Profesorul de istorie care i-a tăiat gâtul unei femei de 68 de ani a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Minciunescu, după tentativa de omor din 2014. Foto sursata.ro
Alin Minciunescu, după tentativa de omor din 2014. Foto sursata.ro

Alin Minciunescu, profesor de istorie care i-a tăiat gâtul unei femei în vârstă de 68 de ani, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Pedeapsa este definitivă.

Iniţial, Minciunescu fusese condamnat la 18 ani de închisoare, insă Curtea de Apel Piteţşti a majorat pedeapsa stabilită de instanţa de fond cu încă doi ani.  

Diagnosticat cu probleme psihice încă dinaintea tentativei  de omor comise în 2014, Alin Minciunescu a fost supus, după sângeroasa crimă săvârşită în plină stradă, anul trecut, unei alte expertize psihiatrice. 

Specialiştii au stabilit că în momentul comiterii faptei, bărbatul avea discernământ diminuat, deşi suferă de schizofrenie paranoidă.

Profesorul ucigaş îşi va ispăşi pedeapsa în penitenciar,  iar în perioada de detenţie, va urma un tratament.

Fostul profesor trebuie să plătească daune materiale şi morale de peste 300 000 lei fiului victimei. 

În urmă cum trei ani, când a înjunghiat, tot în Mioveni, o tânără de 19 ani,  Minciunescu a scăpat de închisoare pe motiv că suferea de probleme psihice. Fapta sa nici măcar n-a fost încadrată la tentativă de omor, ci la loviri şi alte violenţe. A petrecut aproape un an în Spitalul de Psihiatrie Vedea.

A părăsit spitalul în iulie 2015, având de urmat la domiciliu un tratament. De atunci a mai avut alte două internări pentru scurte perioade de timp. Ultima, în vara anului trecut, pe 7 iulie, când a venit cu mama sa şi a rămas de bună voie în spital, timp de o lună. Pe 11 august, în acelaşi an,  Alin Minciunescu ieşea pe porţile Psihiatriei de la Vedea. Conducerea spitalului considerase atunci că  pacientul externat este într-o stare mulţumitoare.

Alin Minciunescu este din 2005 absolvent al facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Univesităţii din Piteşti, iar de atunci n-a profesat decât vreo trei ani pentru că n-a reuşit să mai prindă nici măcat un post de suplinitor.

Citeşte şi:

Cum a ajuns criminal un dascăl cu vocaţie. Drama profesorului ucigaş de la Mioveni: „Când n-a mai prins post, chestia asta l-a înnebunit“

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite