Cura cu struguri, recomandată de fitoterapeuţi pentru stimularea fertilităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul pas pentru rezolvarea problemelor de infertilitate este stabilirea unui diagnostic precis şi demararea unui tratament personalizat, la indicaţia medicului. Fitoterapia poate fi şi ea de ajutor, în anumite situaţii, pentru că natura oferă câteva plante care stimulează fertilitatea, atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor.

În primul rând trebuie precizat că terapia care a funcţionat în cazul unui cuplu/persoană nu este neapărat eficientă şi în cazul altuia. Medicul este cel care, în urma unor consultaţii şi pe baza unor analizele de laborator, stabileşte tratamentul pentru fiecare pacient/pacientă în parte.

De obicei se recurge la tratament (sau intervenţie chirurgicală) după ce cuplul infertil a încercat să obţină o sarcină timp de un an sau mai mult (fără să utilizeze măsuri de protecţie).

Tratamentele fitoterapeutice se utilizează, în general, pentru a stimula fertilitatea în perioada dinaintea necesităţii intituirii unui tratament medicamentes sau a unei soluţii chirurgicale, medicul fiind cel care decide dacă remediul naturist este sau nu indicat şi după instituirea medicaţiei alopate.

Este bine de ştiut ce oferă natura în acest sens.

Dinolo de brânca ursului, cea mai utilizată plantă în tratarea problemelor de inferilitate, benefică, deopotrivă, pentru femei şi bărbati şi considerată unul dintre cele mai puternice stimulente hormonale şi tonice sexuale, există şi soluţii mai soft, savuroase chiar.

Strugurii, spre exemplu, intră în această categorie.

"Strugurii au în compoziţie hormoni estrogeni, motiv pentru care au o acţiune benefică asupra glandelor corticosuprarenale şi a celor sexuale, ajutând la tratarea problemelor hormonale cauzate de insuficientă acestor glande. Fă o cură cu struguri. Introdu-i treptat în alimentaţie. În prima zi, consumă 0,5 kg de struguri (împărţit la cele trei mese zilnice) apoi creşte zilnic cantitatea cu încă 0,5 kg, până ajungi la trei kg. În zilele 7, 8 şi 9 menţine această cantitate apoi revino la alimentaţia normală" , explică specialistul în fitoterapie Elena badea, administratorul site-ului infuziedesanatate.ro.

Trebuie avut în vedere însă că vorbim de o cantitate destul de mare de glucide, încă un motiv în plus pentru a cere şi sfatul unui medic înainte de a începe această cură. 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite