Cum a fost torturată de Securitate o preoteasă pentru că i-a sprijinit pe partizanii anticomunişti

Cum a fost
torturată de Securitate o preoteasă pentru că
i-a sprijinit pe partizanii anticomunişti

Iustina Constantinescu i-a sprijinit ani în şir pe fraţii Arnăuţoiu FOTO: fericiticeiprigoniti.net

O susţinătoare constantă a partizanilor anticomunişti din Nucşoara, în special a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, preoteasa Iustina Constantinescu a avut de îndurat torturile Securităţii din această cauză, iar soţul ei a fost condamnat la moarte şi executat.

Originară din satul argeşean Poenărei, Iustina Constantinescu s-a născut la 12 aprilie 1912, în familia unor proprietari agricoli: Grigore Grigorescu şi Justina Poenăreanu, descendentă a unor generaţii succesive de preoţi ortodocşi, dintre care preotul Grigorie Poenăreanu, „un haiduc de popă de la munte”, cum îl descria Ion Ghica într-una din celebrele sale „Scrisori către Vasile Alecsandri” (Bucureşti, 1887), cel care a fost membru fondator al Societăţii filarmonice din Ţara Românească, în anul 1833.

După cum spune profesorul de istorie Constantin Vasilescu, ”În 1928, Iustina Grigorescu s-a măritat cu preotul Ioan Gh. Constantinescu din satul Cerbureni, judeţul Argeş, absolvent al Seminarului Teologic „Neagoe Vodă” din Curtea de Argeş. Ca mamă devotată a celor trei fii ai săi, s-a preocupat, cu o perseverenţă remarcabilă, de viitorul lor, aceştia absolvind cursuri universitare, în pofida unor privaţiuni materiale agravate de statutul de „chiaburi” - etichetă a ideologiei „proletare” care promova lenea socială, marginalizând valorile autentice confirmate prin muncă. Neacceptând sub nicio formă ideologia comunistă, deoarece aceasta contravenea în mod flagrant propriilor sale principii de viaţă, dezaprobând egalitarismul în sărăcie propovăduit de către comunişti, a devenit conştientă că are datoria sfântă de a contribui la înlăturarea unui regim străin spiritului neamului”.

În interogatoriul din 30 iunie 1958, Toma Arnăuţoiu, liderul partizanilor anticomunişti din Nucşoara, declara, la Securitatea din Piteşti, că, descoperind locul unde erau ascunşi, „soţia lui Constantinescu Ioan a zis că doreşte şi ea să vină la noi (la partizani, n.n.), că şi ea este o «bună româncă», spunând că ne aduce şi alimente, chiar de suntem la trei kilometri depărtare” . Din acest motiv, sentinţa 119 din 4 iunie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare o va culpabiliza pentru comiterea delictului de „omitere de denunţ” şi pentru sprijinul efectiv - moral şi material - acordat membrilor Grupării de partizani „Haiducii Muscelului”, „de favorizarea bandei teroriste Arnăuţoiu, ai cărei membri se ascundeau, în anul 1952, lângă satul Poenărei”, consemnând următoarele infracţiuni ce vizau art. 284 combinat cu art. 207 al Codului penal comunist: „Începând din anul 1952, inculpata a ajutat cu alimente, bani şi articole de îmbrăcăminte pe membrii fugari ai bandei, care erau urmăriţi de organele de stat, pentru că au săvârşit acte teroriste, despre care avea cunoştinţă. Inculpata Constantinescu Iustina a găzduit pe membrii fugari ai bandei teroriste şi a ţinut legătura cu o serie de membri care sprijineau pe terorişti. Împreună cu coinculpata Andreescu Maria, s-a deplasat la Câmpulung, unde au fost trimise de teroriştii fugari, pentru ca să ceară ajutoare lui Dragomirescu Ilie”. Şi, pentru că a „uneltit”, astfel, împotriva sistemului totalitar, instanţa militară, formată din slugi servile regimului opresiv comunist, o condamna, în şedinţa din 4 iunie 1959, la „15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii”. Torturată în cursul anchetelor de la Securitatea din Piteşti, a îndurat cu stoicism odiseea închisorilor de la Miercurea Ciuc, Arad şi Oradea, suportând cu greu privaţiuni de nedescris, încercări diabolice de a strivi demnitatea unei adevărate luptătoare pentru adevăr şi libertate.

 

Preotul Constantinescu i-a sprijinit pe fraţii Arnăuţoiu cu alimente, bani şi îmbrăcăminte

 

Pe 23 octombrie 1951, prin intermediul preotului Nicolae Andreescu, Ioan Constantinescu, soţul Iustinei, avea să-i cunoască pe cei din grupul de rezistenţă condus de Toma Arnăuţoiu, care veniseră să ridice armamentul ascuns în turla bisericii din Poenărei. Deşi se expunea la riscuri mari, deoarece Securitatea avea numeroşi oameni în zonă, părintele Ioan Constantinescu a păstrat legătura cu luptătorii din munţi, o vreme prin intermediul preotului Nicolae Andreescu, apoi în mod direct. Pe Toma sau Petre Arnăuţoiu îi primea chiar acasă la el, în mai multe rânduri, în 1952 şi 1953, când le oferea alimente, medicamente, bani, îmbrăcăminte, încălţăminte, lumânări, diferite obiecte casnice . În acţiunea sa de susţinere a partizanilor din munţi, preotul era ajutat de soţia şi fiica sa. În urma unei trădări din partea unui fost membru al grupului de rezistenţă, părintele Constantinescu, alături de ceilalţi, a fost arestat la 22 iunie 1958 şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. La proces a fost învinuit de favorizarea celor din munţi, de susţinerea cu alimente, lucruri şi alte produse, că „a îmbrăcat masca falsă a calităţii de preot, în dosul căreia se ascundea chipul hâd al unui criminal josnic, pentru a lovi cu cruzime în oamenii cinstiţi; [că] a încercat să nege cu făţărnicie faptele lui, pentru a scăpa de pedeapsa dreaptă ce urmează să o primească, crimele lui fiind dovedite cu prisosinţă”. Prin sentinţa nr. 107 din 19 mai 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Ioan Constantinescu a fost condamnat la pedeapsa capitală, prin împuşcare, pentru infracţiunea „acte de teroare” (art. 207 Codul Penal). Pe 18 iulie 1959, ora 22:30, în incinta Penitenciarului Jilava, părintele Ioan Constantinescu a fost executat.

Iustina Constantinescu, cea care i-a fost alături în lupta anticomunistă s-a stins din viaţă pe 17 aprilie 1983.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: