Cum se tratează tulburarea care te face incapabil să-ţi mai spui punctul de vedere sau să iei decizii

Cum se tratează tulburarea care te face incapabil să-ţi mai spui punctul de vedere sau să iei decizii

O persoană cu tulburare dependentă are o nevoie uriaşă de ocrotire şi dezvoltă o puternică tendinţă de ataşament faţă de cel/cea care-i acceptă ataşamentul. În general, nu-şi exprimă opinia de teama de a pierde protecţia protectorului şi are tendinţa de a-şi subestima propriile calităţi şi resurse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există persone care au dificultăţi majore în a-şi susţine punctul  de vedere în faţa celorlalţi, chiar dacă, personal, acesta e clar stabilit. Au o autostimă redusă, o neîncredere în propria persoană, motiv pentru care ajung să manifeste o nevoie excesivă de îngrijire şi ocrotire. 
 
“Aceste persoane evită să-şi asume responsabilităţi şi sunt incapabile de a lua decizii în problemele curente ale vieţii. Caută în permanenţă aprobarea şi sprijinul celor din jur şi au tendinţa continuă de a acorda altei persoane girul propriei responsabilităţi. Astfel de trăsături psihopatologice sunt caracteristice tulburării de personalitate dependentă. Tulburarea de personalitate dependentă (sau astenică) este o tulburare care se caracterizează printr-o dependenţă psihologică omniprezentă faţă de alte persoane”, explică, pentru „Adevărul”, psihologul Ionuţ Ghiugan.
 
Neîncredere în propriile calităţi
 
La aceste persoane, neîncrederea în propriile calităţi se extinde şi asupra propriilor opinii. Pentru că au o slabă încredere în forţele proprii, aceşti oameni trăiesc nevoia de a fi aprobaţi de ceilalţi, mai ales în situaţiile în care întâlnesc o personalitate puternică, influentă. În plus, caută o continuă aprobare şi validare a persoanei investite, din punct de vedere afectiv, social sau profesional, iar când această aprobare lipseşte, persoana trăieşte o stare intensă de disconfort şi se simte invalidată.
 
Sacrificiile pe care aceste persoane le fac în acest sens sunt uneori uriaşe.
„ Persoana învestită cu forţă şi putere nu numai că este căutată, dar odată reperată este asaltată, pentru a obţine atenţie, aprobare şi sprijin. Investeşte timp, energie şi resurse pentru a se pune deplin în slujba acestuia, oferă dovezi şi fidelitatea absolută.
 
O astfel de persoană are nevoie ca ceilalţi să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile şi deciziile sale şi are dificultăţi majore sau incapacitate de a lua decizii în probleme curente. Această caracteristică se manifestă atât în luarea deciziilor în problemele esenţiale, cât şi în cazul celor curente, banale, de zi cu zi. Nu este vorba de teama de a greşi sau de prudenţă excesivă, ca în situaţia personalităţii obsesive, ci de o incapacitate deliberată, structurală.
„Aceste persoane întâmpină mari dificultăţi şi în iniţierea unor proiecte, în a avea iniţiative. Această caracteristică nu este consecinţa lipsei de energie sau slabei motivaţii, ci pur şi simplu izvorăşte din neîncrederea în forţele proprii şi propria judecată”, mai spune cunoscutul psiholog.
 
Nevoia de ataşament şi frica de abandon
 
Dincolo de nevoia de ocrotire, persoana cu această tulburare, dezvoltă o puternică tendinţă de ataşament faţă de persoana care-i acceptă ataşamentul. 
„Atunci când relaţia de dependenţă nu mai poate continua, din diverse motive, se reorientează rapid către o persoană care poate să-i satisfacă nevoia de îngrijire şi ocrotire. Teama de abandon vine din convingerea că nu poate să aibă gijă de propria persoană, să acţioneze din proprie înţiativă. Această frică intensă determină că această persoană să fie foarte permisivă şi tolerantă faţă de comportamentul inadecvat, agresiv, despotic al celui învestit ca protector. Un partener agresiv, alcoolic sau infidel va fi tolerat de frica de a fi abandonat, iar persoana va fi prinsă în conflictul dintre concesia continuă pe care trebuie să o facă şi resemnarea fatalistă”, mai spune specialistul.
 
Relaţiile sociale sunt limitate la cei faţă de care sunt dependenţi
 
Odată asigurată şi protejată, persoana cu această tulburare îşi limitează restul relaţiilor sociale şi nu le mai consideră necesare. Investiţia afectiv-emoţională în relaţia de dependenţă este atât de mare încât nu mai există disponibilitate pentru alte relaţii.
 
Cel care suferă de această tulburare are tendinţa de a interpreta orice contrariere sau dezaprobare ca pe o expresie a neîncrederii sau incapacităţii sale. În general, nu-şi exprimă opinia de teama de a pierde protecţia protectorului.
 
„Tulburarea este generată de factori biologici şi genetici (ereditatea), factori sociali (modul în care o persoană interacţionează în procesul de dezvoltare cu familia şi ceilalţi copii) şi factori psihologici (personalitatea şi temperamentul individului modelate de mediul în care trăieşte). Debutează la vârstă adultă tânără şi nu este sinonimă cu dependenţa întâlnită la unii copii, mai ales de vârste mici”, mai spune Ionuţ Ghiugan.
 
Cum se tratează tulburarea
 
Tulburarea de personalitate dependentă prezintă un risc crescut pentru depresie sau anxietate, abuz de alcool sau droguri, abuzul fizic, emoţional sau sexual.
 
“Tratamentul tulburărilor de personalitate este în general dificil. Psihoterapia este principala metodă de tratament. Scopul terapiei este de a ajuta persoana să devină mai activă şi independentă şi să înveţe să construiască relaţii sănătoase. Strategiile specifice pot include dezvoltarea încrederii în sine şi dezvoltarea de noi atitudini şi perspective despre propria persoană şi raportul cu alte persoane şi experienţe de viaţă”, încheie psihologul specialist Ionuţ Ghiugan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: