FOTO Canabis cultivat în solar, printre roşii, de un argeşean. Bărbatul avea acasă inclusiv instrumente de preparat şi porţionat drogurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În seră au fost descoperite plante de cannabis Foto Poliţia Română DIICOT
În seră au fost descoperite plante de cannabis Foto Poliţia Română DIICOT

Poliţiştii argeşeni au descoperit în gospodăria unui tânăr din comuna Nucşoara plante de cannabis, seminţe şi dispozitive de cântărit, mărunţit şi consum de droguri.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, au efectuat  joi o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat, de 32 de ani, din localitatea Nucşoara, bănuit de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

"În urma percheziţiei, la locuinţa acestuia au fost descoperite plante de cannabis, fragmente de substanţă vegetală şi ustensile susceptibile a fi folosite la creşterea plantelor, prepararea, porţionarea şi consumul de droguri", precizează IPJ Argeş.

Title
Title

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2019, cel în cauză ar fi cultivat în curtea casei sale, într-un solar, mai multe plante din specia cannabis. De asemenea, ar fi oferit spre vânzare diverse cantităţi de droguri de risc.

Title
Title

Bărbatul a fost audiat la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar în activităţile de ieri au fost angrenaţi şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite