Domenii mai puţin cunoscute în care pot fi folosite urzicile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urzica, o buruiană aparent neprietenoasă, este o plantă apreciată de sute de ani în gastronomie, dar şi în medicina umană şi veterinară, cultă şi tradiţională. Principiile active din plantă au un spectru foarte larg de utilizare, în special în bucătărie şi fitoterapie, dar pot fi folosite şi în vopsitorie, grădinărit şi nu numai.

În alimentaţie, urzicile sunt folosite primăvara, ca fortifiant al organismului, dat fiind faptul că sunt bogate în vitaminele A, C, fier (conţin mult mai mult decât spanacul), potasiu, mangan şi calciu. Au până la 25% proteine, o cantitate foarte mare pentru un aliment-frunză, ceea ce le recomandă în dietele vegetariane.

În fitoterapie, are utilizări în zeci de afecţiuni, de la de artrită, gută, reumatism, până la eczeme, acnee, negi, ulceraţii, dureri de gât, bronşite şi chiar Alzheimer.
 

Urzica are, de asemenea, efect stimulator asupra scalpului şi ajută la creşterea şi regenerarea firului de păr, precum şi la restabilira culorii originale şi combaterea mătreţii.

Pigmenţii clorofilieni şi carotenoizi, folosiţi în vopsitorie

Planta a fost folosită de-a lungul timpului şi în afara acestor sfere. Pe vremuri, oamenii utilizau urzica pentru colorare ţesăturilor, iar practica a fost conservată, în unele regiuni ale lumii, inclusiv în România, până în zilele noastre. 

"Dincolo de bucătărie şi fitoterapie, frunzele de urzică pot fi utilizate pentru extracţia pigmenţilor clorofilieni şi carotenoizi. În vopsitorie, rădăcina şi părţile aeriene pot fi folosite pentru vopsitul în galben. Fibrele din urzici se utilizau pe vremuri şi ca fibre textile, la fel ca inul sau cânepa, materialul rezultat fiind mai aspru decât bumbacul dar foarte rezistent", explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

În zootehnie

De sute de ani, urzica a fost utilizată că furaj în hrana vacilor. "În zootehnie, urzica încă se mai foloseşte pentru sporirea producţiei de lapte şi în hrană cailor cu boli urinare şi reumatism. Urzicile fierte şi amestecate cu tărâţe de grâu şi lapte bătut se pun în hrana bobocilor de raţă, a puilor de găină şi de curcă şi a purceilor, pentru stimularea creşterii", mai spune specialistul.

Activator de compost, în grădinărit

În grădinărit, urzica este considerată o buruiană benefică: ţíne departe dăunătorii şi face solul mai fertil. "Urzica încurajează insectele ‘benefice’, adică pe cele care mănâncă ‘dăunătorii’ din grădina de legume. Sunt bogate în nitrogen, fiind astfel folosite că un activator de compost. Lichidul obţinut prin macerarea lor în apă timp de câteva zile este un fertilizator bogat în magneziu, sulf, fier şi fosfor", mai spune Elena Badea. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite