EXCLUSIV Regizorul Mick Davis: „Scenariul pentru filmul pe care îl voi face despre Brâncuşi este gata“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Andy Garcia l-ar putea interpreta pe sculptorul român Constantin Brăncuşi în filmul „The Sculptor”, regizat de Mick Davis. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Adevărul“, regizorul scoţian face noi precizări referitoare la viitorul film care a stârnit deja un mare val de interes în România.

„Confirm oficial că viitorul meu film se va intitula «The Sculptor» şi va fi despre viaţa lui Constantin Brâncuşi. Scenariul pentru filmul pe care îl voi face despre Brâncuşi este gata”, a declarat Mick Davis, în exclusivitate pentru Adevărul.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi actori care vor juca în „The Sculptor”, regizorul scoţian Mick Davis ne-a precizat că „încă se poartă discuţii privind distribuţia, aşa că deocamdată nu pot da confirmări certe”

Andy Garcia ar urma să-l interpreteze pe sculptorul român Constantin Brâncuşi. Informaţia a fost confirmată luni, 19 septembrie, de regizorul Mick Davis, cel care a regizat filmul „Modigliani“, filmat în România şi în care tot Andy Garcia a avut rolul principal.

Acesta a postat pe pagina personală de Facebook o fotografie cu celebrul actor Andy Garcia, iar acesta apare în imaginea alb negru cu o barbă "brâncuşiană" şi cu o pereche de ochelari. "Andy will play Brancusi in The Sculptor" (Andy îl va juca pe Brâncuşi în "Sculptorul"), a scris regizorul.

„The Sculptor” va fi cea de-a treia peliculă pe care Andy Garcia o va filma în România. În afară de „Modigliani”, Andy Garcia a mai jucat alături de Sharon Stone în filmul „All about love”, realizat în Bucureşti în 2012 timp de mai multe săptămâni.

Mick Davis este cunoscut publicului din România pentru filmul "Modigliani" (2004), realizat în România, peliculă în care Andy Garcia are rolul principal, sculptorului şi pictorului Amedeo Modigliani, cel care a fost ucenicul lui Brâncuşi. Filmul s-a bucurat de aprecierea criticii, dar şi a publicului, alături de nume precum Eva Herzigova, Udo Kier şi Jim Carter din distribuţia acestuia făcând parte şi numeroşi actori români printre care Theodor Danetti, Mihai Gruia Sandu, George Ivaşcu, Dan Aştileanu, Lia Bugnar şi Dorina Lazăr. Filmul a fost realizat la studiourile din Buftea.

În 2013, Mick Davis a regizat în ţara noastră horror-ul indie „3:30 a.m., iar în 2014, regizorul scoţian a revenit la Bucureşti pentru a spune povestea unui alt artist emblematic, Niccolo Paganini, pe scena Teatrului Metropolis. Fascinat încă din copilărie de violonistul numit „muzicianul diavolului", pe care îl vedea ca pe un fel de star rock, Davis a scris un scenariu despre viaţa lui Paganini. Mick Davis a montat la Metropolis acest scenariu considerat de Martin Scorsese unul dintre cele mai bune din cele pe care el le-a citit la Hollywood.

Chiar dacă figurează ca locuind în Franţa regizorul scoţian petrece destul de mult timp în România, mai ales că de mai bine de doi ani trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu actriţa româncă Ana Adelaida Perjoiu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite