Curtea de Apel Piteşti a anulat o hotărâre prin care Consiliul Judeţean Vâlcea a repartizat peste 27 de milioane de lei localităţilor din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au anulat, luni, o hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea adoptată în luna februarie a acestui an prin care forul judeţean distribuia localităţilor din judeţ peste 27 de milioane de lei din fondul la dispoziția CJ.

Procesul a pornit după ce Prefectura a atacat în instanţă hotărârea, pe motiv că din documentele depuse nu rezultă "fundamentarea şi algoritmul urmat de forul judeţean pe baza cărora s-a făcut repartiţia efectivă a sumelor către unităţile administrativ-teritoriale”.

Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost dată cu majoritate, unul dintre judecătorii completului făcând opinie separată, în sensul menţinerii actului administrativ atacat de prefect. Soluţia Curţii de Apel, care este definitivă, menţine, de altfel, decizia instanţei de fond, Tribunalul Vâlcea. 

Disputa în instanţă dintre Prefectura Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea a pornit după ce, în luna februarie a acestui an, CJ Vâlcea a distribuit administraţiilor locale din judeţ suma de 27.316 mii lei din fondul la dispoziția Consiliului Județean Vâlcea.

Prefectul de la acel moment al judeţului, Tiberiu Costea, explica, în luna mai, după decizia instanţei de fond, că "Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea a fost atacată întrucât, atât din actul respectiv cât şi din documentele premergătoare ce au fost puse la dispoziţie la solicitarea prefectului, nu rezultă care a fost, în concret, suma centralizată în urma consultărilor UAT-urilor din judeţ, aşa cum în mod imperativ dispune legea, fundamentarea şi algoritmul urmat de forul judeţean pe baza cărora s-a făcut repartiţia efectivă a sumelor către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ”.

După ce CJ a pierdut procesul şi în apel, preşedintele forului, Constantin Rădulescu (PSD), care deţinea funcţia şi la momentul repartizării fondurilor, iar între timp a fost reales, a catalogat decizia instanţei drept "un precedent periculos”.

"În accepțiunea Legii bugetului de stat pe anul 2020 modalitatea de repartizare a fost lăsată la aprecierea consiliilor județene, care dețin un drept constituțional de apreciere administrativă autonomă asupra oportunității luării deciziilor. Prin reținerea de către instanțele competente cum că actele administrative adoptate în sensul menționat anterior ar fi insuficient motivate, acesta fiind motivul principal pentru care s-a formulat cererea, apreciem că se creează un precedent periculos pentru toate administrațiile din România” a transmis, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Constantin Rădulescu a precizat că fondurile au fost primite de către localităţi, iar primăriile au şi cheltuit o parte din acestea. 

"După motivarea soluției pronunțate de Curtea de Apel Pitești, Consiliul Județean Vâlcea va supune dezbaterii și aprobării un nou proiect de hotărâre privind modalitatea de repartizare a sumei de 27.316 mii lei și să sperăm că acesta va fi considerat suficient motivat și nu va fi din nou atacat”, a mai declarat preşedintele CJ Vâlcea.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite