Cum se prepară ardeii umpluţi cu orez, condimente şi plante aromatice

Cum se prepară ardeii umpluţi cu
orez, condimente şi plante aromatice

Pregătirea ineditei reţete durează aproximativ o oră FOTO: Gastropedia

Descoperită de o gospodină din Argeş într-un caiet al bunicii sale din perioada interbelică, reţeta de ardei umpluţi cu orez, condimente şi plante aromatice este una delicioasă, uşoară şi cu care vă veţi putea surprinde invitaţii.

”Bunica mea a descoperit această reţetă inedită undeva prin 1930-1932, într-un birt din Bucureşti, din zona Panduri, unde patroni erau doi ardeleni, soţ şi soţie. Iar ardeii umpluţi de acolo erau febleţea culinară a numeroşi clienţi. Bunica mea a scris reţeta şi a păstrat-o într-un caiet, iar eu am descoperit acea reţetă acum câţiva ani”, îşi aminteşte Honoria Diaconescu, o gospodină din Piteşti.

Ingredientele pentru prepararea acestei reţete originale sunt uşor de procurat. Concret, vă sunt necesari patru ardei graşi pentru umplut, o jumătate de kilogram de orez, un ardei gras tăiat cubuleţe sau fâşii subţiri şi mici, o ceapă, câteva frunze de cimbru, oregano şi tarhon, sare, piper, rozmarin măcinat, o linguriţă de ketchup de casă, o ţelină mică şi un castravete murat.

Mai întâi trebuie să căliţi în ulei orezul, ceapa şi ardeiul tăiat cubuleţe sau fâşii. Adăugaţi după aceea frunzele de cimbru, oregano şi tarhon, sarea, piperul şi rozmarinul. Lăsaţi amestecul la fiert la foc mic timp de aproximativ zece minute. După ce s-a răcit puţin orezul, umpleţi ardeii graşi şi puneţi-i în cratiţă şi lăsaţi-i să se coacă în cuptor la foc mare timp de aproximativ trei sferturi de oră. Când ardeii umpluţi sunt gata, lăsaţi-i să se răcească timp de câteva minute, după care adăugaţi deasupra câteva bucăţele de ţelină şi mai multe felii de castravete murat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: