Femeie amendată pentru fotografierea unei ursoaice cu pui la barajul Vidraru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia s-a apropiat de urşi la o distanţă mică FOTO: Jandarmeria Argeş
Femeia s-a apropiat de urşi la o distanţă mică FOTO: Jandarmeria Argeş

În cursul zilei de miercuri 21 iulie, jandarmii argeşeni care asigurau paza Barajului Vidraru au depistat o femeie în vârstă de 43 de ani din municipiul Piteşti care fotografia o ursoaică cu doi pui.

Jandarmii se aflau în patrulare la ieşirea din primul tunel după barajul Vidraru pe sensul de coborâre când au observat un autoturism oprit, din interiorul căruia o femeie fotografia animalele care se aflau la o distanţă destul de mică. Iniţial, oamenii legii i-au pus în vedere consecinţele legale pentru fapta sa şi i-au recomandat să-şi continue drumul.

La mai puţin de 15 minute aceeaşi patrulă de jandarmerie s-a întors în zonă, iar autoturismul menţionat era în aceeaşi poziţie şi femeia continua să facă fotografii, fapt pentru care jandarmii au procedat la sancţionarea acesteia cu amendă în valoare de 500 de lei. Reprezentanţii Jandarmeriei Argeş spun că femeia a fost amendată pentru că distanţa de la care fotografia era mult mai mică decât limita legală de 20 metri, în speţă aproximativ trei metri.

Jandarmeria Argeş transmite, tuturor persoanelor care intenţionează să tranziteze D.N. 7C Transfăgărăşan, faptul că urşii sunt prezenţi foarte des pe carosabil şi că jandarmii vor dispune măsurile legale atunci când legea este încălcată.

Vă mai recomandăm şi:

A fost adoptată OUG prin care se permite împuşcarea urşilor. Tanczos Barna: Primarii vor decide cum vor fi îndepărtate animalele

Agent Green, despre OUG referitoare la intervenţia de urgenţă în cazul urşilor: „Va duce la executarea imediată a sute de urşi nevinovaţi”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite