FOTO Explozie de flori şi bucurie la Piteşti. Cea de-a 38-a ediţie a Simfoniei lalelelor şi-a deschis porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestaţia de suflet a piteştenilor a debutat cu tradiţionala Paradă a Florilor, cel mai al aşteptat moment al Simfoniei Lalelelor, şi continuă tot weekendul cu evenimente culturale şi sportive. Pavilionul expoziţional Casa Cărţii rămâne deschis până duminică pentru toţi cei care vor să admire frumuseţea unor aranjamente florale inedite.


Piteştiul s-a umplut de chiote, de muzică şi de culoare. Sute de şcolari şi preşcolari au defilat, însoţiţi de două caruri alegorice împodobite cu mii de flori, pe traseul Piaţa Primăriei - Casa Cărţii, unde în pavilionul expoziţional, pot fi admirate, timp de trei zile, aranjamente florale interesante, ce-i drept ceva mai puţine faţă de anii trecuţi, dar create cu migală de florari şi peisagişti din întreaga ţară. Mii de comercianţi de flori, răsaduri şi arbuşti ornamentali au împânzit Piteştiul, iar oraşul a fost împodobit pentru eveniment cu un număr impresionant de lalele, simbolul acestei  comunităţi.

Este prima ediţie din 1992 încoace fără primarul Tudor Pendiuc, cercetat în arest pentru fapte de corupţie şi suspendat din funcţie,  amfitrion fiind de data aceasta Cornel Ionică, viceprimarul cu atribuţii de primar al Piteştiului. 

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi deputat de Piteşti a fost singurul ministru care a onorat evenimentul. Printre oficialii veniţi de la Bucureşti s-au mai numărat europarlamentarii Maria Grapini şi Viorica Dăncilă, iar dintre cei locali au răspuns invitaţiei preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, prefectul Argeşului, Mihail Oprescu, parlamentari ai judeţului, primari şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate.

Dintre invitaţii pe care şi i-ar fi dorit autorităţile locale au lipsit preşedintele ţării, Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 

Invitaţii străini au fost însă ceva mai receptivi. De peste hotare, la Simfonia Lalelelor au venit delegaţii din Republica Moldova, Grecia, Serbia, Turcia şi Olanda şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice în România ale Germaniei, Braziliei, Japoniei şi Iranului.

În aceasstă seară este programat balul Simfoniei, organizat de municipalitate în cinstea evenimentului, a oaspeţilor şi a colaboratorilor, iar de mâine vom avea parte de o serie de manifestări culturale şi sportive - simpozioane, crosuri, spectacole de folclor şi muzică tânără - plus un foc de artificii.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite