Francezul stabilit în România care a realizat primul Logan electric: „Mi-am vândut apartamentul ca să încep afacerea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Convertirea unui Logan în vehicul electric în 2017 a costat peste 16.000 de euro FOTO: arhiva personală Marc Areny
Convertirea unui Logan în vehicul electric în 2017 a costat peste 16.000 de euro FOTO: arhiva personală Marc Areny

Stabilit la Piteşti din 2010, francezul Marc Areny deţine o companie ce transformă maşini cu motor termic în maşini electrice, companie ce în plus produce şi exportă kituri de conversie în toată lumea.

În urmă cu şapte ani, Marc Areny a realizat şi înmatriculat primul Logan electric din lume, costurile de conversie ridicându-se la aproximativ 15.000 de euro. 

În august 2017, Marc Areny şi echipa sa de la EV România, compania pe care o conduce, au transformat o Dacie Logan II într-un Logan electric. Şi tot în vara lui 2017 a lansat pe piaţă la vânzare kiturile electrice pentru Dacii Logan, cu preţul pornind de la 16.000 de euro şi garantând o autonomie de minimum 150 de kilometri, autonomie ce poate urca până la 300 de kilometri, în funcţie de pachetul de baterii ales.

Durata de viaţă a bateriei din kiturile produse de firma lui Marc Areny este de maximum 500.000 de kilometri.

marc areny foto arhiva personala


„Ideea de a converti maşini cu motor termic în maşini cu motor electric vine din Statele Unite, unde primele conversii electrice serioase au început în 2010. Am investit 100.000 de euro la început în afacerea din România şi mi-am vândut apartamentul din Franţa ca să finanţez afacerea demarată la Piteşti. Mi-am dorit să realizez şi să ofer un sistem 100% electric, adaptabil, configurabil şi la un preţ avantajos pentru România şi pentru pieţele de peste hotare. Iar dorinţa a devenit realitate când aceste kit-uri şi primele maşini dotate cu aceste kit-uri, de la Dacia la Porsche, au fost omologate la RAR”, povesteşte Marc Areny pentru „Adevărul”.

Ce autonomie oferile kiturile realizate

Pentru a realiza primul Logan electric, Marc Areny a muncit aproximativ şase luni cu încă doi colegi pasionaţi. Până acum, Marc Areny şi colegii săi de la EV România, ce numără 16 persoane, au convertit 10 maşini cu motor termic în maşini electrice.

Preţul unui kit de conversie porneşte de la 10.000 de euro, însă în general bugetul mediu trebuie să fie undeva la 20.000 de euro. Cel mai scump kit de conversie pentru o maşină ajunge la 60.000 de euro.
Marc Areny a vândut până acum peste 100 de kit-uri electrice pe tot globul, din Liban, Maroc şi Groenlanda, până în Africa de Sud, Iran şi Columbia. Majoritatea kiturilor au fost vândute în Germania, Franţa, Marea Britanie, Ţările de Jos şi Austria.

porasche convertit in masina electrica foto marc areny

Marc Areny spune că prin kitul de conversie electric realizat de către compania sa se pot economisi sume considerabile ce altfel ar fi fost cheltuite pe combustibil, schimburi de ulei şi revizii. În funcţie de tipul bateriilor, kiturile de conversie asigură maşinilor o autonomie cuprinsă între 80 şi 300 kilometri, iar timpul de încărcare este între o oră şi opt ore. Încărcarea la priză normală de 220 V garantează 2.000 de cicluri de încărcare. Conform lui Marc Areny, cei care aleg să îşi convertească o maşină cu motor termic într-una 100% electrică economisesc carburant de aproximativ 5.000 de lei la fiecare 10.000 de kilometri parcurşi.

De aproape un an, Marc Areny lucrează împreună cu un partener din Franţa la realizarea primei maşini electrice de raliu, cu care speră să obţină performanţe de top la nivel mondial. Marc Areny speră ca vehiculul revoluţionar să poată fi prezentat publicului larg în vara lui 2022.

Marc Areny a dezvăluit pentru „Adevărul” şi care au fost motivele pentru care a decis acum 11 ani să se stabilească în ţara noastră. „La început am venit ca să fac voluntariat în România. Îmi plac mult românii, sunt extrem de ospitalieri, îmi place calitatea vieţii de aici. Bineînţeles că a contat şi destinul în stabilirea mea în România. Românii sunt oameni foarte deschişi şi comunicativi”, precizează Marc Areny.

Vă mai recomandăm şi:

Cum face Dacia Spring istorie în Europa: Nu s-a descurcat strălucit la testele de accident, dar bate recorduri de vânzări VIDEO

Cu ce „arme” se pregăteşte Dacia Spring să cucerească piaţa europeană a maşinilor electrice 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite