Femeie cercetată după ce ar fi născut la serviciu şi ar fi abandonat bebeluşul. Unde a fost găsit cadavrul copilaşului

Femeie cercetată după ce ar fi născut la serviciu 
şi ar fi abandonat bebeluşul. Unde a fost găsit cadavrul copilaşului

Femeie suspectată că şi-a ucis bebelusşul FOTO News.ro

Poliţiştii din Argeş au fost sesizaţi, sâmbătă, că a fost găsit cadavrul unui nou-născut în incinta unei societăţi din Topoloveni. Oamenii legii au stabilit că o angajată a firmei a născut la serviciu şi a ascuns bebeluşul, femeia fiind acum cercetată de oamenii legii.

”În cursul zilei de 9 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unei societăţi a fost identificat un nou-născut, decedat. Din cercetări a rezultat că o femeie, de 35 de ani, din Bogaţi, angajată a societăţii, ar fi născut, la termen, în cursul nopţii de 8 spre 9 noiembrie a.c., după care ar fi abandonat nou-născutul”, au transmis poliţiştii din Argeş.

Potrivit acestora, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, prevăzută de art. 200 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Topoloveni.

Femeia a fost condusă la sediul poliţiei pentru cercetări şi luarea măsurilor legale care se impun.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: