Emil Lerescu. Povestea compozitorului care a transpus muzical o piesă de Caragiale

Compozitorul Emil Lerescu FOTO: bestmusic.ro

Născut la Piteşti în 1921, Emil Lerescu a fost un compozitor extrem de apreciat. În multe dintre creaţiile sale a folosit versuri din Eminescu şi Arghezi, iar în anii '80 a transpus muzical două dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei româneşti.

Emil Lerescu a primit încă din copilărie o educaţie aleasă şi o solidă instrucţie muzicală, remarcându-se în practica improvizaţiei la pian şi dovedind reale aptitudini de conducător (dirijat) confirmate încă din primii ani de liceu.

După cum spune profesorul de muzică Silviu Firescu, ”Emil Lerescu era o fire comunicativă, tolerantă, generoasă, înţelegătoare şi pusă pe şotii, alături de prietenul său nedespărţit Jean (Nicolae) Udrişteanu (mai târziu avocatul Udrişteanu), era căutat de elevii de liceu pentru a fi acceptaţi în compania lui la diferite întruniri şi întâlniri specifice acelor timpuri (ceaiuri, onomastice, aniversări, baluri etc.). Cum pe atunci se păstrau încă nealterate datinile şi obiceiurile moştenite, în sărbătorile de iarna, Crăciun şi Anul Nou, printre colindătorii aşteptaţi care băteau la porţile piteştenilor, corul mixt condus de Emil Lerescu era neîntrecut”.

Emil Lerescu a condus o perioadă şi Corul Liturgic de la Biserica Sf. Vineri din Piteşti. După promovarea examenului de bacalaureat, se înscrie şi urmează cursurile Conservatorului din Bucureşti, secţia de compoziţie şi dirijat pe care o absolvă cu brio.

După terminarea studiilor universitare, Emil Lerescu este încorporat pentru satisfacerea stagiului militar. Trimis la un regiment din Ardeal, participă câteva zile la instrucţia de front, după care este supus unui control medical în urma căruia este reformat pe motiv de platfus. Începând din 1947 ocupă postul de profesor de muzică la Liceul Brătianu din Piteşti, fiind organizatorul unei orchestre de cameră, la care pe lângă profesori participau şi elevi. Cea mai reprezentativă însă formaţie cu care a obţinut rezultate deosebite a fost Corul Sindicatelor din Piteşti. Mai târziu, printr-o anumită conjuctură a ajuns la Craiova, fiind încadrat la Conservatorul Cornescu, pe care un timp l-a şi condus. Prolifica activitate desfăşurată la Craiova i-a adus şi calitatea de membru titular al Uniunii Compozitorilor şi schimbarea domiciliului de la Craiova la Bucureşti, unde a rămas pentru totdeauna.

În creaţiile sale a folosit versuri din Eminescu, Coşbuc şi Alecsandri

Contactul cu lumea muzicala a Capitalei a fost benefic pentru activitatea lui creatoare, pentru că relaţiile cu valori de vârf i-au oferit posibilitatea de a pune în circulaţie mai uşor producţiile personale decât în altă localitate. Recunoaşterea la nivel naţional a valorii lui de compozitor a fost confirmată şi de faptul că într-o anumită etapă a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii. Răsfoind albumul în care sunt însumate creaţiile sale surpriza este dată de volumul mare de lucrări lirico-dramatice, în care se găsesc nenumărate coruri, lieduri sau balade. În creaţiile sale este uşor de descoperit că textele folosite de compozitor au fost luate din poezia de prim rang a literaturii noastre: Eminescu, Arghezi, Alecsandri, Ion Brad, Coşbuc, Nicolae Tautu, Eugen Frunză, Magda Isanos sau Elena Farago. De remarcat în existenţa sa este capacitatea nemaiîntâlnită de efort şi de acomodare cu uşurinţă în locuri diferite, unde îşi lua de fiecare dată cu el şi partiturile cu lucrări nefinalizate, precum şi caiete speciale pentru eventuale noi compoziţii. Localităţi preferate pentru aşa-zisa odihnă erau Sinaia şi Curtea de Argeş. În hotelul Posada de la Curtea de Argeş a început şi a scris mai multe lucrări printre care: suita de lieduri La Fântâna Meşterului Manole, pe versuri de Ludmila Ghiţescu, un cor mixt pe versurile soţiei şi Cântata dedicată Piteştiului pe care a terminat-o mai târziu.

Lucrare vocal-simfonică dedicată oraşului natal cu artişti ai Operei Române

Versurile Cântatei au fost scrise de Ludmila Ghiţescu şi Nicolae Udrişteanu. Pregătirea spectacolului cu lucrarea vocal-simfonică de asemenea proporţii şi pretenţii nu era o treabă simplă şi nu putea fi făcută cu improvizaţii. Piteştiul nu avea orchestră simfonică şi nici cântăreţi de muzică cultă. În dorinţa lui neştirbită de a dovedi iubirea faţă de oraşul originii sale, Lerescu s-a angajat, fără a fi solicitat de vreo autoritate, să pregătească, sub directa lui regie spectacolul, fără niciun fel de recompensă, folosindu-se de relaţiile lui cu lumea muzicală a capitalei. Pregătirea spectacolului a durat aproape două luni şi acesta a fost de înaltă ţinută.

La Casa Sindicatelor din Piteşti, sub bagheta lui Lerescu, a fost prezentată Cântata, în care s-au produs artişti ai Operei Române, în frunte cu cântăreţul Pompei Hărăşteanu. Ecoul acestei festivităţi a fost consemnat larg în presa vremii anului 1988. Nu se poate trece peste momentele în care compozitorul a atacat compoziţii de înaltă dificultate, realizând cu succes opere inspirate din zbuciumata istorie a poporului nostru şi anume: în 1964, opera lirică Ecaterina Teodoroiu, continuată cu opera-baladă Peneş Curcanul, iar in anii ’80 compozitorul reuşeşte transpunerea muzicală a două dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei româneşti, D’ale carnavalului, de I.L. Caragiale, şi Steaua fără nume, de Mihail Sebastian. Emil Lerescu s-a stins din viaţă în 2004.