Cum se petrecea Crăciunul în România anilor '50: „Era mâncare puţină, dar mai multă bucurie în suflet“

Avocatul Marian Bădescu are amintiri speciale de la Crăciunurile copilăriei FOTO: Denis Grigorescu

Marian Bădescu, unul dintre cei mai apreciaţi avocaţi din Argeş, bun prieten cu Sebastian Papaiani şi Nicolae Dobrin, a rememorat pentru Adevărul cum se petrecea Crăciunul în anii '50.

Marian Bădescu profesează de mai multe decenii ca avocat. A ajuns rapid unul dintre cei mai apreciaţi din breasla sa în judeţul Argeş. Provenit dintr-o familie de oameni foarte muncitori şi cu frica lui Dumnezeu, dar fără mari posibilităţi materiale, Marian Bădescu a avut o copilărie cu prieteni speciali şi are mai multe amintiri deosebite de la Crăciunurile de altădată. 

„Am locuit într-o casă pe strada Crinului din Piteşti. Iar printre cei care locuiau pe această stradă erau Sebastian Papaiani, fraţii Radu-ajunşi ulterior cunoscuţii fotbalişti Radu I şi Radu II, precum şi generalul Corneliu Calotescu, fost coleg de şcoală cu Charles de Gaulle. Ulterior, pe strada Crinului a stat o perioadă şi Cristi Minculescu. Aproape de strada Crinului stătea şi Nicolae Dobrin. Numai vedete una şi una”, zâmbeşte cu nostalgie Marian Bădescu.

Cum erau Crăciunurile pe vremuri? „Cu multă zăpadă şi veselie în rândul copiilor şi puţină mâncare. Bradul de Crăciun era unul mai pricăjit, cu câteva globuleţe roşii şi albastre şi ocazional un rând de beteală. Aşa era atunci... Părinţii mei încercau ca din puţinul avut să facă un moment special din Crăciun. Şi era acea bucurie specială de a fi în jurul mesei, indiferent cât de puţin aveai pe masă. De pe masa de Crăciun nu lipsea niciodată mămăliga, aveam brânză, câteodată caltaboşi, puţină friptură de porc şi prăjituri de casă sau o plăcintă cu mere. 

Nici pomeneală de tort. Cât despre cadouri, dacă primeam câţiva soldaţi de plumb sau o minge era mare bucurie. În opinia mea, acum s-a ajuns să fie invers. Copiii primesc multe cadouri şi au pierdut cumva noţiunea bucuriei autentice pentru un cadou. Da, era puţină mâncare, dar era multă bucurie în suflet. Era bucurie pentru că de Crăciun şi în acele zile de iarnă pline cu zăpadă ne jucam cât era ziua de lungă. După ce mâncam, o zbugheam la joacă şi făceam tot soiul de năzbâtii cu Sebastian Papaiani-Dumnezeu să-l odihnească în pace!- şi cu fratele său şi cu încă vreo 3-4 vecini. Era joaca aceea pură, statul în aer liber ore întregi. Seara mă întorceam acasă cu hainele ude complet de la atâta stat în zăpadă. Inclusiv într-o zi de Crăciun s-a întâmplat aşa”, rememorează Marian Bădescu.