Drama femeii care a ridicat o mănăstire confiscată de Biserică prin „actul de sfinţire“: „Soţul meu a murit de supărare“

Drama femeii care a ridicat o mănăstire confiscată de Biserică prin „actul de sfinţire“: „Soţul meu a murit de supărare“

Ansamblul de la Catrinari  a fost construit  de Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari. Foto FB Catalina Carmen Moisa

După aproape 7 ani în care a fost târâtă prin instanţe de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, intrată abuziv în biserica şi clădirile construite de familia Acatrinei  prin asociaţia înfiinţată în memoria fiului mort, oamenii au contestat  la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie felul în care Biserica a pretins şi obţinut de la instanţele sucevene dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi odoarelor bisericeşti: prin „actul de sfinţire“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drama ctitorilor mănăstirii şi căminului de bătrâni de la Catrinari-Panaci, jud. Suceava, a început în 1995 după moartea lui Ionuţ Cristian, singurul fiu al soţilor Stela şi Gheorghe Acatrinei. În memoria copilului, părinţii, devastaţi de durere, s-au gândit să ridice la Catrinari-Panaci, unde femeia avea un teren, un lăcaş de cult şi un adăpost pentru copiii orfani şi bătrânii rămaşi pe drumuri.

Au înfiinţat, cu sprijinul unor prieteni, Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari, au donat terenul asociaţiei, au vândut apartamentul în care locuiau şi au făcut un credit de 560 mii de lei, ca construiască aşezământul.
 
“Am căutat să facem un gest, care să fie plăcut lui Dumnezeu şi care să folosească oamenilor. Prima dată, ne-am gândit să facem o cantină, dar ne-am pus problema că nu vor fi atât de mulţi oameni care să vină să manânce acolo şi am zis că mai bine facem o locaţie în care să-şi aibă locul şi bătrânii şi copiii. O armonie între două generaţii, ca respect pentru părinţii noştri care sunt în vârstă, şi ca acoperire pentru pierderea unui copil. Membri fondatori ai asociaţiei am fost  eu, împreună cu soţul, Gheorghe Acatrinei, dl. academician prof. univ. Buzatu, împreună cu soţia, o  doamnă inspector, o doamnă profesor universitar. Lucrările au început în iunie 2006. Am pornit de la un munte pe care l-am decapat, de unde am scos vreo 400 de maşini de pământ, ca să facem un platou pe care să se ridice construcţiile. Nu era nici măcar apă. S-a lucrat tot timpul cu motoarele până am avut posibilitate să tragem curent. S-a lucrat până în 2009, iar în 2010 a început panarama”, povesteşte, pentru „Adevărul“, Stela Acatrinei.
 
“De astăzi înainte nu mai aveţi ce căuta la mănăstire”
 
Încă din 2009, cu aproape un an înainte de izbucnirea conflictului, complexul avea toate dotările necesare (alimentare cu apă, alimentare cu energie, încălzire centrală), iar corpul administrativ era dotat cu toate obiectele de mobilier necesare. Urma să construiască şi clădirea destinată copiilor, care n-a mai putut fi însă ridicată după ce Arhiepiscopia a început să emită pretenţii asupra imobilelor. În vara anului 2010, Arhiepiscopia a impus abuziv intrarea în patrimoniul BOR a întregului complex. Totul în baza unui Act de sfinţire.
 
“Au făcut prima sfinţire pe 7 octombrie 2007. Apoi, o alta, în 2010. A venit, noaptea sau după-amiaza, un sobor de preoţi, însoţit de Înaltul Pimen şi au sfiinţit ce au vrut ei, fără să avem cunoştinţă. Ulterior, a fost trimis un preot care dup-aia s-a făcut stăpân, iar noi nu am mai fost primiţi acolo. Înainte să se întîmple asta, terminasem toate corpurile de clădit, le-am recepţionat, cu comisii, cu arhitect, cu primar. În total, şase clădiri, inclusiv biserica. O valoare contabilă este de 2,3 milioane lei, raportată la Finanţe. Totul a fost finanţat de noi şi asociaţie. Intabulasem toate imobilele... Aveam deja un program de finanţare. Urma să facem toate demersurile ca să obţinem asistenţă socială şi să începem activitatea. Dar după ce trimisul Arhiepiscopiei a ajuns la mănăstire, a intrat în chilia în care ne lăsam hainele, efectiv prin efracţie, a blocat uşa şi a schimbat iala. Ne-a spus, <<de astăzi înainte nu mai aveţi ce căuta la mănăstire>>. Să vină să spună cineva să-ţi spună că datoriile sunt ale tale şi bunurile ale lui, e crunt. Dacă eşti un om slab, te-ai dus pe copcă”, povesteşte Stela Acatrinei (foto). 
 
Conform poziţiei Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, exprimată în faţa instanţelor, “Actul de sfinţire a localului pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Catrinari, com. Panaci, consemnează că pe data de 27.06.2010 s-a sfinţit locul pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului – Catrinari de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, încât prin acest act complexul monahal a intrat în patrimoniul BOR şi în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor împreună cu terenul şi clădirile din jurul Bisericii, în raport de art. 180, art. 181 şi art. 75 alin. 3 din Statutul BOR”. Doar că bunurile „revendicate” de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor au fost edificate într-o perioadă (2007) în care organizarea şi funcţionarea BOR nu era reglementată prin Statutul din 2008, ci printr-un alt  act care nu reglementa „sfinţirea” ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.
 
“Soţul meu a murit de supărare”
 
Totuşi, de la acel moment, familiei Acatrinei i-a fost interzis accesul în complexul transformat, ulterior, într-unul monahal. Mai mult, a fost chemată  şi în instanţă.
 
“Ne-am trezit cu trei procese în care aveam calitatea de pârât, din partea călugărului de la mănăstire: pentru desfiinţarea asociaţiei, pentru constituirea dreptului de proprietate şi tulburare de posesie, sau ce o mai fi fost... S-au terminat acestea şi a început Arhiepiscopia cu alte două procese în care am avut tot calitatea de pârât (...). Am căutat  o cale, o punte de legătură, să-i facem să înţeleagă ca orice creştin creştin care face efortul ăsta, nu-l face pentru el, îl face pentru Dumnezeu, pentru că dacă voiam să-l fac pentru mine, nu-i puneam cruce şi nu făceam biserică. Făceam pensiune sau altceva. Dar pentru că eu am vrut să fac o jertfă pentru copilul meu mort, în memoria lui şi pentru veşnica lui pomenire, am făcut complexul ăsta în care să se adăpostească şi bătrânii şi copiii şi oamenii să participe la slujbe. Biserica a fost dăruită lui Dumnezeu şi lui îi va fi dăruită tot timpul. Nu am facut-o în niciun scop de a-mi fi de folos mie, de a mă implica în activitatea ei, Doamne fereşte! Am făcut 14 memorii, 7 la Patriarh, 7 la Înaltul Pimen. Nu mi-au răspuns nici măcar două rânduri”, spune Stela Acatrinei.
 
Şi, de parcă nu era de ajuns, în urma acestor conflicte a mai avut loc o nenorocire. Gheorghe Acatrinei, soţul femeii, care s-a dedicat trup şi suflet ridicăriiacestui aşezământ, a sfârşit în urma unui infarct.
 
“Soţul meu a murit de supărare. În momentul în care a găsit uşa închisă şi au spus nu mai avem ce căuta acolo, a făcut un preinfarct. Era în iunie 2010. În septembrie 2013 a decedat. Când a murit soţul, care era ctitorul complexului, preotul nu a fost de acord nici măcar să descărcăm  materialele pentru cavou. Ne-a trimis înapoi la Suceava. A trebuit să facem demersuri la Patriarhie ca să-l putem înmormânta acolo. Eu nu am voie să calc decât până la mormântul soţului şi până în biserică şi atunci, nici măcar la salut nu-mi răspunde nimeni.. Toată scara mea de valori a fost răsturnată de aceşti oameni. Dar i-am iertat din suflet. Mă rog la bunul Dumnezeu să-i ierte şi El, cum ştie El, şi să le dea înţelepciune, că asta le lipseşte. Atâta lipsă de toleranţă este în biserica ortodoxă încât vrea să te bage la doi metri adâncime, pentru că ai făcut o biserică pentru Dumnezeu. Eu iubesc Biserica Ortodoxă. Sunt mulţi preoţi ortodocşi cinstiţi în România, în faţa cărora mă închin şi le sărut mâna, dar eu, aici, am fost umilită. Din păcate sunt şi oameni de genul ăsta care nu ştie dacă şi-ar avea loc într-o biserică”, spune femeia
 
Nici cu hotărârea ÎCCJ, care a stabilit că “este inadmisibilă interpretarea conform căreia transferul proprietăţii de la o persoană juridică de drept privată la BOR se poate realiza exclusiv printr-un simplu „act de sfinţire”, care să primească semnificaţia unui act de dobândire a dreptului de proprietate”, Stela Acatrinei nu poate intra în clădirile pentru care mai are de plătit rate, în contul creditului, ani buni. La cei peste 60 de ani, femeia, fost vicepreşedinte al CJ Suceava, şi-a luat trei job-uri ca să susţină financiar acest efort. 
 
“Eu le-am spus: oameni buni, eu am luat credit 560.000 lei,  nu am cum să-l plătesc într-o zi, două trei, să faceţi ce vreţi acolo. Eu am gajat acest credit. Aveţi răbdare să-l pot plăti şi biserica va rămâne în totalitate dăruită lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Mai mult ce să le spun. Mai am încă trei ani de plătit de acum încolo, 4.000 lei în fiecare lună, în condiţiile în care trebuie să plătesc şi avocat, pentru că mai marii bisercii mă dau în judecată pentru că am îndrăznit să fac un complex monahal (...). Probabil se doreşte ca biserica să fie o sursă de business pentru nu ştiu cine, fără nicio legătură cu partea asta socială. Din câte am auzit, sunt autocare cu turişti care vin la slujbe, se cazează, mănâncă şi pleacă...”, mai spune Stela Acatrinei.
 
“Ştiţi cum am să numesc biserica aceasta? Biserica din lacrimile unei mame...”
 
Speră doar ca şi după apelul pe care Arhiepiscopia îl va face, decizia Curţii Supreme să rămână aceeaşi.  De amintit că ÎCCJ a reţinut că există un precedent periculos ca instanţele sucevene  să fie partizane la  încercarea de a ţine cont de accepţiunile enclavei legislative religioase ( HG nr. 53/2008), prin ”atribuirea” în patrimoniul BOR a unor bunuri imobile şi mobile, cu nerespectarea ordinii juridice, doar prin efectul stropirii cu agheazmă,  sfinţire care le face obiecte de cult sacre, şi le înlesneşte calea spre  patrimoniul Bisericii. 
 
“Hotărârea ÎCCJ este o dreptate făcută de bunul Dumnezeu în urma rugăciunilor noastre. Din câte ştiu eu se mai poate un recurs în anulare, dar este o cale excepţională şi nu cred că are şanse de izbândă, dar pe pământ, totul este posibil. Am trăit de două ori durerea morţii copilului, o data când l-am îngropat, iar a doua oară când ne-au luat totul abuziv.... Ştiţi cum am să numesc biserica aceasta? Biserica din lacrimile unei mame, care-şi plânge continuu copilul pierdut, pentru că în memoria lui am zis că fac ceva pentru Dumnezeu”, încheie Stela Acatrinei.
 
 De amintic că  ÎCCJ a considerat că  BOR a apreciat eronat că s-a recunoscut un regim juridic aparte de dobândire a dreptului de proprietate, derogatoriu de la dreptul comun, doar prin  adoptarea H.G. nr. 53/2008 privind statutul său. Curtea Supremă a considerat  că actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea internă a Bisericii Ortodoxe Române nu putea produce efecte în patrimoniul asociaţiei pârâte-recurente, care nu este laic subordonată structurilor BOR, ci se constituie ca o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, apolitică, creată şi organizată de particulari.
 
Poziţia BOR: “Patriarhia Română, în virtutea principiului autonomiei eparhiale, consideră că fiecare episcop sau mitropolit e responsabil pentru ceea ce se întâmplă la el, acolo. Nu Patriarhul decide ce se întâmplă la Suceava. Această problemă aparţine exclusiv Arhiepiscopiei Sucevei”, a declarat pentru Adevărul, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR.

Mânăstirea şi ansamblul de la Catrinari

Imagini din aceeasi galerie
  • Mânăstirea şi ansamblul de la Catrinari
  • Stela Acatrinei
  • Gheorghe Acatrinei
  • Sfinţirea
  • IPS Pimen
  • Manastirea Catrinari 
  • Manastirea Catrinari, la începutul lucrărilor
  • Manastirea Catrinari 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările