Fost ofiţer devenit preot misionar la 50 de ani: „Ne numim creştini ortodocşi 95%, ceea ce e o mare greşeală“

Fost ofiţer devenit preot misionar la 50 de ani: „Ne numim creştini ortodocşi 95%, ceea ce e o mare greşeală“

Nicolae Ionescu este preot misionar

Nicolae Ionescu este argeşean, ofiţer în rezervă, poet şi preot misionar. Are 61 de ani şi l-a descoperit pe Dumnezeu târziu, după ce, la vârsta de 50 de ani, într-un pelerinaj la muntele Athos, a primit un semn pe care l-a considerat profetic. Propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu din casă în casă, fără a primi vreun ban pentru asta, şi caută să-i ajute cum poate pe cei aflaţi în suferinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu s-a regăsit în viaţa cazonă pentru că sufletul său avea nevoie de ceva mai mult, mai adânc şi mai spiritual, deşi la momentul trecerii sale în rezervă era doar la începuturile timide ale descoperirii cuvântului lui Dumnezeu.
 
“Abia în 1989 participasem la prima mea slujbă religioasă, un lucru pe care nu mi-l îngăduiam înainte de Revoluţie, ţinând cont de rigoarea conjuncturii de atunci. Vremurile dinainte, în care oamenilor nu li se lăsa libertatea de a alege, nu-mi permiteau să fiu religios. Nici mental nu eram pregătit să-l cunosc pe Dumnezeu, dar nici ajutat n-am fost”, mărturiseşte, pentru "Adevărul", Nicolae Ionescu, fostul ofiţer devenit preot misionar.
 
În primii ani după ieşirea din armată, a încercat să umple vidul descoperit în viaţa sa cu poezie. Sensibilitatea şi talentul liric sunt moştenire de la mama sa, căreia, de altfel, i-a şi dedicat multe dintre versurile publicate în cele două volume lansate cu sfială.
 
“Din nefericire, nu mai e printre noi, dar s-a născut în Ceruri… În priveghiul de 11 ore, cât am stat la căpătâiul dânsei, am scris cele mai frumoase poezii ale mele. N-o spun doar eu, căci am avut un feed-back pozitiv, ceea ce pe mine m-a bucurat foarte mult, fiindcă poezia are şi o funcţie socială, nu numai narcisistă, prin care tu îţi exprimi emoţiile, îţi elimini frustrările, funcţie a cărei importanţă se găseşte în conştiinţa şi emoţiile celui care le citeşte”, mai spune Nicolae Ionescu.
 
Nicolae Ionescu, fostul ofiţer devenit preot misionar la 50 de ani: “Se operează cu date utopice. Ne numim creştin-ortodocşi 95 %, ceea ce e o mare greşeală”
Una dintre poeziile preotului misionar este dedicată Paştelui
 
Cu versurile sale s-a remarcat în cenacluri artistice şi a trăit din plin anii de poezie, deşi, spiritual, simţea că n-a ajuns la profunzimile în căutarea cărora pornise.
 
“Eu chiar l-am luat ca pe un semn profetic”
 
Abia târziu, în 2005, şi-a înţeles menirea. Se întâmpla într-unul din cele două pelerinaje făcute la muntele Athos.
 
“Al doilea pelerinaj a avut un impact major asupra alegerii mele, opţiunii mele pentru facultatea de Teologie Ortodoxă. În timpul ultimei mele vizite, pe când mă aflam la Schitul Prodromu, am avut o discuţie oarecum polemică cu cel care era liderul grupului, absolvent de teologie. Sfinţia sa mi-a spus de-odată: <<Frate, spune călugărilor din mânăstirile pe care le vizitezi că dumneata eşti mirean, nu eşti călugăr. Spune cu onestitate, căci ei altceva înţeleg!”. Reacţia sfinţiei sale venea fiindcă cei din mânăstirile de la sfântul Munte Athos m-au asimilat ca fiind călugăr, poate pentru că eu însumi că aveam o ţinută ascetică. La un moment dat se crease o competiţie ierarhică între statutul sfinţiei sale, de lider de grup, şi mine, care eram doar membru al grupului, dar care eram privit ca un călugăr. A fost ceea ce m-a impulsionat să fac o altă alegere şi să îndrăznesc mai mult decât o făcusem până atunci: m-am gândit că tocmai acesta ar putea fi un semn... Eu chiar l-am luat ca pe un semn profetic”, povesteşte preotul misionar.
 
A plecat de la Muntele Athos cu gândul la ceea ce avea să-i devină adevărata sa vocaţie.
 
“Imediat după ce am luat vaporul care ne-a dus la Ouranopolis, de unde urma să ne îmbarcăm în maşină, primul gând al meu, foarte motivant şi mai determinant ca niciodată, a fost să îndrăznesc mai mult sub aspectul acesta al opţiunii mele pentru viitor. Şi, deşi nu mai eram la vârsta tinereţii, fiindcă aveam 50 de ani, păstram totuşi o tinereţe lăuntrică benefică, reconfortantă şi stimulativă pentru mine”, mai spune Nicolae Ionescu. 
 
“M-au întrebat, sideraţi de îndrăzneala mea, ce caut acolo”
 
Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns în ţară a fost să meargă la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu. 
 
“M-a încântat teribil, recunosc, faptul că acolo se dădea concurs de dosare, fiindcă dispărea inhibiţia aceea care anulează energii. Mi-am făcut mental primele calcule gândind chiar c-aş putea prinde un loc subvenţionat. Aspiraţia de a deveni bursier au fost tăiate după ce am stat puţin de vorbă cu vreo câţiva dintre contracandidaţii mei şi-am înţeles c-aveam vreo două puncte-n minus la dosar faţă de ei. Am avut însă şi un entuziasm de rezervă pentru a depăşi impactul ratării unui loc cu bursă...”, mai povesteşte preotul misionar.  
 
Mulţi nici nu l-au prea luat în serios la înscriere. O recunoaşte însuşi fostul ofiţer. ”Se vedea de departe că eram cel mai vârstnic dintre ei... Au fost câţiva care m-au întrebat, sideraţi de îndrăzneala mea, ce caut acolo la vârsta aia, mai ales că eu candidam la zi, nu la seral. De la secretariat mi-au spus, totuşi, că dacă ajung până luni cu dosarul, aş putea prinde o înscriere norocoasă”, povesteşte Nicolae Ionescu.
 
“Am reuşit să-l conving că-s aspirant la teologie, nu cerşetor”
 
A urmat o cursă contracronometru pentru depunerea documentelor. “M-am întors cu viteză supersonică la Piteşti, să nu pierd ocazia de a lua dosarul. Am păstrat entuziasmul. Luni dimineaţa am plecat cu dosarul în regulă spre Sibiu. La Vâlcea, trebuia să schimb trenul. Fiindcă arătam schismatic, cu ţinuta mea sihastră, am avut ghinionul ca un sectorist care trebuia să-şi facă norma să mă ia drept ca un om al străzii şi să-mi dea emoţii mari, mai ales că mă grăbeam teribil. Abia am reuşit să-l conving, arătându-i dosarul, că-s aspirant la teologie, nu cerşetor. La ora 8 eram primul la secretariat şi am reuşit o înscriere in extremis. A fost şansa Maicii Domnului... Debordam de energie, deşi ştiam la ce mă înham”, povesteşte Nicolae Ionescu.
 
“Creştinismul nu e o chestie care trebuie judecată statistic”
 
La absolvire, a ales să facă misionariat, poate cea mai grea dintre opţiunile pe care le avea după finalizarea studiilor.
 
“Sunt preot misionar şi e libera mea alegere. Din nefericire, misionarismul nu are tradiţie în Argeş, ceea ce e regretabil. Misionarismul înseamnă şi impactul cu persoane, indiferent de generaţie, cu viaţa laică, faţă de care suntem la fel de răspunzători cum suntem cu cei care intră în biserici. Din păcate, la noi se operează cu date utopice. Noi ne numim creştin-ortodocşi 95 %, ceea ce e o mare greşeală. La modul real, suntem extrem de puţini. Creştinismul nu e o chestie care trebuie judecată statistic. Unul dintre factorii responsabili ai acestei situaţii, care, după părea mea, e întristătoare în plan social, rezidă în dezinformare. Pe de altă parte, explicaţia stă în lipsa de preocupare a omului faţă de lucrurile duhovniceşti care trebuie să formeze adevărata morală creştină şi trebuie să stabilească acea calitate a noastră, de creştin-ortodocşi, dar nu numai statistic, ci şi real. Omul nu ştie, cum spuneam, ce să aleagă. Iar factorul decisiv e timpul. Educaţia se formează în timp, iar cultura nu se dobândeşte, se cucereşte, tot în timp. Nu e un curs de calificare de scurtă durată, fiind apanajul acumulărilor care au loc în timp”, mai spune preotul misionar.  
 
Pentru Nicolae Ionescu, realitatea nu e consolatoare, ea poate fi schimbată de mentalitate.
 
“Noi am avut o libertate după '89. Dar n-am ştiut ce să alegem din ea. Am ales partea cea mai facilă a libertăţii, care, de multe ori, a degenerat în libertinaj. Libertatea, după păreerea mea, trebuie înţeleasă în felul în care ea a fost dată de Hristos: << Iubiţi adevărul şi adevărul vă va face liberi>>. N-am ştiut să punem centrul de greutate pe acest principiu moral sănătos. Libertatea adevărată e libertatea adevărului divin, cunoscut şi respectat. Pentru asta însă îţi trebuie multă determinare şi intenţie pozitivă. Una din condiţiile respectării unui adevăr este să-l cunoşti, după care să-l înfăptuieşti, pentru că, altfel, devii fariseul care spune, dar nu face”, explică preotul misionar.

Nicolae Ionescu, fostul ofiţer devenit preot misionar la 50 de ani: “Se operează cu date utopice. Ne numim creştin-ortodocşi 95 %, ceea ce e o mare greşeală”
 
“Detest rutina”
 
O zi obişnuită din viaţa sa nu seamănă niciodată cu o altă zi. Întâlneşte mereu oameni noi, probleme noi, suferinţe noi, cărora trebuie să le ofere alinare.
 
“De regulă, zilele mele nu sunt zile de rutină, în care să semnez o condică şi să îndeplinesc o datorie profesională într-un timp determinat. Din fericire, pentru că eu, în general, prin libera alegere, detest rutina care, de multe ori, îngrădeşte opţiunile individului şi îi paralizează iniţiativa şi libertatea alegerii. Pe de altă parte, problemele sociale sunt atât de grave... Trebuie să cauţi nu doar substratul suferinţelor omului care ţi le pune pe tapet, ci să găseşti şi soluţii, pentru că nu e suficient să ai impact cu omul aflat în suferinţă, trebuie să găseşti şi soluţia ei, care de multe ori e jertfitoare... Sunt momente în care n-o poţi rezolva singur şi trebuie să ceri şi ajutorul altor oameni”, mai spune Nicolae Ionescu.
 
Aproape fiecare din cuvântările sale aduc aminte de martiri, de exemplu lor şi şansa pe care fiecare o are de a deveni creştin adevărat şi chiar mai mult de atât. 
 
“Martirii noştri nu sunt nişte lucruri contrafăcute, sunt nişte realităţi trăite. Oamenii au dus o viaţă... Istoria sfinţilor nu e o istorie însăilată pe ochi frumoşi. Martirii au fost oameni reali, în carne şi oase... Dacă unii au dus o viaţă păcătoasă, dar s-au întors la Dumnezeu, e un exemplu pentru toată lumea că oricare dintre noi putem deveni sfinţi, prin liberă alegere. Oricare dintre noi avem deschisă uşa sfinţeniei. Greşeala noastră este că nu ştim ce să alegem, nu ştim cui să alocăm timpul, cui să alocăm resursele economice, ce educaţie să dăm copiilor”, mai spune Nicolae Ionescu.
 
Iar educaţia merge mână în mână, după cum spune preotul, cu o gândire şi o morală sănătoase. „La originea problemelor societăţii de azi stă lipsa de educaţie. Cei 7 ani de acasă sunt piatra de temelie a educaţiei, care se continuă cu cea din şcoli, licee, universităţi şamd, educaţie de care trebuie să fim răspunzători toţi. Omul nu trebuie judecat fizic, trupesc, anatomic. Confucius spunea, apropo de diferenţa între noi: <<Toţi suntem oameni, dar diferenţa o face educaţia>>. Lipsa educaţiei generază clivajul acesta din societate, incompetenţele la vârf. Educaţia trebuie făcută de om şi întreţinută de instituţii”, încheie preotul misionar.
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările