INTERVIU Nicolae Raţiu, despre tainele familiei sale: „M-a deranjat interesul constant al tatălui meu pentru România“

INTERVIU Nicolae Raţiu, despre tainele familiei sale: „M-a deranjat interesul constant al tatălui meu pentru România“

Nicolae Raţiu acordând Premiul Ion Raţiu pentru Democratie lui Aung San Suu Kyi în 2012 FOTO: arhiva personală

Nicolae Raţiu (67 de ani), fiul marelui om politic Ion Raţiu, recunoaşte că nu a înţeles multă vreme dragostea pe care tatăl său o purta României. Nu înţelegea de ce acesta îşi consuma banii şi energia pentru o ţară din care fusese alungat. Nicolae este acum legat pe viaţă de România, cu afacerile sale dar şi cu sufletul, oferind anual sute de mii de euro pentru acţiuni de caritate în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Raţiu, fiul fostului lider ţărănist Ion Raţiu, trăieşte la Londra, în Marea Britanie, de mulţi ani, însă derulează afaceri importante şi în România, unde a investit peste 30 de milioane de euro. Nicolae Raţiu este descendent al familiei Raţiu de Nagylak (Noşlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul secolului al XIV-lea şi reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen. În 2015, Casa Regală a Marii Britanii i-a conferit lui Nicolae Raţiu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic, pentru ajutorul acordat comunităţilor cu probleme din România, prin intermediul fundaţiei familiei sale. În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“, Nicolae Raţiu vorbeşte extrem de deschis despre amintirile şi relaţia cu tatăl său, despre evoluţia sa profesională, despre rentabilitatea investiţiilor făcute în România, precum şi despre actuala clasă politică.

„Weekend Adevărul“: Care sunt primele amintiri legate de tatăl dumneavoastră?

Nicolae Raţiu: Am trăit la ţară până am împlinit 3 ani şi în pădurile din spatele locuinţei era o căsuţă în care îmi amintesc că tatăl meu obişnuia adesea să stea mult pe parcursul fiecărei zile şi nu aveam voie să-l deranjăm. Am aflat mai târziu, că acolo îşi scria cartea „Moscova sfidează lumea“. O carte care deranja într-o lume măcinată de conflicte şi care a fost publicată de-abia în 1986. Ce a scris în acea carte tatăl meu se aplică şi pentru Rusia lui Putin de astăzi. Tatăl meu a ţinut de asemenea un jurnal începând din 1940, jurnal în care scria aproape zilnic, iar 90% din jurnal se referea la probleme legate de România. Primii ani din jurnal sunt editaţi acum de către istoricul Stejărel Olaru. Aşadar, jurnalul tatălui meu va fi publicat în 2017, an ce coincide cu împlinirea a 100 de ani de la naşterea tatălui meu.

Ion Raţiu şi Nicolae Raţiu la vârsta de un an FOTO: arhiva personală

PRIMELE CUVINTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ: „TATĂL NOSTRU...“

Cum aţi descrie relaţia pe care aţi avut-o cu tatăl dumneavoastră?

Când eram copil era destul de rece şi distant, deşi am amintiri foarte plăcute cu el când ne lua pe toţi din familie şi mergeam în vacanţe minunate la schi. În plus, tatăl meu obişnuia să facă echitaţie împreună cu mine în fiecare duminică, foarte devreme. Era un excelent călăreţ şi sportiv, şi aşa eram şi eu, aşa că era foarte mândru să-mi susţină realizările sportive. A făcut cópii după toate trofeele pe care eu şi cu el le-am câştigat, el – pentru tenis şi schi, eu – pentru toate celelalte (zâmbeşte). Ca adolescent, eram oarecum deranjat de interesul său constant pentru România, dar i-am înţeles această pasiune după ce am aflat tradiţiile de secole ale strămoşilor familiei Raţiu în slujba României. Am avut multe conflicte cu tatăl meu, pe parcursul vieţii sale, am avut relaţii de iubire şi de respect reciproce. Aveam multe pasiuni comune şi tatăl meu era întotdeauna o persoană foarte captivantă şi simpatică pentru toţi cei din jurul său.

Când aţi auzit prima dată despre România?

Am crescut înconjurat de sunetul muzicii şi al limbii române vorbite în jurul meu. Îmi amintesc că primul apartament şi, de fapt, fiecare loc în care am trăit în lume de la vârsta de 3 ani erau pline de farfurii şi oale româneşti, de limba română, de covoare româneşti, de Maria Tănase, Dinu Lipatti şi Enescu.

Nicolae Raţiu, Ion Raţiu şi Indrei Raţiu FOTO: arhiva personală

Care au fost cele mai importante sfaturi pe care vi le-a dat tatăl dumneavoastră?

Să învăţ să fiu detaşat, obiectiv şi sincer cu mine însumi. Îmi spunea: „Respectă-i pe ceilalţi şi vei câştiga tu însuţi respect.“

Care au fost primele cuvinte pe care le-aţi învăţat în română?

„Tatăl nostru care eşti în ceruri...“

ION RAŢIU, ŢINTA UNUI ASASINAT

Bona, Indrei, Sally Brass (Secretara) Ion Raţiu, Maria Bjornsson (scenografa musicalului Fantoma de la Operă), Nicolae Raţiu, Elisabeth, Mia Prodan (mama Mariei) FOTO: arhiva personală

Înainte de 1989, tatăl dumneavoastră era cea mai directă şi consistentă voce a opoziţiei faţă de Nicolae Ceauşescu. A avut probleme din cauza atitudinii sale curajoase?

Da, a avut probleme în mod constant. În exil avea deja probleme în a trezi interesul vizavi de sărăcia care predomina în România. Totuşi, după 1968, când Ceauşescu a refuzat să trimită trupe româneşti în Cehoslovacia, cei mai mulţi lideri vestici au crezut că asta era o despărţire veritabilă de Moscova şi că Ceauşescu era un duşman al Moscovei şi, prin urmare, un prieten al Vestului. A fost dificil pentru tatăl meu să convingă guvernele din Europa de Vest că realitatea era de fapt pe dos. Mai era şi problema diasporei, cu ai săi membri care erau tot timpul în conflict, fiecare dorea să fie cea mai importantă personalitate. Gelozia şi resentimentele abundau în diaspora românească aflată în exil. Tatăl meu şi-a îndeplinit totuşi în 1982 obiectivul de a uni aceste energii prin înfiinţarea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, fiind ales în mod democratic preşedinte al acestui for la primul congres ţinut la Geneva. În biroul său din Londra erau adesea agenţi infiltraţi şi, chiar şi trăind în Vest, era dificil pentru tatăl meu să ştie cine era cu el sau împotriva sa şi din ce motiv.

Regimul comunist din România a încercat să-l ispitească pe tatăl meu cu numeroase oferte financiare de îmbogăţire, dar le-a respins pe toate, chiar şi atunci când el însuşi avea probleme cu banii. Îl costa mult să-şi menţină activităţile politice şi publicarea ziarului lunar „Românul Liber“. Din cauza activităţilor sale, era în mod constant ţinta unor sabotaje şi a ameninţărilor cu moartea. Totul a culminat în 1988, când a fost avertizat că două agente de securitate din serviciul român D.I.E. se pregăteau să îl asasineze. A fost avertizat să ia ameninţarea în serios şi, din fericire, a făcut-o.

Nicolae Raţiu cu medalia Nihil Sine Deo acordată de Regele Mihai în 2015 FOTO: arhiva personală

Cum ar fi arătat România cu Ion Raţiu preşedinte?

Dacă tatăl meu ar fi fost ales preşedinte, dorinţa sa era să taie toate legăturile cu comunismul, să instaureze o economie de piaţă şi o adevărată democraţie parlamentară. În loc să avem asta în România, Ion Iliescu a oferit timp de şase ani toate beneficiile pentru propria sa clică şi pentru „foştii“ nomenclaturişti comunişti. Iar Emil Constantinescu a fost prea slab ca să schimbe toate astea. Deoarece a fost un democrat pe viaţă prin studii şi convingeri, cred că exemplul, caracterul şi charisma lui Ion Raţiu ar fi generat în România o societate mult mai liberă, mai deschisă şi mai puţin coruptă, o societate în care oamenii să se respecte mai mult, o mai mare toleranţă şi o mult mai mare stimulare a unei încrederi optimiste în viitorul ţării.

Cum v-aţi dori să rămână în amintirea românilor tatăl dumneavoastră?

Ca un patriot român şi un om de stat cu decenţă şi principii, fără compromisuri. Un luptător pe viaţă pentru libertate şi pentru protecţia drepturilor omului. Moştenirea sa este faptul că România a devenit membră NATO. Cred cu tărie şi ştiu din discuţiile pe care le-am avut la vremea respectivă cu tatăl meu că el a fost cel care a negociat cu succes aderarea României la NATO – un ingre-

dient-cheie pentru asigurarea continuă a securităţii României, un obiectiv în care credea cu pasiune – şi, din păcate, singurul mandat cu care a fost însărcinat de către statul român, dar un mandat pe care l-a dus la îndeplinire.

În ce procent vă simţiţi român?

Mă simt pe jumătate român.

250.000 de euro anual în acţiuni de caritate

Este mai greu să faceţi afaceri în România decât în Marea Britanie?

Da, am realizat asta. A fost foarte greu să-mi găsesc dreptatea în faţa instanţelor româneşti şi în situaţii de arbitraj, deoarece acestea au fost în mod constant şi consistent manipulate şi puse sub presiune de către influenţele politice. Cred, totuşi, că pas cu pas mediul de afaceri începe să crească, dar mai este mult de lucru în acest sens.

Deţineţi licenţa de fabricaţie pentru toate modelele ARO, atât la OSIM, cât şi la Geneva. Din 2007, de când aţi cumpărat Campulung Industrial Park, pentru 16,7 milioane de euro, câţi potenţiali investitori au fost interesaţi să reia producţia vehiculelor ARO? Intenţionaţi să vindeţi licenţa de fabricaţie în viitor?

Nu a fost niciun interes serios al vreunui investitor în reluarea producţiei ARO, am avut doar câteva discuţii cu companii din India şi China, dar care nu au dus la niciun rezultat. Dacă va fi interes pentru licenţa de fabricaţie ARO, o voi vinde.

Aţi calculat investiţiile făcute până acum în România?

Undeva în jur de 30 de milioane de euro, plus banii reinvestiţi în România din activităţile ce au adus profit.

Care dintre aceste investiţii sunt cele mai profitabile?

Vânzările directe de terenuri sunt cele mai profitabile.

Intenţionaţi să creşteţi investiţiile făcute în România în următorii ani?

Da, în sectoarele rezidenţiale, industriale, imobiliare, IT şi în producţia de mobilă.

Aveţi ambiţii politice legate de România pe termen mediu?

Ambiţia mea politică legată de România este ca ţara să fie mai curată, mai fericită, mai bogată – o naţiune care să facă românii mândri că sunt români, o naţiune unde să fie creşteri şi oportunităţi atât de mari încât românii care au emigrat să se întoarcă.

Cât este afacere şi cât este caritate în povestea vieţii dumneavoastră?

50% este afacere şi 50% caritate.

Câţi bani aţi investit până acum în caritate în România?

Investesc în jur de 250.000 de euro anual.

Prima afacere : „Vindeam îngheţată la circ în Londra“

Aţi absolvit două importante instituţii de învăţământ - Marlborough College în Marea Britanie şi Colegiul Maritim în Statele Unite. Care sunt amintirile cele mai speciale din acea perioadă?

Mi-a displăcut foarte mult la Marlborough College cât am studiat acolo, cu excepţia sportului, care îmi făcea mare plăcere. Făceam parte din echipa de bază la rugby, hochei şi atletism. Am avut succes academic mai târziu şi în orice caz, la acea vreme, Colegiul  avea o reputaţie academică slabă şi o atitudine la fel de slabă. Am absolvit cu onoruri New York Maritime College, acolo am învăţat autodisciplina şi cum să fac faţă oricăror probleme cu care m-aş putea confrunta. O lecţie foarte preţioasă! Nu am navigat ca ofiţer de marină, ci doar ca şi cadet. Dar prima mea slujbă de după absolvire a constat în aceea că eram responsabil cu încărcarea şi descărcarea programelor unei mari companii comerciale maritime trans-atlantice de transport containere – chiar de la începutul acestui sistem inovativ de manevrare a navelor de marfă.

Ce fel de elev aţi fost?

Nefericit, frustrat, dar de succes!

Care a fost prima afacere pe care aţi avut-o?

Vindeam îngheţată la circ în Londra şi apoi pe plaja din Brighton – o staţiune britanică.

În 2015 la Buckingham cu familia la ceremonia acordării distincţiei de Membru al Ordinului Imperiului Britanic

În 2015 aţi primit din partea reginei Elisabeta a II-a distincţia de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), pentru efortul depus pentru ajutorarea grupurilor dezavantajate din România. Cât de mult a reprezentat acea distincţie pentru dumneavoastră?

Am fost foarte mândru de această distincţie şi a fost ceva ieşit din comun faptul că această distincţie importantă mi-a fost acordată pentru servicii aduse unor oameni de altă naţionalitate, în fapt din România. Alteţa Sa Regală Prinţul Charles mi-a acordat distincţia la Palatul Buckingham, fapt ce m-a bucurat foarte mult, deoarece Prinţul Charles iubeşte el însuşi România foarte mult.

Care erau impresiile dumneavoastră despre România înainte de a veni în ţară pentru prima dată şi care sunt impresiile acum?

Tot ce ştiam despre România când am venit aici, prima oară, în ianuarie 1990 era legat în primul rând de regimul opresiv impus cetăţenilor săi, inclusiv asupra multor membri ai familiei mele. În 1990 era un optimism iniţial uriaş, sfărâmat repede de reinstaurarea unui regim neocomunist rigid şi corupt. La ora actuală văd o reală trezire a conştiinţelor datorită tinerei generaţii care vrea şi cere o viaţă mai bună, o societate normală ca şi cele din Europa de Vest, iar foştii conducători sunt investigaţi şi aduşi în faţa justiţiei.

Nicolae Raţiu şi soţia Sasha FOTO: arhiva personală
 

Cum aţi caracteriza politicienii de acum comparativ cu politicienii pe care i-aţi întâlnit în 1990, la prima dumneavoastră vizită în România?

Am extrem de puţină încredere în politicienii care acceptă în prezent să fie membri ai principalelor partide politice. Partidele nu au ideologii recunoscute şi sunt unite doar de dorinţa de putere şi/sau de beneficii financiare – care din nefericire încă merg mână în mână. În orice caz, în general o ţară primeşte politicienii pe care îi merită. La ultimele alegeri locale au fost zeci de candidaţi care erau fie în închisoare, fie condamnaţi, fie în arest preventiv şi care cu toate astea au fost susţinuţi şi votaţi de electorat. Asta înseamnă că o mare parte a electoratului din România încă mai crede că nepotismul politic şi corupţia sunt OK. În 1990 era idealism şi speranţă printre politicienii opoziţiei democratice, dar acestea au fost distruse ulterior de sabotajele interne şi de realităţile politice din România. PNŢCD, partidul tatălui meu, care a susţinut multe idealuri morale, a fost condus de foşti deţinuţi politici care, deşi erau eroi, nu erau politicieni şi au refuzat cu încăpăţânare să asculte de vocile reformiste mai tinere, inclusiv de cea a tatălui meu. Acum, la 16 ani după ce PNŢCD a fost discreditat şi distrus de către Emil Constantinescu, este timpul pentru o renaştere, măcar în ceea ce priveşte idealurile şi codul etic pe care partidul le-a susţinut. Cine ştie, poate că acest lucru se va produce în 2017, atunci când se vor împlini 100 de ani de la naşterea tatălui meu.

Cât de optimist sunteţi referitor la viitorul României?

Prin alegerea preşedintelui Iohannis şi prin numirea lui Dacian Cioloş şi a guvernului său de tehnocraţi s-au făcut paşi importanţi spre restabilirea încrederii în politică. Sunt  mulţi oameni capabili în administraţie. Sper că la alegerile parlamentare din acest an, o parte dintre aceşti oameni capabili din administraţia publică vor sta de aceeaşi parte a baricadei alături cu oameni independenţi, inclusiv cu partidele noi precum USR şi PACT şi vor fi capabili să formeze alianţe de succes. Dacă nu se va întâmpla asta, cred că ne vom întoarce la politicile de partid şi tot ceea ce atrag ele. Electoratul trebuie să ceară să fie reprezentat de oameni decenţi şi cinstiţi. 

Investiţii la Turda şi Câmpulung

Numele: Nicolae Raţiu

Data şi locul naşterii: 7 mai 1948, Elveţia. Are cetăţenie britanică

Starea civilă: este căsătorit, are doi copii

Studiile şi cariera:

A absolvit Marlborough College în Marea Britanie, în 1966 şi Colegiul Maritim în Statele Unite, în 1971.

Din 1990 este preşedintele „Fundaţiei Raţiu“ de la Londra, fundaţie ce îi sprijină pe tinerii români să urmeze studii superioare în Marea Britanie. Din 1991, Fundaţia a acordat peste 1.000 de burse studenţilor români.

Este director al companiei „Regent House Properties Ldt“, precum şi al altor firme cu portofolii majore în domeniul imobiliar din Marea Britanie, Franţa şi România.

Investiţiile majore în România includ Bucharest Industrial Park la Bolintin (180 de hectare); Câmpulung Industrial Park (o mare parte din fosta platformă ARO), Turda Industrial Park, Carol Park Residence, Hotelul Lebăda. 

Locuieşte în: Londra

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: