Foto Video  Un pensionar a fost amendat după ce a fost doborât la pământ de un câine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost doborât la pământ de un câine iar apoi pentru că i-au scăpat câteva injurii la adresa patrupedului şi a stăpânei, a fost amendat de poliţiştii locali. Este păţania unui bătrân din Piteşti.

Radu Iacob, în vârstă de 76 de ani, din Piteşti se afla la plimbare pe strada Negru Vodă, cu mai mulţi pensionari, cînd patrupedul, care era cu stăpâna, a sărit efectiv pe bătrân şi l-a doborât la pământ. După ce s-a ridicat cu greu şi şi-a scuturat hainele de pământ, pensionarul a scrâşnit din dinţi şi a scăpat o înjurătură, după cum spune acesta. Indignată de cele întâmplate, stăpâna animalului a sunat la 112 şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Poliţia Locală. 

Fără să stea prea mult pe gânduri, poliţistul a scos procesul verbal şi l-a amendat pe Radu Iacob cu aproape jumătate din pensia lunară. ”Eu am trecut pe lângă ei şi câinele a sărit pe mine. Avea botniţă, dar era solid. S-a ridicat cu picioarele până la ochii mei, s-a suit pe mine efectiv. A început să râcâie apoi şi eu ţipam, aoleuuu, ţi-ar câinele al dracu am zis... Mă durea spatele de nu mai puteam  şi am primit tot eu amendă, deşi n-am agresat pe nimeni. Pe procesul verbal nu scrie nimic, dar ştiu că de câine m-a amendat”, ne-a spus Radu Iacob.

În procesul verbal întocmit de către poliţistul local după neplăcutul eveniment scrie, negru pe alb, că Radu Iacob „a proferat injurii şi expresii jignitoare împotriva altor persoane, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acestora“. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, Bogdan Aristănţoiu, ne-a spus: ”Persoana în cauza a fost amendată cu suma de 200 de lei pentru că a adresat injurii stăpânei cîinelui. De altfel, femeia a fost cea care a sunat şi a semnalat faptul că un bărbat îi adresează expresii jignitoare. Din ce am înţeles de la colegii mei care au fost la faţa locului, câinele, care avea botniţă, ar fi tăbărât pe bătrân şi acesta din urmă a început să adreseze injurii. Că a făcut acest lucru şi la adresa cîinelui, nu ştiu...”. Radu Iacob nu vrea să lase lucrurile aşa şi a depus plângere la Judecătoria Piteşti pentru anularea amenzii, considerând că aceasta nu e nici temeinică, nici legală

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite