Elevii de la Clubul Eco Mălureni vor face ecologizări şi drumeţii pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au ales să fie voluntari pentru protejarea naturii
Tinerii au ales să fie voluntari pentru protejarea naturii

Sâmbătă, între orele 09.30 - 12.30, are loc la Școala cu clasele I-VIII Petre Tudose din comuna argeşeană Mălureni, activitatea "Pentru că și noi prețuim natura!", din cadrul proiectului "Sunt voluntar, mă implic, contez pentru comunitatea mea!".

Activitatea este desfășurată în parteneriat de Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi și Școala cu clasele I-VIII Petre Tudose Mălureni.
   
Proiectul "Sunt voluntar, mă implic, contez pentru comunitatea mea!" este finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, acțiunea 1.2 Inițiative ale Tinerilor și implementat de Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi. Proiectul se va desfășura în perioada decembrie 2011- iunie 2012.

Ecologizări, drumeţii şi dezbateri

La  activitatea  "Pentru că și noi prețuim natura!" vor participa voluntari ai Asociației Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi implicați în organizarea proiectului și 23 de elevi ai Școlii cu clasele I-VIII Petre Tudose Mălureni, precum și elevi de la mai multe licee din municipiul Pitești (Liceul Economic Maria Teiuleanu, Liceul Teoretic Ion Barbu, Colegiul Național I.C. Bratianu, Colegiul National Alexandru Odobescu).

 Aceștia vor pune bazele Clubului Eco - Mălureni!.  Activitatea va cuprinde o prezentare a acțiunilor ce se vor desfășura in cadrul Clubului Eco Mălureni în perioada martie - iunie 2012 (activități de ecologizare, drumeții pe Valea Vâlsanului, dezbateri, activități de reamenajare a unor grădini din jurul școlilor). În prima parte a activității se vor prezenta filme și imagini cu activitățile de ecologizare  la care au luat parte elevii din comunitate pe parcursul ultimilor ani ani.

De asemenea, se vor acorda diplome elevilor care s-au implicat în  campania "Let's do it, Romania 2011" şi se va organiza  o dezbatere moderată de elevii de liceu pe tema unor situații problemă cu care se confruntă Valea Vâlsanului, jocuri interactive și activități pe echipe cu teme ecologice.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite