Doctor, despre mâncatul fără măsură în ziua de Paşte: „Acest meniu suprasolicită întreg organismul”. Câte ouă să consumăm fără să ne îmbolnăvim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masa de Paşte este fără îndoială un motiv de bucurie alături de cei dragi şi în acelaşi timp un festin culinar. Însă, dincolo de ispita pastramei de miel sau a cozonacilor, trebuie avută mare grijă la cantităţile în care se consumă delicioasele preparate. Medicul cardiolog Adrian Tase, unul dintre cei mai renumiţi din Argeş, vine cu mai multe sfaturi foarte utile în acest sens.

”Cititorii trebuie să ştie că festinul pascal este bogat în proteine şi grăsimi animale, glucide, sare, care aduc materii prime pentru regenerarea organismului, calorii pentru energie, sunt gustoase şi oferă un bun prilej pentru socializare. Totuşi, în exces, meniul de Paşte suprasolicită tubul digestiv, ficatul, vezicula biliară, pancreasul, procesele metabolice şi, într-un sens mai larg, întregul organism”, ne spune medicul Adrian Tase.

Pacienţii care au probleme cu inima şi rinichii trebuie să fie foarte atenţi

Medicul precizează că în această perioadă a sărbătorilor pascale întreg organismul are de suferit din cauza schimbării radicale de alimentaţie după postul prelungit. ”Alimentele bogate în grăsimi şi proteine animale turează la maximum circuitele metabolice. Tubul digestiv este suprasolicitat, mai ales după o perioadă de restricţie. Dinţii sunt supuşi unui efort crescut de masticaţie. Tubul digestiv, de la esofag la stomac, intestin subţire (sau jejunileon) şi intestin gros (sau colon) îşi suplimentează funcţiile de contracţie şi absorbţie. Toate glandele digestive, începând cu cele salivare, continuând cu cele care secretă sucul gastric, şi terminând cu pancreasul generator de tripsină, lipază şi amilază, lucrează din plin. Ficatul îşi sporeşte efortul de a gestiona procesele metabolice, iar vezicula biliară este hiperactivă. În condiţiile în care organismul se forţează pentru a digera şi metaboliza alimentele, orice altă suferinţă cronică a corpului se poate exacerba. Pentru că inima este obligată să pompeze mai mult sânge la tubul digestiv, la pacienţii cardiovasculari se pot produce agravări. Similar, la pacienţii cu suferinţe renale, pentru că rinichii trebuie să epureze mai multe deşeuri metabolice”, ne-a declarat dr. Tase

image

”Mâncaţi un singur ou pe zi”

Dr. Adrian Tase ne recomandă să nu exagerăm cu ouăle, pastrama sau cozonacul: ”Ouăle în exces pot exacerba o suferinţă bilio-hepatică – deci doza recomandată este de un ou pe zi. Consumul exagerat din produse de miel pune pancreasul în dificultate – deci mâncaţi carne de miel doar o dată pe zi, de preferinţă la prânz. Pastrama este foarte sărată, putând creşte tensiunea arterială – deci savuraţi pastrama în cantităţi mici. Cozonacul este delicios, dar dacă este prea mult, aduce glucide rafinate, neprietenoase pentru metabolism – prin urmare mâncaţi maximum 2-3 felii de cozonac pe zi. La oamenii sănătoşi, un pahar de vin pe zi este, de regulă, bine tolerat. Odihna şi plimbările între feluri sunt binevenite. Abuzul nu exclude uzul! Deci, să ne bucurăm de masa de Paşti, în deplină sănătate!”, ne sfătuieşte dr. Adrian Tase.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite