimul etaj şi totul se schimbase în jur, inclusiv infrastructura. România are o natură foarte frumoasă. Românii sunt foarte deschişi, vorbesc cel puţin o limbă străină sau două, aşa că e mult mai uşor de comunicat aici cu oamenii decât în alte ţări de pe Glob. Tot în România există o deschidere a oamenilor de a învăţa. Când am început să lucrez în 2005 cu echipele din România, echipele aveau mai puţină încredere comparativ cu acum. Am constatat o creştere în încredere şi în competenţă. Iau cursuri de română, înţeleg deja foarte bine româna. Şi asta îmi permite să înţeleg mai bine oamenii şi ţara.

CV – Cine este Yves Caracatzanis

Născut în 1964, la Marsilia, Yves Caracatzanis este inginer. Şi-a început cariera în cadrul cabinetului de consultanţă Bossard Consultants, apoi la Hewlett Packard. În 1992 s-a angajat la Renault, ca şef de proiect Organizare logistică. În 1995 se alătură uzinei de la Flins, unde ocupă succesiv posturile de şef atelier fabricaţie Montaj, şef de departament Vopsitorie, în 1999, şi şef serviciu Calitate, în 2002, pentru lansarea Clio 3. În 2005, devine director Inginerie Prototipuri Vehicule al Grupului Renault. În 2008, participă la crearea diviziei Supply Chain (Logistică). În 2010, devine director Supply Chain al Grupului Renault. Între 2013 şi aprilie 2016 a fost director Industrial şi Supply Chain pentru regiunea Eurasia. Grupul Renault România are la ora actuală 16.700 de angajaţi, dintre care 14.000 la Dacia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: