Instituţia Prefectului Argeş a început demersurile pentru împuşcarea unei ursoaice. Animalul s-a repezit la un pădurar şi l-a muşcat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul de Argeş, Emilian Dragnea, a solicitat instituţiilor responsabile de gestionarea problemelor provocate de animalele sălbatice să întocmească rapid documentaţia în vederea obţinerii aprobării Ministerului Mediului pentru împuşcarea unui exemplar de urs, care, marţi, a atacat un pădurar.

Incidentul a avut loc la Brătioara, în comuna argeşeană Berevoeşti. Pădurarul, angajat al unui ocol silvic privat, participa la o activitate de marcare a copacilor în zonă. 

Fără să-şi dea seama, omul s-a apropiat prea mult de bârlogul unei ursoaice cu pui care s-a repezit asupra lui şi  l-a muşcat. 
 

Norocul bărbatului au fost colegii de echipă, care i-au sărit bărbatului în ajutor cu ce au nimerit, iar  animalul s-a îndepărtat.

Pădurarul a fost dus de urgenţă la Spitalul Municipal Câmpulung, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde a fost operat. Bărbatul este, acum în afara oricărui percol.

Imediat a fost deschisă o anchetă.

"Având în vedere acest incident foarte grav, prefectul Emilian Dragnea a solicitat instituţiilor responsabile de gestionarea problemelor provocate de animalele sălbatice să întocmească rapid documentaţia în vederea obţinerii aprobării Ministerul Mediului pentru recoltarea acelui exemplar de urs", se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş.

  

Demersuri pentru relocarea sau recoltarea urşilor care pot ataca gospodării

Mai mult, pentru a preveni incidentele de acest gen, Instituţia Prefectului - Argeş solicită administratorilor fondurilor cinegetice din judeţ să facă o analiză privind numărul exemplarelor de urs care pot ataca gospodării şi, implicit, oameni şi să înceapă imediat demersurile pentru relocare sau recoltare, în funcţie de fiecare situaţie.

Reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute, Muzeul Judeţan a închis Cetatea Poenari din comuna argeşeană Arefu, una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului, după ce marţi, 26 martie, angajaţii instituţiei, care se pregăteau să însoţească spre fortăreaţă un grup organizat de turişti, au observat la baza scărilor un urs.

Citeşte şi: Cum au câştigat urşii încă „o bătălie“ la Cetatea Poenari. Obiectivul turistic a fost închis pe termen nedeterminat după ce un grup de vizitatori s-a speriat de un urs

 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite