FOTO Pensionarul culturist, campionul care se antrenează în balcon. „Aparatele mele sunt ca din epoca de piatră, din Fred şi Barney, dar asta nu a contat“
0
Mircea Sibiceanu (60 de ani), din Piteşti, pensionar şi multiplu campion naţional la culturism, a obţinut în urmă cu o săptămână titlul de vicecampion la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness desfăşurat la Sibiu (categoria Masters).
O reuşită obţinută fără niciun sponsor, deşi pregătirea pentru un astfel de concurs este exorbitantă. După această performanţă, a fost inclus în lotul naţional al României pentru a reprezenta ţara noastră la Cupa Mondială, ce se va desfăşura la jumătatea lunii noiembrie, la Cluj, dar a refuzat invitaţia, pentru că nu se poate susţine singur şi la o competiţie de o asemenea anvergură.
„Eu am patru titluri de campion naţional, dar ăsta reprezintă foarte mult pentru că este obţinut la peste 60 de ani. Peste trei săptămâni urmează să merg la un concurs internaţional, cu participare foarte largă, la care vin campioni mondiali, europeni, balcanici. Mi-am dorit să particip şi la Campionatele Mondiale din noiembrie, dar am refuzat politicos, deşi am fost chemat la lotul naţional, pentru că acest sport înseamnă foarte mulţi bani, pregătirea costă undeva la cel puţin 2500 lei pe lună, înmulţit cu 12 luni, plus efortul fizic, psihic. Ori, ei mi-au propus să vin să reprezint România, ca facând parte din lotul naţional, fără să-mi ofere nimic, nici măcar cazare, masă şi transport, care înseamnă cel puţin 1.000 de lei pentru două zile“, spune sportivul.
Sibiceanu e de doi ani pensionar. A fost electrician de întreţinere şi reparaţii în industria chimică, la Arpechim, şi a ieşit mai devreme la pensie, beneficiind de reducerea de grupă aferenteă unui mediu toxic, dar viaţa sa nu seamănă nicidecum cu cea a unui pensionar obişnuit.
„La peste 60 de ani, foarte multe persoane au cu totul alte preocupări, îşi văd de sănătate, deapănă amintiri sau, dacă au făcut sport, doar se gândesc la vremurile de odinioară. Eu sunt în activitate, fac sport, scot rezultate. Obiectivul meu este să ajung, dacă Doamne fereşte nu mi se întâmplă ceva, la Timişoara şi Lugoj, la două concursuri internaţionale, indiferent de eforturi. Fac iar împrumut la CAR-ul pensionarilor ca să pot să mă susţin. Va fi ultimul an competiţional pentru mine dintr-un singur motiv, cel financiar. Cupa Mondială rămâne deschisă dacă aş găsi un sponsor, dar atunci va trebui să vorbesc din nou cu antrenorul lotului naţional, chiar dacă ar fi o umilinţă din partea mea. Nu am apelat niciodată la nimeni şi la nimic şi n-aş face-o în ruptul capului. Prefer să întrerup pentru totdeauna participarea în competiţii, decât să ajung la mila publică. Mi se pare că aş sta cu mâna întinsă şi nu aş vrea să fac asta“, mai spune sportivul.
Sport costisitor
Pregătirea unui culturist costă: dieta proteică, suplimentele alimentare, antrenamentele zilnice, toate presupun eforturi materiale şi fizice foarte mari. „Este sportul în care bagi bani, dar nu-i mai scoţi. În general câştigă cel care are bani foarte mulţi. Pentru concursul acesta de la Sibiu am avut nevoie de opt cofraje cu ouă, deci 250 de albuşuri. Asta numai într-o lună. Am slăbit 12 kg într-o lună de zile ca să ajung la forma actuală. Nu m-a interesat greutatea, ci forma. În atâţia ani de competiţii am acumulat atâtea cunoştinţe încât ştiu să mă pregătesc astfel încât să ştiu să-mi cunosc organismul, ca să ştiu cât şi cât de repede să slăbesc, ce să consum şi ce să nu consum. Regimul presupune, pe lângă multe albuşuri de ou, mult piept de pui, fiert sau fript, carne de vită, peşte alb fiert sau fript, legume sau salată. În ultima săptămână trebuie scoşi definitiv carbohidraţii, pentru ca în ultimele trei zile dinaintea concursului să trec la reîncărcarea cu carbohidraţi. Numai alimentele m-au costat 150-200 de lei pe zi. Suplimentele înseamnă trei mese de proteine, vitamine, minerale, aminoacizi, cred că cel puţin 100 de lei pe zi“, explică Mircea Sibiceanu.
Sala de sport din balcon
De 36 de ani se antreneză acasă, într-un balcon care 1,2 m lăţime cu 2,8 m lungime. Aparatele sunt confecţionate chiar de el. „Toate sunt manufacture, tăiate la bomfaier, ţeavă cu ţeavă, şi sudate sub formă de aparate. Aproape fiecare aparat are un istoric. Spre exemplu o pereche de gantere sunt făcute după ce m-am întors de la un concurs de la Sibiu şi am văzut într-o garnitură de tren marfar transportate nişte bile de metal. Am rugat pe cineva să-mi dea patru bile din acelea, le-am adus acasă, am pus câte o bară între ele şi am făcut o pereche de gantere pe care le folosesc de 36 de ani. Aparatele mele sunt ca din epoca de piatră, Fred şi Barney, dar asta nu a contat, a contat ce am vrut, ce mi-am dorit să fac cu ele. Acum îmi dau seama că balconul este mediul în care mă simt cel mai bine, am liniştea mea, echilibrul meu, mă simt ca peştele în apă“, mai spune sportivul.
De 36 de ani demonstreză că se poate şi aşa. În paralel cu activitatea competiţională, Mircea Sibiceanu e instructor personal la o sală de fitness cu utilare modernă. „Le spun clienţilor că au nişte aparate extraordinare şi le explic cu ce mă antrenez eu. Se uită la mine ciudat şi aproape nu mă cred. Mi-e ruşine să le spun ce am câştigat din acest sport. La acest ultim campionat naţional, unde totul a fost pe banii mei, de la pregătire până la taxa de participare, am primit cupa, medalia şi diploma, atât şi o strângere de mână. Nici măcar o cutie cu proteine sau aminoacizi cum au primit celelalte categorii“, spune Sibiceanu
Prima dată când am primit ca premiu bani era în anul 2000. „Ieşisem vicecampion naţional, avem 41 de ani şi mi-au dat echivalentul a 30 de lei în ziua de azi. Ţin minte că era seară, am intrat într-un hipermarket, am mai pus 20 de lei şi am luat mâncare cât să am pentru seara la cină şi a doua zi la micul dejun. După anul 2000 nu am mai vazut nici această sumă. Amorul artei! Dacă stau şi mă uit în urmă mă consider uşor nebun. Totuşi îmi place de mor momentul în care îmi aud numele pe scenă“, mai spune sportivul.
„Am vândut şi ultima palmă de pământ“
Are o pensie 2.053 de lei. O cheltuie pe toată pentru pregatire şi tot nu-i ajunge. A vândut aproape tot ce a moştenit de la ai săi doar ca să-şi poată finanţa pasiunea. „Norocul meu, dacă îl pot numi noroc, este că la mine la ţară nu mai trăieşte nimeni. Am vândut şi ultima palmă de pământ. Ăştia eu fost ultimii mei bani. Cred că părinţii şi bunicii mei se răsucesc în mormânt ştiind că au muncit toată viaţa să strângă ceea ce eu am dat pe antrenamente. De asta şi spun că o să mă opresc, pentru că s-au terminat banii. Singura avere mai e gospodăria casei din Cocu, scoasă de patru ani la vânzare, dar pentru care încă nu am găsit cumpărător“, spune sportivul.
Deşi e sportul care l-a făcut celebru, culturismul nu e prima lui pasiune. De la 15 la 18 ani făcut lupte greco-romane, unde a bifat, de asemenea, titlul de campion naţional. „M-a speriat faptul că o să chelesc din cauza frecării frunţii de saltea. Îmi iubeam foarte mult părut, dar până la urmă tot am chelit. M-am lăsat de lupte, m-am apucat de rugby. Am considerat că într-adevăr este sportul bărbaţilor. După un an m-am accidentat foarte grav la genunchiul drept - menisc, ligamente încrucişate rupte, îmi sărea piciorul din genunchi. Am făcut pauză un an, am reluat, dar mi s-a întâmplat din nou. Concluzia medicilor a fost că nu o să mai pot juca niciodată rugby“, mai spune Mircea Sibiceanu.
În vara lui 1980 a intrat pentru prima dată într-o sală de culturism. Era în formă de atunci, pentru că, deşi renunţase la rugby, se antrena singur pentru a rămâne în formă. „Eram autodidact, mă agăţam de toate barele de scuturat preşuri, mă antrenam pe atunci cu două gantere făcute din două cutii de conserve. Se întâmpla în august, iar în luna noiembrie antrenorul îmi propune să mergem la un concurs de culturism, deşi eu nici în reviste nu văzusem ce înseamnă sportul ăsta. Aşa am debutat la primul concurs, un campionat naţional, unde am ocupat locul 7 din 11 şi am prins gustul competiţiilor“, spune sportivul.
Cu un braţ paralizat
În 2001 a avut a doua sa mare cumpănă, pentru că s-a trezit cu braţul drept paralizat. „Aveam 43 de ani şi eram vicecampionul României.Era cu puţin înainte de campionatul naţional. Braţul mi-a paralizat din cauza unei greşeli pe care o făcusem cu cinci ani în urmă, la o procedură de yoga. Dacă m-aş fi dus la doctor din primul an, aş fi avut o recuperare rapidă 100%, dar eu n-am fost. Am ajuns să fiu operat pe coloana cervicală, o intervenţie extrem de riscantă. Recuperarea am făcut-o singur. Am luat-o de la zero şi am început să mă antrenez cu o greutate de 300 g. Nu puteam ridica nici o bară de 10 kg, deşi înainte ridicam până la 160 de kg. Trei ani de zile nu m-am dus la nicio competiţie. Stăteam în faţa oglinzii şi îmi curgeau lacrimile când vedeam în ce hal am ajuns. M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să ajung din nou să urc de unde am cazut, pe podiumul campionatului naţional. La primul concurs naţional am ieşit pe locul patru. În următorul an am ieşit locul trei. Anul următor am ieşit vicecampion şi anul următor am ieşit campion şi după aceea de încă trei ori campion naţional.Dacă până la problema cu paralizia nu fusesem campion naţional niciodată, ulterior, am fost de patru ori campion naţional“, concluzionează sportivul.
Mircea Sibiceanu este căsătorit, iar soţia lui îl susţine 100% în pasiunea sa enormă pentru sport.
Se încarcă comentariile...
