Două locuri pe podium pentru Dacia Lodgy Glace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a se putea pregăti mai bine pentru această cursă lungă, echipa Dacia de la Trofeul Andros a făcut teste pe circuitul de la Val Thorens imediat după Anul Nou.

După prima cursă de după sărbătorile de iarnă, de pe circuitul Isola 2000, din cadrul Trofeului Andros, Alain Prost a reuşit să-şi păstreze locul pe podium, rămânând în fruntea clasamentului general.

Pilotul modelului Dacia Lodgy „Glace” este acum la egalitate de puncte cu marele său rival, Jean-Philippe Dayraut.

Cu patru runde în mai puţin de o lună, a doua parte a Trofeului Andros promite să fie una din cele mai intense. Pentru a se putea pregăti mai bine pentru această cursă lungă, echipa Dacia de la Trofeul Andros a făcut teste pe circuitul de la Val Thorens imediat după Anul Nou.

„Aveam nevoie să fac nişte teste. În timpul curselor, presiunea competiţiei ne interzice să încercăm diverse soluţii. Testele m-au făcut să câştig mai multă încredere”, sublinia Nicolas Prost, conform unui comunicat remis de Dacia.

La startul primei finale, cele două Dacia Lodgy „Glace” erau în urma lui Benjamin Rivière, care se îndrepta spre victorie. Al doilea în cursă, Alain Prost obţinea a 3-a poziţie în clasament, la egalitate de puncte cu Jean-Philippe Dayraut.

„Având în vedere victoria pe care am obţinut-o la Alpe d’Huez, aveam 60 de kilograme de lest – nu cred că puteam avea pretenţia la un rezultat mai bun”, a declarat "Profesorul", conform oficialilor Dacia.

În concurenţă din nou în finală, tatăl şi fiul au încheiat cursa din week-end fără probleme. Al doilea în finală şi la sfârşitul zilei, Nicolas a intrat pentru prima dată pe podiumul Trofeului Andros. Al şaselea în această zi, Alain îi ceda un punct lui Jean-Philippe Dayraut, care i se alătura astfel cvadruplului Campion Mondial de Formula 1 în fruntea clasamentului general.

A cincea etapă a Trofeului Andros se va derula în perioada 13- 14 ianuarie.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite