Expoziţie cu obiecte din gospodăriile de la graniţa Imperiului Roman, la Muzeul Judeţean Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de marí,10 ianuarie, Muzeul Judeţean Argeş expune, în cadrul miniexpoziţiei Exponatul lunii, piesele numite „Greutăţile unui război de ţesut” descoperite la Negraşi, punctul „Fântâna Ilinii“.


Este vorba despre opt greutăţi provenind de la un război de ţesut din secolele II - III d.Hr.

„Prin forma lor simplă şi lipsită de orice aspect artistic sau estetic, ne pot face să le vedem ca pe ceva banal. Am mizat, după cum se va observa, din descrierea de mai jos, pe contextul în care au fost descoperite şi au condus spre identificarea funcţionalităţii lor. Situaţiile de tipul celei relevate de cercetarea arheologică din 2001 din aşezarea de la Negraşi, punctul <<Fântâna Ilinii>> sunt rar întâlnite. Acesta a fost scopul nostru, să aducem în atenţia publicului o descoperire care nu frapează prin spectaculos, ci prin caracterul insolit şi prin povestea pe care o spun. Zona Negraşi  este bogată în vestigii arheologice”, precizează muzeografii de la Muzeul Judeţean Argeş.

În urm aunor cercetări mai vechi a fost consemnată descoperirea în preajma satului a unor unelte de silex din Paleoliticul Inferior şi a unui tezaur de monede geto-dacice.

„De asemenea, la nord-est de sat, în punctul <<Poiana Narciselor>> au fost identificate urmele marelui val de pământ cunoscut popular cu denumirea de <<Brazda lui Novac de Nord>>. Greutăţile războiului de ţesut apar frecvent în aşezările Chilia-Militari, ţesutul fiind o ocupaţie importantă a purtătorilor culturii. În general, piesele de acest tip sunt găsite disparat, ceea ce face imposibilă, de multe ori, atribuirea lor funcţională. Multe sunt identificate fie ca greutăţi de năvod, fie drept căţei de vatră”, arată specialiştii Muzeului Judeţean Argeş.
Contextul descoperirii de la Negraşi se dovedeşte, din acest punct de vedere, deosebit de important, ele permiţînd identificarea funcţională a pieselor. „Piesele de acest tip ne ajută să ne facem o imagine despre obiectele şi instrumentele aflate în locuinţele unor populaţii aflate la graniţa Imperiului Roman, modul în care erau dispuse ne ajută să vizualizăm un colţ din interiorul unei locuinţe, să înţelegem cotidianul acelor vremuri“, precizează muzeografii.

Exponatul lunii va putea fi admirat de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44. Izabela Moiceanu

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite