După respingerea primei contestaţii, Tudor Pendiuc a mai depus una şi cere vehement renumărarea voturilor nule

După respingerea primei contestaţii, Tudor Pendiuc a mai depus una şi cere vehement renumărarea voturilor nule

Tudor Pendiuc a pierdut alegerile pentru funcţia de primar la mai puţin de 400 de voturi distanţă faţă de Cornel Ionică, candidatul PSD.

După ce, luni, făcuse acelaşi lucru, Tudor Pendiuc, nemulţumit de motivarea deciziei de respingere a solicitării de renumărare a voturilor, a mai depus o contestaţie referitoare la alegerile din 5 iunie. Edilul cere, de data aceasta, renumărarea voturilor nule. Pendiuc mai are la dispoziţie alte două căi prin care să-şi exprime solicitările din contestaţiile sale: la Judecătoria Piteşti şi la Biroul Electoral Central.



Motivele invocate de Tudor Pendiuc în susţinerea primei contestaţii în care se solicita analizarea şi renumărarea voturilor pentru funcţia de primar s-au referit la existenţa unui număr mare de voturi nule, la faptul că, potrivit unei seszări   făcute de un membru al biroului electoral al unei secţii de votare şi constatate de organele de urmărire penală, preşedintele respectivei secţii a intrat în cabina de vot însoţind o persoană cu dizabilităţi, fapt ce contravine legii şi că la o altă secţie au fost descoperite buletine de vot tipărite greşit. Pendiuc şi-a mai argumentat contestaţia şi cu faptul că înainte de finalizarea procesului de votare au fost exprimate păreri referitoare la câştigarea alegerilor locale pentru funcţia de primar. Pendiuc a dat exemplul altor localităţi din judeţul Argeş, unde s-a dispus renumărarea voturilor exprimate după formularea unor contestaţii similare. Odată cu noua contestaţie depusă, Pendiuc solicită renumărarea voturilor nule. 

Tudor Pendiuc a pierdut alegerile pentru funcţia de primar la mai puţin de 400 de voturi distanţă faţă de Cornel Ionică, candidatul PSD.
 
Cu 6 mandate consecutive, Tudor Pendiuc a fost, până acum, cel mai longeviv primar de municipiu din ţară. 

Pendiuc a candidat, de data aceasta, ca independent, după ce PSD i-a retras sprijinul politic pentru candidatura la cel de-al şaptelea său mandat, alegând să-l trimită în cursa pentru Primăria Piteşti pe Cornel Ionică. 
Tudor Pendiuc este trimis în judecată în dosarul ”Publitrans“, dosar în care procurorii DNA îl acuză de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. Problemele sale cu justiţia au început pe 6 noiembrie 2014, când procurorii DNA au descins la Primăria Piteşti, la vila edilului din municipiu şi la locuinţele unor alte persoane din acelaşi dosar suspectate de fapte de corupţie săvârşite în perioada 2007-2014, dar şi la sediile unor firme. Faptele care i se impută se referă la încheierea, executarea şi prelungirea contractului de asociere în participaţiune între societatea Consiliului Local Piteşti, Publitrans 2000 S.A. şi societăţile comerciale private CNCD şi Girexim Universal S.A, asociere care ar fi prejudiciat bugetul local al Municipiului Piteşti cu 6,3 milioane euro. În martie 2015, dată la care Tudor Pendiuc se afla în arest preventiv, edilul a fost trimis în judecată cu propunerea de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. Odată cu el, alte 12 nume din acelaşi dosar. 

Tudor Pendiuc a petrecut 9 luni în arest, timp în care a acuzat probleme grave de sănătate şi a slăbit aproape 20 de kilograme. Pe 14 august 2015 edilul a fost eliberat din arestul preventiv, sub măsura controlului judiciar, iar o lună mai târziu şi-a reluat activitatea de primar. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: