Cum poate îmbunătăţi diplomaţia relaţiile interumane şi de ce e ea confundată cu ipocrizia - explicaţia specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De multe ori, în societatea românească, diplomaţia în relaţiile interpersonale este văzută ca un defect. Nu puţini sunt aceia care consideră că dacă eşti diplomat şi ai tact ai ceva de ascuns şi că cel mai bine este să spui adevărul fără niciun fel de ocolişuri. În ţările din Vest, diplomaţia este la scară largă o calitate şi un factor esenţial de evitare a conflictelor.

Am stat de vorbă cu psihologul Mihai Copăceanu pe tema diplomaţiei la români. Dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu, Mihai Copăceanu a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna şi doi ani la Oxford. De asemenea, a absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra.

„Cred că diplomaţia în relaţiile interumane este o calitate, o calitate ce comparativ cu alte state le lipseşte mult românilor. La noi, de foarte multe ori, diplomaţia este considerată un defect şi se confundă cu ipocrizia. Este o greşeală”, spune Mihai Copăceanu.

„Un român nu face complimente foarte uşor”

Lipsa educaţiei în ceea ce priveşte diplomaţia este o problemă în societatea românească, după cum precizează psihologul Mihai Copăceanu. „Un român nu face complimente foarte uşor. Nu suntem educaţi în spiritul tactului. Diplomaţia poate îmbunătăţi relaţiile interumane, ea apropie oamenii. Contează mult dacă îi spui cuiva că îţi place ţinuta vestimentară, cravata sau coafura sau cum arată. Diplomaţia trebuie aplicată mai mult. Ea reduce categoric conflictele.”

Oamenilor le place să vadă că le-aţi înţeles punctul de vedere chiar dacă nu sunteţi de acord cu ei. În mod asemănător, când o persoană vă vorbeşte despre o problemă, în loc să oferiţi o soluţie înainte să ascultaţi şi să aflaţi cum stau lucrurile, o metodă plină de tact prin care arătaţi că înţelegeţi prin ce trece ea este aceea de a repeta cu propriile cuvinte în ce constă problema sau nemulţumirea. Aceasta este o metodă plină de tact de a demonstra că înţelegeţi situaţia.

„Copiii trebuie educaţi de mici să aibă tact”

Este deosebit de util ca educaţia tactului să fie făcută la copii. „Copiii trebuie educaţi de mici să aibă tact, de exemplu să nu mai pârască. A fi diplomat înseamnă că eşti civilizat. Poţi fi diplomat cu soţia, cu şeful la birou. S-a făcut o statistică recent şi conform acesteia cele mai dese demisii sunt cauzate de conflicte şi implicit de lipsa tactului. Românii au foarte mult tendinţa de a se lamenta. Diplomaţia trebuie cultivată la români”, opinează Mihai Copăceanu.

Diplomaţia este şi un avantaj social

După cum spune psihologul Mihai Copăceanu, diplomaţia este şi un avantaj social, o dovadă de cultură. Este foarte important ca diplomaţia să fie cultivată în relaţiile profesor-elev-părinte şi angajator-angajat. „Românii au o tendinţă către negativism, iar această tendinţă poate fi contracarată prin diplomaţie. Ne putem instrui ca să fim diplomaţi.”

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite