Cum se tratează fobia de păsări. Paradoxal, terapia „prin expunere“ este cel mai eficient remediu recomandat

Cum se tratează fobia de păsări. Paradoxal, terapia „prin expunere“ este cel mai eficient remediu recomandat

Ornitofobia se poate manifesta şi prin ţipete şi agitaţie FOTO:televiziunea-medicala.ro

Ornitofobia, sau fobia de păsări, este una dintre fobiile cele mai des întâlnite la ora actuală pe glob, alături de cele faţă de câini, şerpi şi păianjeni. Cum se manifestă fobia faţă de păsări şi cum se poate ea trata, aflaţi din materialul următor.

Concret, ornitofobia – sau teama de păsări – se manifestă prin reacţia de frică sau panică pe care oamenii o simt atunci când stau în preajma păsărilor sau se gândesc la ele. Pentru unele persoane, ornitofobia apare doar faţă de păsările prădătoare, cum ar fi vulturii sau ulii, iar pentru alţii se manifestă doar în cazul păsărilor ţinute în casă, cum ar fi papagalii, sau a oricăror înaripate.

Există mai multe cauze ce pot contribui la declanşarea fobiei faţă de păsări. După cum spune psihologul Andreea Voiculescu, ”copiii pot începe să simtă fobie faţă de păsări dacă au fost atacaţi la un moment dat de păsări prădătoare. Prezenţa întâmplătoare a unor păsări la evenimente nefericite, cum ar fi înmormântări sau accidente – poate contribui la activarea fobiei, în special în cazul copiilor. Ornitofobia poate fi declanşată şi de folclor sau de filmele ce portretizează păsările într-o lumină nefavorabilă, asemănându-le inclusiv cu maşinării de ucis. În majoritatea cazurilor, fobia faţă de păsări trece de la sine în timp”.

Simptomele ornitofobiei pot fi mentale, fizice sau emoţionale. Unii oameni refuză să mănânce în locurile în care sunt păsări prezente, de teamă să nu le fie furată mâncarea ”Sunt oameni cărora le este frică de păsările împăiate de la muzee sau pur şi simplu de imagini şi filmări cu diferite păsări. Ca şi simptome fizice, cele mai frecvente sunt tremurăturile, agitaţia, plânsetele şi bătăile prea rapide ale inimii”, precizează Andreea Voiculescu.

În ceea ce priveşte ornitofobia mai uşoară, este recomandat ca pacienţii apeleze la terapia prin expunere, adică să se confrunte cu ceea ce îi face să se teamă cel mai tare. ”Se recomandă un tratament progresiv. Primul pas ar fi ca pacientul să spună cu glas tare numele păsărilor care îl sperie, să şi le imagineze, apoi să încerce să privească la imagini sau la clipuri video cu aceastea pentru ca, în final, să se apropie în realitate de astfel de exemplare. Se recomandă de asemenea ca persoana care are fobie de păsări să noteze pe un caieţel ce îl sperie cel mai tare la păsări, episoade cu păsări care i-au rămas în memorie, fie ele reale sau nu şi, cel mai important, momentele în care contactul cu păsările nu a fost unul negativ”, mai spune Andreea Voiculescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările