Focurile sacre de Sfântul Haralambie. „Cu un cărbune furat se făceau farmece de luat mana vitelor şi belşugul livezilor şi podgoriilor”
0
Celebrat în calendarul ortodox la 10 februarie, Sfântul mucenic Haralambie este considerat, în tradiţia populară, deţinător al unor puteri care înlănţuite bolile, în special ciuma. Bărbaţii aprindeau, în această zi, în livezi, focuri sacre, peste care puneau din belşug cetină de brad.
În satul de odinioară, gospodarii se întreceau în a-i arăta cinstea cuvenită Sfântului Haralambie, despre care credeau că se întruchipează într-un păstor care cutreieră prin cătune, pentru a vedea dacă oamenii îşi îngrijesc cum se cuvine vitele din ogradă, livezile şi podgoriile sau, că iarna, mergea prin munţi unde binecuvânta stânele părăsite, pregătindu-le, astfel, pentru un an cu păşuni bogate şi ferindu-le de atacul lupilor sau urşilor.
"În conştiinţa populară era, mai degrabă, un mare protector al animalelor domestice şi livezilor, el pedepsind cu boli, dar mai ales cu ciumă, pe gospodarii ce îşi neglijau vitele sau nu îşi curăţau pomii fructiferi şi viile. Sfântul devine un simbol al renaşterii naturii, un element de echilibru şi armonie între toate creaturile însufleţite şi neînsufleţite pe care Dumnezeu le dăduse în dar pământului.
Prin capacitatea sa de metamorfozare, oamenii considerau că el se putea afla într-un pom fructifer sau, de asemenea, îi privea cu reproş prin ochii vitelor din bătătură, în caz că acestea nu erau adăpate sau hrănite la timp. Era omniprezent urmărind cu priviri aspre păstrarea fragilului echilibru de pe pământ şi pe care oamenii, prin nesocotinţă, îl puteau încălca", explică dr. Ion Tiţa-Nicolescu, cercetător la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti - Argeş.
"Fecundator magic al pământului şi al vegetaţie"
Pe 10 februarie, la praznicul Sfântului Haralambie, se împărţeau colaci şi colivă pentru sufletele celor plecaţi, vitele şi pomii se stropeau cu agheasmă, iar orice activitate de prelucrare a pieilor sau lânii era oprită.
Potrivit cercetărilor etnografice, încă de la prima oră a dimineţii, bărbaţii aprindeau, în această zi, focuri sacre, mai mici sau mai mari în livezi şi podgorii, peste care puneau din belşug cetină de brad, cu simbol de jertfă vie, pentru ca fumul să fie foarte gros şi să învăluie totul ca o mantie tămăduitoare.
"Focul avea o puternică simbolistică masculină, activă, de fecundator magic al pământului şi al vegetaţiei, care odată aprins era un garant al prosperităţii gospodăriei. Cărbunii rămaşi nu erau daţi nimănui pentru că focul fusese făcut pe o proprietate privată şi nu pe dealuri ca de Sâmedru, motiv pentru care cu un cărbune furat se făceau farmece de luat mana vitelor şi belşugul livezilor şi podgoriilor.
Spre deosebire de focul lui Sâmedru, aprins de copii, focurile de Haralambie erau pornite de un bărbat însurat sau, mai rar, de o femeie. În preajma focului, din zilele lui februarie, se vorbea cu voce joasă, nu se înjura, nu se blestema (arză-te-ar focul, bată-te focul etc.), şi nu se puneau gunoaie pe flacără (ca la Mucenici, pe 9 martie)", explică cercetătorul Ion Tiţa-Nicolescu.
"Ţinea ciuma ferecată la picioarele sale"
Sfântul Haralambie este reprezentat adesea în iconografia creştină ca un preot având la picioare o formă hidoasă, un schelet sau chiar imaginea unui diavol.
"Aceasta era personificarea Ciumei pe care sfântul o ţinea ferecată la picioarele sale. În seara de Haralambie 9 femei iertate şi 9 fecioare coseau cămaşa Ciumei, o păpuşă de statura unui om, umplută cu paie, care era pusă la intrarea în sat cu scopul ca teribilul duh al morţii să o confunde cu un om şi să plece. Tot în noaptea respectivă 9 fecioare goale trăgeau o brazdă în jurul satului trasând astfel o graniţă imaginară de care Moartea Neagră nu mai putea trece", mai spune cercetătorul.
La marginea satelor, oamenii lăsau drept jertfă şi protecţie împotriva cumplitei molime, lumânări aprinse şi colivă.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Argeş: Dezvoltatorul care a ridicat un bloc autorizat cu două etaje adăugându-i o mansardă, reţinut
Se încarcă comentariile...
