INTERVIU Artistă din Franţa, amintiri despre Brâncuşi, cu care a fost prietenă şi vecină: „Era un om foarte simplu şi autentic“

Claude Lalanne cu una dintre sculpturile sale FOTO: Luc Castel

Bună prietenă şi vecină cu Constantin Brâncuşi la Paris, sculptoriţa franceză Claude Lalanne are acum 94 de ani şi locuieşte în localitatea Ury, la aproximativ 70 km distanţă de capitala Franţei.

Claude Lalanne şi soţul ei, sculptorul Francois-Xavier Lalanne (decedat în 2008), s-au mutat lângă Brâncuşi la sfârşitul anilor 1940, pe faimoasa Impasse Ronsin din Paris. Claude Lalanne a fost prietenă cu celebrităţi precum Salvador Dali, Yves Saint-Laurent, Max Ernst sau Serge Gainsbourg. Sculpturile create de Claude Lalanne şi de soţul ei se vând la marile case de licitaţii cu milioane de dolari.

„Adevărul“: Care este prima dumneavoastră amintire legată de Brâncuşi?

Claude Lalanne: Era îmbrăcat din cap până în picioare în pânză albă, asemenea unui zidar. Avea o mare barbă albă. Un om formidabil. Venea adesea pe la noi. Vecinii noştri erau Jean Tinguely (n.r. – sculptor suedez) şi Niki de Saint Phalle (n.r. – artistă francezo-americană) şi de asemenea Max Ernst (n.r. – faimos pictor, sculptor şi poet german), dar lui Brâncuşi nu îi plăcea de Ernst, pentru că era prea înalt şi Brâncuşi ne spunea adesea că Max se uită de sus la el şi că îi absoarbe energia vitală.

Cum era atelierul lui Brâncusi?

Atelierul era foarte bine aranjat şi toate ustensilele sale erau suspendate, că să nu fie nevoit să le ia cu el. Avea o sobă din ceramică şi dormea pe ea. Atelierul lui Brâncuşi era şi un loc unde ne strângeam noi artiştii. Ne invita adesea să îi vizităm atelierul şi era atât de frumos în atelierul lui Brâncuşi, cu lumina intrând dintr-un anumit unghi şi lăsând o umbră minunată. Era o atmosferă specială. Veneau adesea vizitatori şi colecţionari. Erau mulţi americani. Unii cumpărau sculpturi direct din atelierul lui Brâncuşi.

Care erau pasiunile lui Brâncuşi?

Fuma ţigarete Sobranie şi adora prunele uscate. Îi plăcea şampania Asti. Când ne adunam, beam şi votcă.

Cum erau serile petrecute cu Brâncuşi? 

Ne povestea viaţa sa, inclusiv extraordinara călătorie pe jos pe care a făcut-o din România până la Paris, care pentru mine şi pentru soţul meu era ceva pur şi simplu formidabil. Noi stăteam chiar lângă atelierul său. Au fost multe seri de neuitat cu Brâncuşi. Îmi amintesc că erau seri când aducea şi ţuică, acea băutură din prune specific românească. Fumam şi mult pe vremea aceea.

V-a influenţat cumva cariera Brâncuşi sau pe cea a soţului dumneavoastră?

Nu, nu cred asta.

La un moment dat, Brâncuşi a creat pentru dumneavoastră un fel de scrumieră. Care a fost istoria acelui dar?

A fost ceva formidabil. I-am spus lui Brâncuşi că aruncă prea multe mucuri de ţigări pe podeaua noastră. În scurt timp, a făcut un fel de bol din metal şi mi l-a dăruit. Acel bol a devenit un fel de talisman al fundăturii Ronsin din Paris, acolo unde locuiam. L-am folosit ca scrumieră, iar ulterior Jean Tinguely a luat bolul pentru una dintre sculpturile sale muzicale, iar apoi bolul a ajuns la sculptorul american James Metcalf.

Care este amintirea cea mai specială pe care o aveţi legată de Brâncuşi?

Ne-a spus la un moment dat că îşi va dona atelierul, pentru ca atelierele din fundătura Ronsin să rămână acolo. Dar din păcate, dorinţa lui Brâncuşi nu a fost respectată. După ce Brâncuşi a murit, atelierul său a fost mutat. Brâncuşi şi-ar fi dorit ca oraşul Paris să facă un fel de enclavă cu vechile ateliere, dar în testamentul său nu a specificat clar că doreşte ca atelierele să nu fie mutate.

Dacă ar fi să îl descrieţi pe Brâncuşi într-o frază, care ar fi acea frază?

Brâncuşi era un om foarte simplu şi autentic. Cred că aceasta este fraza ce îl defineşte cel mai bine.

Printre prietenii dumneavoastră s-au numărat personalităţi precum Salvador Dali, Yves Saint Laurent sau Serge Gainsbourg. Cum l-aţi cunoscut pe Dali?

La un moment dat, Salvador Dali mi-a cerut să îi fac un set de tacâmuri. Legat de Dali, mai am o amintire specială. Una dintre creaţiile mele a fost la un moment dat un mic ceas cu o ceapă înăuntru şi ceapa arăta ora. La câţiva ani după ce ne-am împrietenit cu Salvador Dali şi obişnuiam să mergem împreună la hotelul Le Meurice din Paris, Dali m-a întrebat dacă îi pot împrumuta ceasul cu ceapă şi apoi nu mi l-a mai dat înapoi, lucru care m-a deranjat. Dar într-o zi soţia sa, Gala, m-a sunat şi m-a întrebat dacă putem să mergem să ne vedem cu ea şi cu soţul ei la hotelul Le Meurice. Iar acolo mi-a dat ceasul înapoi. O altă amintire. La un moment dat, soţul meu Francois sculptase nişte rinoceri din aramă. Dali i-a văzut şi l-a întrebat dacă poate să îi dea lui. Deşi ştia că lui Dali îi plăcea să primească cadouri, soţul meu l-a refuzat.