Cum au scăpat de furia comuniştilor două sculpturi care-l înfăţişau pe Ionel Brătianu

Cum au scăpat de
furia comuniştilor două sculpturi care-l înfăţişau pe Ionel Brătianu

Statuia lui Ionel Brătianu din Bucureşti a stat 40 de ani ascunsă într-un depozit FOTO: Wikipedia

Realizate de sculptorul croat Ivan Mestrovic, o statuie şi un bust ale marelui om politic Ionel Brătianu au stat decenii întregi ascunse de comunişti. Statuia este acum pe Bulevardul Dacia din Capitală, iar bustul a fost dus la Vila Florica, de la Ştefăneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre cei mai apreciaţi sculptori din perioada interbelică, Ivan Mestrovic, a realizat la Bucureşti mai multe statui şi busturi ale personalităţilor României, precum regii Ferdinand şi Carol I, dar şi Ionel Brătianu.

Statuia lui Ionel Brătianu a fost realizată dintr-un monolit de granit gri-închis de Jablanica şi este aşezat pe un soclu de beton armat placat cu marmură neagră. Statuia a fost ridicată la iniţiativa soţiei marelui om politic român, Eliza, fiind dezvelită la 24 noiembrie 1938, într-un cadru festiv. Pentru început, statuia a fost amplasată în curtea casei familiei Brătianu din Capitală, însă în anul 1947 a fost dată jos de către autorităţile comuniste. Monumentul a fost avariat, urmele fiind vizibile şi astăzi, câteva degete de la mâna stângă şi o parte din reverul hainei fiind sparte. În 1991, din iniţiativa doamnei Ioana Brătianu, statuia a fost adusă de la Conacul Goleştilor, unde fusese depozitată între timp, şi reamplasată pe locul ei de odinioară.

Statuia din granit nu a putut fi topită de comunişti

Ştefania Dinu, director al Muzeului Naţional Cotroceni, a explicat cum a scăpat de la distrugere în timpul comuniştilor statuia lui Ionel Brătianu realizată de către sculptorul croat Ivan Mestrovic, statuie ce fusese dezvelită în noiembrie 1938, din iniţiativa soţiei marelui om politic român ce a fost prim-ministru nu mai puţin de 12 ani. „În 1948, soldaţii ruşi au încercat să distrugă statuia lui Ionel Brătianu din Capitală. Pe statuia de granit sunt şi acum urme de gloanţe. Pentru că era din granit, statuia nu a putut fi topită de către comunişti, aşa cum făcuseră cu numeroase alte statui. Timp de patru decenii, în perioada 1948-1988, statuia a fost depozitată în curtea Combinatului Plastic Bucureşti. După aceea, a fost dusă la Conacul Goleştilor din Argeş, iar din 1992 a fost amplasată pe Bulevardul Dacia din Bucureşti”, precizează Ştefania Dinu.

 

Bustul lui Ionel Brătianu de la intrarea în Vila Florica FOTO: Denis Grigorescu
 

La intrarea în Muzeul Naţional „Brătianu” de la Vila Florica, din Ştefăneşti-Argeş, a fost amplasat, în primăvara anului 2020, bustul lui Ionel Brătianu, realizat de către acelaşi sculptor croat Ivan Mestrovic. „Trebuie spus că bustul lui Ionel Brătianu cântăreşte o tonă şi jumătate, este din granit şi a fost transportat din holul casei lui Ionel Brătianu de lângă Biserica Amzei, din Capitală, până la Vila Florica”, spune Mihai Alexandrescu, directorul Muzeului Naţional „Brătianu”.

Bustul lui Ionel Brătianu a fost descărcat cu o macara specială la Vila Florica, fiind ulterior amplasat la intrare de şase oameni.

Bustul ascuns timp de 42 de ani

Acest bust a stat ascuns decenii întregi în subsolul Fundaţiei Brătianu, din strada Biserica Amzei, nr. 5. „Nu se ştie data inaugurării, este aşezat pe un soclu de marmură neagră pe care este scris „I. I. C. Brătianu” şi lateral „Mestrovic” cu vopsea albă. „De existenţa acestui bust ştie puţină lume (funcţionarii şi vizitatorii Bibliotecii Naţionale). Date despre acest bust sunt în posesia istoricului şi criticului de artă Petre Oprea. Datorită puţinătăţii datelor nu a scris nimic despre acest bust. În anul 1948 bustul şi piedestalul au fost ascunse în subsolul clădirii”, precizează profesorul Angelo-Barbu Popescu în lucrarea „Statuile lui Ivan Mestrovic din Bucureşti”. După 1990, bustul a fost reinstalat în holul Fundaţiei Brătianu, unde a mai stat trei decenii, înainte de a fi mutat la Vila Florica.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea dramatică a statuii care a ajuns „duşman al poporului”: împuşcată în cap şi închisă în grajd

Povestea bustului lui Vintilă Brătianu, îngropat 70 de ani de un învăţător pentru a-l feri de comunişti

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările