Dan Spuderka, fost campion naţional la carting şi vicecampion naţional la automobilism: „Mi-am construit prima mea maşină de curse, o Dacia 1300“

Dan Spuderka, fost campion naţional la carting şi vicecampion naţional la automobilism: „Mi-am construit prima mea maşină de curse, o Dacia 1300“

Dan Spuderka Foto Credit: Avram Alexandru

Vicecampionul naţional la automobilism Dan Spuderka vorbeşte despre începuturile sale sportive, despre plecarea sa în Germania şi reîntoarcerea în România, şi mai ales, despre preocupările sale organizatorice actuale. Mai precis, despre competiţia „Dacia Revival“, care aduce din nou la start „bunicuţele“ Dacia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deţinător al unui frumos palmares, atât în carting (Campion Naţional clasa 100 în 1991-1993, 1997), cât şi în automobilism (Vicecampion Naţional la Raliu, ca navigator al lui Heinz Gollner, şi Vicecampion Naţional Clasa I1 – 2012 şi Vicecampion Naţional Clasa I2 – 2013, la Campionatele Naţionale de Viteză în coastă, categoria vehiculelor istorice), Dan Suderka şi-a legat întreaga sa viaţă de pasiunea pe care a avut-o din copilărie. A început să practice automobilismul sportiv exact în 1972, anul în care a fost scoasă pe piaţă actuala sa maşină de competiţie, Dacia 1300, bijuteria pe care o va aduce la startul Dacia Revival, proiectul iniţiat de el pentru readucerea în competiţie a „bunicuţelor“ 1300 şi 1310.
 
Proiectul său a intrat pe ultima sută de metri, după ce Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anunţat oficial lansarea Dacia Revival, o serie de competiţii dedicate în special deţinătorilor modelelor care au făcut istorie, a căror organizare şi promovare vor fi gestionate exclusiv de Comisia Naţională de Vehicule Istorice de Competiţii. Este vorba despre un proiect care se adresează posesorilor de modele Dacia dinainte de apariţia modelelor Logan şi Sandero (care au deja propria lor competiţie în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop), deci este dedicat în special celor care deţin modelele 1300 şi 1310. 
 
Din postura de coordonator al proiectului şi vicepreşedinte al subcomisiei „Dacia Revival“ din cadrul Comisiei Naţionale de Vehicule Istorice de Competiţii, Dan Spuderka vorbeşte cu modestie despre ideea proiectului, pe care i-o atribuie unui bun prieten, Adrian Apostu, un suporter al piloţilor şi automobiliştilor, şi un mare iubitor al modelelor istorice Dacia. O pasiune comună, pentru că Dan Spuderka îşi leagă de Dacia o foarte mare parte a carierei sale în automobilismul sportiv, de la debut până în prezent.
 
Dan Spuderka, fost campion naţional la carting şi vicecampion naţional la automobilism«La Steagul Roşu mi-am construit prima mea maşină de curse, o Dacia 1300“
Foto Facebook Dan Spuderka
 
Prima sa cursă oficială a fost într-un automobil Dacia 1100, ca navigator, pentru că, la vremea aceea, nu ajunsese încă la vârsta majoratului, iar prima sa cursă ca pilot, puţin înainte de 1980, a fost tot într-un automobil produs de Dacia, un model 1300. În 2015, când a readus istoria Dacia pe traseul de concurs la o etapă de viteză în coastă, se afla tot la bordul unui model 1300, actuala sa Dacie, o bijuterie albastră gândită şi adaptată special pentru competiţii, cu respectarea fişelor de omologare ale vremii, pe care a pilotat-o anual, la câte o etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. O „bunicuţă“ spectaculoasă, a cărei restaurare a durat circa trei ani şi care, cu siguranţă, va întoarce privirile în campionatele de coastă şi raliurile de regularitate, la startul cărora o va duce temerarul pilot braşovean. 
 
„Weekend Adevărul“: De unde provine pasiunea care v-a lansat în carting şi în competiţiile de raliuri?

Dan Spuderka: Din copilărie eram pasionat de carting... M-au determinat mai mulţi factori, dat fiind faptul că provin dintr-o familie de automobilişti. Bunicul meu era un mare pasionat de automobile, tatăl meu, la fel, iar la mine s-a înrădăcinat imediat această pasiune, copil fiind. Asistam cu tatăl meu la diferite curse, aveam, spre noroul meu şi un vecin care era, tot aşa, un iubitor de maşini de viteză. Îmi amintesc că în ’72 s-a organizat un raliu al tineretului, iar el, fiind cu trei ani mai mare decât mine, a putut să piloteze. Eu nu, pentru că n-aveam decât 17 ani. Am fost obligat să ţin locul din dreapta, dar plăcerea a fost mare. 
 
Pe ce maşină concuraţi atunci?
 
Pe o Dacia 1100. În ’75, am participat pentru prima oară într-un campionat adevărat, tot ca navigator. Până prin anii ’80, am cochetat cu navigaţia, nu permanent, ci sporadic: în ’75 câteva etape, în ’76, la fel, pentru că nu puteam să fiu un sportiv legitimat permanent şi să practic sportul ca o profesie pe partea de navigaţie, ci numai pe scaunul din dreapta.
 
La volan când aţi trecut?
 
Se întâmpla în ’78, la o etapă de viteză în coastă de la Baia Mare, la Gutâi, iar după aceea, în ’80, m-am înscris în clubul sportiv de la Braşov, „Steagul roşu“, şi acolo am reuşit să-mi construiesc prima mea maşină de curse, o Dacia 1300, dintr-o maşină obişnuită, pe care am modificat-o în maşină de curse. Pentru cine nu ştie, se fac anumite întăriri, anumite modificări la suspensii, frâne, motor, cutie de viteze, toate conform grupei în care vrei să participi. Cu maşina aia am participat la competiţii în ’80, ’81‚’82,  doi ani şi jumătate de campionat, cam zece etape de raliuri.
 
Aţi mai concurat şi pe alte maşini decât Dacia?
 
În acei ani, nu. Numai pe Dacia.
 
Care este amintirea dumneavoastră cea mai dragă din perioada aceea? Care a fost campionatul care v-a adus cele mai mari bucurii?
 
Toate îmi sunt dragi. Şi când era cu incidente, şi cu neplăceri, avea fiecare moment frumuseţea lui, farmecul lui. Nu vedeam în raliu, în competiţia automobilistică, decât partea bună a lucrurilor. Oricât era de chinuitoare, plăcerea era maximă. Era satisfacţie mare şi asta făcea, indiferent de rezultat, să se umple paharul cu multă bucurie, şi nu cu tristeţe, dar n-aş putea să zic că unul a fost frumos, altul minunat sau excepţional. Mie mi-au plăcut toate.
 
Dar satisfacţii materiale vă aducea acest sport la vremea aceea?
 
Nu, nicidecum, dar şi nicio cheltuială! Trebuia să fiu afiliat într-un club sportiv, iar eu eram deja afiliat şi aveam câteva beneficii. De exemplu, scoaterea din producţie, adică nu eram obligat să fiu prezent în fabrică, deşi eram angajatul unei secţii a Uzinei Steagul Roşu – Autocamioane Braşov şi primeam salariu. Bineînţeles că maşina era a Uzinei, a clubului, piesele de schimb şi toate astea mi le asigurau ei, de la uzină.
 
În perioada aceea, v-a trecut vreodată prin cap să părăsiţi ţara, dat fiind că sportivii aveau şanse mai mari să plece, spre deosebire de restul românilor?
 
Eu oricum nu puteam să plec din ţară, pe baza automobilismului sau pe bază sportivă, în general. În ’81, am vrut să plec la un raliu în Bulgaria şi nu mi-au aprobat paşaportul, viza nicidecum. 
 
Vă suspectau că aţi putea rămâne acolo?
 
Nu mi s-a justificat de ce, dar eu bănuiesc de ce: pentru că părinţii mei au plecat, la sfârşitul lui ’79, în Germania într-o excursie şi au rămas acolo. Pe chestia asta mie mi s-au tăiat toate drumurile către exterior... Dar mi-am dus mai departe pasiunea, alţi câţiva ani, iar în ’83, am putut pleca oficial din ţară, nefiind fugar.
 
Cum de v-au lăsat de data aceasta?
 
Părinţii meu deja erau acolo de doi ani şi jumătate. Deja după un an, primiseră „germanitatea“, iar în anul următor, au depus cerere de reîntregire a familiei. Eu am aflat că sunt pe acea listă, m-am dus şi mi-am depus cererea, procedând cum se făcea la acea vreme – un telefon, două, un plic, două – şi s-a rezolvat! Eu începusem să-mi pregătesc toate lichidările şi ce mai aveam prin ţară, iar în toamna lui ’83, la 27 de ani, am plecat în Germania.
 
Ce s-a întâmplat cu pasiunea dumneavoastră, odată ajuns acolo? V-aţi mai implicat în competiţii?
 
Nu, nu. Am rupt definitiv contactul şi cu cartingul, şi cu automobilismul. Acolo, pentru mine, totul era nou, o altă lume. Trebuia să încep să fac ceva, nu puteam să mă arunc în carting sau în automobilism, pentru că la ei nu era ca la noi, să te duci în uzină, să primeşti totul din partea clubului. Acolo era fiecare pe cont propriu. Oriunde în lumea asta, sportul ăsta este foarte scump, şi automoblismul şi cartingul. Cine visează şi crede că e ieftin se înşală amarnic. Este un sport costisitor.
 
Cum v-aţi descurcat în Germania?
 
În primul an, până am intrat în tot ritmul acela, am urmat nişte cursuri... Eu aveam deja nişte şcoli pe care mi le-au recunoscut acolo. A mai trebuit să dau câteva completări ale certificatului diplomei de maistru auto, după care am mai dat nişte examene, le-am luat pe toate, mi-au eliberat diploma de maistru, am fost angajat un an, după care am avut ocazia să închiriez un garaj şi mi-am făcut propria afacere, propriul atelier. Practicarea sportului automobilistic din banii mei era exclusă, iar să mă lipesc iar de cineva era iar exclus. 
 
Şi, totuşi, conjunctura din România alinia cumva astrele pentru reîntoarcerea dumneavoastră acasă!
 
Da... În perioada aceasta, în România era cum era, din rău în tot mai rău, au trecut anii, s-a făcut ’87, ’88, ’89, a venit schimbarea, în ’90 am primit nişte invitaţii şi am revenit în câteva etape din campionatul României la carting. După aceea, am obţinut câteva titluri de campion naţional în ’91, ’92, ’93. În ’94 şi ’95 am fost vicecampion, în ’97 am fost din nou campion. Revenisem, ca să zic aşa, la dragostea copilăriei, cartingul.
 
Şi la dragosta pentru Dacia? Cum aţi reuşit să realizaţi bijuteria de la care, din 2015, pasionaţii de automobilism sportiv nu-şi mai pot lua ochii?
 
A fost dorinţa mea să construiesc o Dacia 1300. Am căutat una cât mai puţin ruginită şi într-o stare cât mai bună. Din tot ce am reuşit să găsesc prin 2014, am cumpărat-o pe aceasta şi am avut, aşa, un plan de a o transforma şi modifica în maşină de cursă. Pe ideea asta am şi plecat de la început, nu să o fac maşină de stradă, ci să iasă o maşină de competiţie, dar cum erau ele la acea vreme, în anii ’84-’85.
„Dacă vă spun cât am investit în Dacia mea, voi fi luat de nebun“
 
Vă mai amintiţi cât aţi dat pe ea?
 
N-are rost să intrăm în amănunte!
 
Deci, foarte mult, deducem noi... Atunci, ne puteţi spune cât aţi investit în ea?
 
Nici măcar! Sunt nişte sume pe care nu le înţelege nimeni, poate doar cine este un mare cunoscător al domeniului. Dacă încep să vă dezvălui toate astea, voi fi luat de nebun. E foarte greu de explicat fenomenul acesta, cum au ajuns piesele să aibă aceste preţuri şi de ce un astfel de demers costă atât. Lumea nu înţelege. Doar cine este un cunoscător şi un pasionat şi doreşte aşa ceva poate să priceapă. Cine nu doreşte o maşină de competiţii pe care să o îmbunătăţească el, ci doar să cumpere, efectiv n-are rost să se zbată. E o combinaţie foarte complexă de plăcere, de dragoste, de a dori, de a avea, de a face, de a şti că numai aşa e bine şi dacă nu foloseşti toate ingredientele, nu iese ceea ce trebuie.
 
Maşina aceasta v-a adus o grămadă de trofee! Pe unde a făcut senzaţie?
 
Prima dată şi prima dată am fost cu ea în 2015 la întrunirea naţională Dacia, care se ţine o dată pe an. A ieşit câştigătoarea acelei ediţii, după aceea, am fost la un concurs de eleganţă cu acreditare FIVA (n.r. – Fédération Internationale des Véhicules Anciens, adică Federaţia Internaţională a Vehiculelor Istorice), la Sinaia, tot în 2015, în iunie. Am fost prezent acolo şi tot aşa, a fost foarte apreciată. A câştigat destule trofee. Am fost la câteva etape de viteză în coastă, unde la clasa ei a câştigat, la un raliu de eveniment – automobile istorice şi automobile vechi – pentru că maşina e din ’72, deci vrând, nevrând, are o vechime. La Sibiu, tot ea a ieşit câştigătoarea cupei la clasa ei. Cam astea sunt evenimentele la care a participat.Dan Spuderka, fost campion naÅ£ional la carting şi vicecampion naÅ£ional la automobilism«La Steagul Roşu mi-am construit prima mea maşină de curse, o Dacia 1300“
Foto Facebook Dan Spuderka
 
Presupun că o veţi duce acum şi la startul competiţiilor „Dacia Revival“!
 
Da, sigur că da!
 
Când Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anunţat oficial lansarea „Dacia Revival“, aţi declarat că ideea v-a dat-o un bun prieten, Adrian Apostu. Ce a presupus drumul de la idee la materializarea ei?
 
Această idee s-a tot vehiculat şi s-a tot povestit despre ea în grupul nostru de automobile istorice, în cadrul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv - FRAS, pentru că numai acolo se pot organiza competiţii automobilistice oficiale, legale, să fie un statut 100% în regulă. Acolo este şi o comisie de maşini istorice, unde preşedintele comisiei a îndrăgit foarte mult ideea, a avut mai mulţi susţinători, mulţi pasionaţi, printre care şi un băiat care era stagiar, fost inginer la Braşov, şi el un mare iubitor al Daciei 1300. A venit la mine, ne-am cunoscut, am strâns relaţia. Acum el a plecat în Anglia, lucrează acolo de trei ani, dar nu a abandonat ideea de a face această grupă Dacia, readucând-o la startul campionatelor. S-a tot gândit să mă aleagă pe mine preşedintele acestei comisii, comisia „Dacia Revival“, că sunt în domeniu, sunt în ţară, sunt tot timpul, sunt în cadrul FRAS, am clubul sportiv care este afiliat la FRAS, cunosc fenomenul, cunosc limba motoarelor, limba maşinilor, limba fenomenului, sunt implicat. El e departe de ţară, lucrează în Anglia, este cu familia, cu toate cele. Şi atunci, împreună cu încă un prieten, am zis „hai să facem noi trei comisia pentru că fiecare are un cuvânt de spus“. Şi ne-am apucat, am vorbit cu Federaţia Română a Automobilismului Sportiv, ne-au acceptat ideea, ne-au acceptat propunerile. Am fost condiţionaţi de elaborarea unui regulament tehnic, în care să se specifice foarte exact cine, ce şi cum e de făcut. 
 
La bordul actualei dumneavoastră maşini Dacia 1300 veţi fi unul dintre veteranii competiţiilor „Dacia Revival“. Aveţi emoţii?
 
Emoţiile sunt întotdeauna prezente. Nu contează cine este concurentul, am ajuns la faza la care deja, pentru mine, luatul unui start are emoţiile lui, dar importantă e prezenţa. Important e să arăţi lumii ceea ce e frumos şi ceea ce am ştiut noi să construim, să facem. Nu ideea cursei, pentru că maşinile acelea nu sunt ca acestea din ziua de azi, cu nişte puteri incomensurabile şi, vai de mine, OZN-uri. Ele sunt acolo cu vârsta pe care le au. Prezenţa trebuie să fie frumoasă, corectă, atrăgătoare. De fapt, asta e ideea, să atragem aplauzele şi publicul.
 
Competiţiile când vor începe?
 
Au şi început, cu Raliul Covasna, dar fix pentru ce ne interesează pe noi, „Dacia Revival“, începe cam de prin luna mai.
 
Şi înscrierile?
 
Înscrierile se vor face din aprilie încolo.
 
Câţi participanţi estimaţi că se vor alătura ideii dumneavoastră?
 
Nu am idee, e ceva nou, dar sper că destul de mulţi. Nu am o experienţă, ca să pot vorbi, plecând de la ceva...
 
Şi încă ceva înainte de final: aţi rămas definitiv în România?
 
Eu nu mi-am rupt deloc relaţiile cu Germania. Am cetăţenie dublă. M-am întors în ţară în 2011, când am avut ocazia să cumpăr un service al reprezentanţei BMW din Braşov, pentru că ei şi-au construit un service nou. L-am achiziţionat, mi l-am transformat în service pentru publicul larg, dar cu o mică parte pentru maşinile mele de competiţie.
 
Cine se poate înscrie în competiţiile „Dacia Revival“
 
Ca să  devină piloţi licenţiaţi, deţinătorii „bătrânelor“ Dacii vor fi sprijiniţi de FRAS – Federaţia Română de Automobilism Sportiv, pentru a urma cursurile unor şcoli de profil, la preţuri accesibile. Licenţele de piloţi, dar şi cele ale staff-ului, mecanici şi maşini de asistenţă, vor fi oferite gratuit de către FRAS. Potrivit Federaţiei, concurenţii înscrişi în proiectul „Dacia Revival“ vor putea lua startul (doar cu automobilul Dacia pentru care au fost licenţiaţi) în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Campionatul Naţional de Viteză pe Circuit pentru Istorice, dar şi alte campionate din cadrul calendarului FRAS. Competiţiile „Dacia Revival“ se vor desfăşura pe două clase, una în care vor concura maşini exact în configuraţia de fabrică, fără modificări estetice sau de performanţă, iar cealaltă, dedicată maşinilor cu unele modificări acceptate de regulament. Pentru echipamentul de securitate sunt permise centuri şi scaune de curse ieşite din omologare, cu aspect şi caracteristici de securitate acceptabile. De asemenea, un model de roll-bar/roll-cage minimal (pentru grupa 2) va fi disponibil în regulament, împreună cu o listă a societăţilor constructoare agreate de FRAS. Regulamentul complet pentru proiectul „Dacia Revival“ va fi disponibil pe site-ul www.fras.ro în perioada următoare.
 
CV
Numele: Dan Spuderka
Data şi locul naşterii: 18 septembrie 1955, Braşov
Starea civilă: Este divorţat, are o fiică stabilită în Germania (unde şi el ajunge de două ori pe an) şi un nepot în vârstă de 12 ani.
Studiile şi cariera: 
A absolvit Liceul Honterus din Braşov, Şcoala profesională mecanici auto din Braşov, Şcoala de Maiştri din Braşov – calificare pe profilul mecanici auto la IATSA Piteşti (diploma de maistru i-a fost echivalată şi recunoscută în Germania).
Este specialist auto – maistru auto în reparaţii şi întreţinere.
Palmares Karting: Campion Naţional Absolut Clasa 100 cmc – 1990, 1991, 1992. Cel mai bun cartist al anului 1992 în România. Vicecampion Naţional Clasa 100 cmc – 1993, 1994. Campion Naţional Clasa 250 cmc – 1997. Vicecampion Naţional Clasa Biland – 2002.
Palmares automobilism: Vicecampion Naţional al Grupei A, Raliu, ca navigator al lui Heinz Gollner. Este posesorul titlurilor de Vicecampion Naţional Clasa I1 – 2012 şi Vicecampion Naţional Clasa I2 – 2013, la Campionatul Naţional de Viteză în coastă (categoria vehiculelor istorice). 
În 2018, la 63 de ani, a participat la Campionatul Naţional de viteză în coastă la Poiana Braşov, în ambele etape, şi, ulterior la Raliul Kronstadt (tot automobile istorice).
Locuieşte în: Braşov
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: