Dacia lansează modelele cu transmisie automată. Primii la care vor ajunge noile maşini româneşti sunt ruşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transmisia automată urmează să fie opţională pe modelele Sandero şi Logan
Transmisia automată urmează să fie opţională pe modelele Sandero şi Logan

Anunţul privind lansarea, săptămâna viitoare, a modelelor cu transmisie automată pentru Dacia Logan, Sandero şi Duster a fost făcut nu de oficialii de la Dacia din România, ci de colegii lor din Franţa. Reprezentanţii uzinei de la Mioveni au confirmat, însă, informaţia.

Cutia automată cu patru rapoarte şi convertor de cuplu va fi prezentată la Salonul Auto de la Moscova şi va fi disponibilă pentru maşinile echipate cu motorul pe benzină de 1,6 litri. Transmisia automată urmează să  fie opţională pe modelele Sandero şi Logan vândute pe piaţa din Rusia. Lada, principalul concurent Dacia de pe această piaţă, nu oferă clienţilor opţiune de cutie automată, ceea ce reprezintă un avantaj pentru marca Dacia.

Cutia automata pentru Logan şi Sandero a fost preluată de pe modelul Nissan Aprio, ruda din Mexic a Loganului, iar modelele astfel echipate vor fi mai scumpe cu aproape o mie de euro faţă de cele care au cutie  manuală.

Şi Duster va avea variantă cu transmisie automata

Nu doar Logan şi Sandero vor fi echipate cu transmisie automata. Duster este şi el pe listă, prima piaţă de pe care va putea fi achiziţionat acest model este cea din Israel, unde automobilele automate sunt preponderente. Data la care noua tehnologie va fi lansată şi în Uniunea Europeană nu este, deocamdată, cunoscută.

 Citeşte şi: Vânzările de maşini au crescut cu 16% în primele şapte luni, dar au scăzut dramatic în iulie. Loganul domină piaţa

Prima Dacia 1100 a ieşit pe poarta uzinei acum 47 de ani, cu Ceauşescu la volan. Adevărul ascuns: dictatorul nu conducea de fapt maşina numărul unu

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite