Dumitru Cristian Amzăr, cel mai longeviv filosof român şi unul dintre cei mai apreciaţi studenţi ai lui Heidegger

Dumitru Cristian Amzăr FOTO: arhiva familiei Amzăr

Unul dintre cei mai apreciaţi filosofi români ai secolului XX, Dumitru Cristian Amzăr a fost discipolul marelui Dimitrie Gusti, a fost studentul marelui Heidegger şi a predat zeci de ani la universităţi prestigioase din Germania.

Dumitru Cristian Amzăr s-a născut la 21 octombrie 1906, primul dintre cei 9 copii ai lui Cristian F. Amzăr şi al Ioanei, ţărani înstăriţi din Cerşani, plasa Teleorman, judeţul Argeş. Dumitru Amzăr a urmat cursurile primare la Şcoala mixtă din comuna argeşeană Suseni, studiile gimnaziale la Piteşti, iar între 1922 şi 1926 a fost elev la Liceul „I. C. Brătianu“ din aceeaşi localitate.

Dumitru Cristian Amzăr urmează Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti, iar licenţa o obţine în 1930, sub îndrumarea lui N. Ionescu. Ca discipol al lui Dimitrie Gusti, participă între 1929 şi 1931 la numeroase cercetări monografice de teren. Ulterior, se detaşează de cele două şcoli în cadrul cărora s-a format şi anume şcoala sociologică a lui Gusti şi şcoala filosofică a lui N. Ionescu, intrând în polemici cu foştii săi colegi.

În 1931, la sugestia lui Nae Ionescu, pleacă la Freiburg, înscriindu-se la Albert-Ludwigs- Universität Freiburg, unde studiază cu Martin Heidegger, vreme de cinci semestre (1931-1933) fiind foarte apreciat de către marele filosof; se întoarce apoi în ţară, în august 1933.

A tradus pentru prima oară în română Critica raţiunii practice a lui Kant

Aici, la Universitatea Bucureşti, este imediat încadrat ca Secretar al Institutului Social Român pentru secţia monografică şi ca asistent-custode la P. P. Negulescu, cu drept de a ţine seminarii pentru începători.

În anul 1934, realizează în colaborare, prima versiune integrală în limba română a Criticii raţiunii practice. Se numără printre fondatorii şi redactorii revistei de cultură Rânduiala. Arhivă de gând şi faptă românească (alături de E. Bernea, I. I. Ionică şi I. Samarineanu). În 1939, este profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, apoi, din 1940, este secretar de presă în cadrul Legaţiei României de la Berlin. S-a stabilit în 1948 în Germania, unde, printre altele, a fost lector de limba şi literatura română la Universitatea din München, apoi profesor de filosofie la Wiesbaden. Îşi susţine doctoratul în filosofie la Mainz, cu teza Der walachische Fremdenroman Johann Friedrich Mayers.

În 1952 Dumitru Cristian Amzăr începe o lungă şi rodnică colaborare, de peste două decenii, la Brockhaus Enzyklopädie; celebra enciclopedie germană îl cooptează printre colaboratorii săi, înce- pând de la ediţia a şaisprezecea (1952-1957) şi, în continuare, la ediţia a şaptesprezecea, 1966-1974. Toate articolele privitoare la România (geografia, economia, cultura etc.) îi aparţin lui Amzăr.

Dumitru Cristian Amzăr şi-a situat întreaga gândire sub auspiciile conceptului de rânduială, văzut, în dimensiunea lui ontologică, drept „legea eternă şi ne-nduplecată a tuturor alcătuirilor şi începuturilor acestei lumi”. Asociind „rânduiala” (considerată o categorie a gândirii în spaţiul românesc) cu heideggerianul „das Sein”, Amzăr conferă termenului sensul de ordine, soartă, plinătate, armonie, înfăptuire, adevăr, dreptate, întemeiere, atribute care, însumate, dau ordinea ideală.

Dumitru Cristian Amzăr s-a stins din viaţă la Sigmaringen, pe10 martie 1999, la 93 de ani, rămânând cel mai longeviv filosof român.