Cum se prepară reţeta inedită de friptură de vită cu vin roşu şi curry

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un preparat inedit şi foarte gustos, friptura de vită cu vin roşu şi curry, va fi cu siguranţă pe placul invitaţilor dumneavoastră. Vă prezentăm mai jos cum se prepară această reţetă inedită şi care sunt paşii ce trebuie urmaţi.

Mai întâi iată de ce ingrediente aveţi nevoie: 2 morcovi, 2 ardei capia, 1 ceapă albă, 500 grame carne vită fragedă, 500 ml vin roşu, 500 ml supă de carne, 3-4 foi de dafin, 3-4 grame curry, cimbru şi sare.

Mai întâi, trebuie să spălaţi foarte bine carnea de vită, după care o tăiaţi felii şi o crestaţi din loc în loc. Puneţi curry, cimbru şi sare pe fiecare felie de carne şi lăsaţi-o la marinat la frigider timp de cel puţin 3-4 ore.

Spălaţi după aceea legumele şi tăiaţi ardeiul capia în cuburi potrivite. Tăiaţi rondele ceapa şi morcovii şi puneţi apoi toate legumele la călit cu ulei într-o tigaie. Scoateţi apoi legumele din tigaie, după care preîncălziţi cuptorul.

Într-o tavă dreptunghiulară, puneţi supa de carne şi legumele călite şi aşezaţi apoi feliile de carne de vită marinată peste ele. Adăugaţi încet vinul roşu şi lăsaţi 15 minute la cuptor la foc mediu după care întoarceţi friptura şi mai lăsaţi-o încă aproximativ 10 minute.

Ca garnitură, puteţi servi friptura de vită cu vin roşu şi curry şi cu orez.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite