Cum te pot scăpa de amendă negocierile cu Poliţia Locală Piteşti. Promisiunea „solemnă“ pe care trebuie s-o faci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tineri surprinşi anul acesta de poliţiştii locali aruncând coji de seminţe pe jos.
Tineri surprinşi anul acesta de poliţiştii locali aruncând coji de seminţe pe jos.

Aruncarea pe spaţiul pubic a chiştoacelor, cojilor de seminţe sau a altor deşeuri atrage, în Piteşti, amenzi cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei. Poţi să scapi însă fără să le plăteşti dacă negociezi corespunzător cu agentul care te-a prins săvârşind contravenţia.

În Piteşti, amenzile pentru cei care aruncă resturi alimentare sau alte deşeuri pe domeniul public sunt usturătoare, dar nu mereu obligatorii.

O patrulă a Poliţiei Locale din cadrul Serviciului Ordine Publică, a depistat, marţi, într-un parc de pe strada Exerciţiu, o femeie din municipiul Piteşti, în timp ce arunca coji de seminţe pe jos.

"Pentru a primi doar un avertisment din partea poliţiştilor locali, S. M. a acceptat să-şi strângă mizeria, promiţând solemn că nu mai recurge la astfel de fapte pe viitor", explică Bogdan Aristănţoiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti. 

Title
Title

Femeia a scăpat neamendată după ce şi-a strâns mizeria. Foto: Poliţia Locală Piteşti

Nu e prima dată când un piteştean e pus să dea cu mătura acolo unde a produs mizerie. Mai multi tineri  puşi la treabă după ce au aruncat pe jos coji de seminţe au fost fotografiaţi de poliţiştii locali şi daţi - cu protejarea identităţii - drept exemplu negativ în presa locală. 

"Reamintim locuitorilor oraşului nostru că sancţiunea pentru astfel de practici (chiştoace, seminţe sau alte deşeuri aruncate pe jos) a crescut, amenda fiind cuprinsa între 1000 şi 1500 de lei", mai spune Bogdan Aristănţoiu,  purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti. 

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Povestea Bisericii Flămânda din Câmpulung Muscel şi tragedia care i-a adus şi numele de Biserica Miresei

Primăria din Argeş care a cumpărat două microbuze şcolare, dar nu vrea decât un singur şofer. Pentru situaţii neprevăzute, ia în calcul un şofer de basculantă

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite