Cum apare masochismul, tulburarea care distruge vieţi. „Comportamentul autodistructiv este învăţat de la vârste fragede“

Cei care suferă de o astfel de tulburare adoptă deliberat să se plaseze într-o lumina negativă sau de inferioritate   FOTO: Arhivă Adevărul

Există persoane care, în mod deliberat, provoacă sau îşi provoacă suferinţă, care se plâng continuu că au parte doar de eşecuri pe care însă se străduiesc să le justifice permanent, pentru care suferinţa poate deveni chiar o sursă de plăcere. Tulburarea de personalitate masochistă îi face pe aceşti oameni să caute constant durerea şi degradarea.

„În mod firesc oamenii au tendinţa de a se pune într-o lumina favorabilă şi de a avea o imagine de sine pozitivă atunci când se raportează la diferite aspecte ale vieţii. Există, totuşi persoane care în mod constant se autosabotează şi se prezintă deliberat într-o lumină negativă, a suferinţei. Aceste persoane sunt numite masochiste sau personalităţi autodistructive”, explică pentru „Adevărul“, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Plăcere doar prin durere

Acţiunile acestor oameni îi autolimitează şi le autoîngreunează viaţa, în condiţiile în care adevăratul lor potenţial ar putea să-i scoată din respectivele dificultăţi. Mobilul acestor demersuri vine din plăcerea de a provoca sau de a se plasa într-o zonă de suferinţă.

“Putem identifica la nivel atitudinal şi comportamental o serie de caracteristici definitorii pentru acest tip de personalitate. În mod consecvent aleg situaţii sau relaţii personale care duc la eşec şi dezamăgire chiar şi atunci când există alte opţiuni mult mai benefice şi valorizante. Evenimentele pozitive şi realizările sunt interpretate în sens negativ, reacţionând prin sentimente de vinovaţie şi depresie. În contextul relaţiilor interpersonale adoptă deliberat să se plaseze într-o lumina negativă sau de inferioritate, atrăgând astfel respingerea şi neacceptarea celorlalţi. Evită şi nu acceptă relaţiile benefice, oamenii care îi tratează în mod constant pozitiv şi îi pun în valoare. Nu sunt interesate de activităţiile importante pentru realizarea obiectivelor personale, deşi capacitatea de performanţă este demonstrată şi posedă un nivel optim al abilităţilor sociale”, explică psihologul Ionuţ Ghiugan.  

Masochismul apare în copilarie

Erijarea în victimă a indivizilor cu o personalitate masochistă este consecinţa dezvoltării lor ca personalitate. Atitudinile dominante ale unuia sau ambilor părinţil, sentimentele puternice de vinovăţie trăite în copilărie le induc o pregnantă convingere că nu merită să li se întâmple lucruri bune şi ajung să trăiască plăcerea doar prin durere. Dacă, spre exemplu, în copilărie, părinţii i-au respins şi nu le-au oferit iubire, ci respingere sau violenţă, la maturitate aceste persoane vor căuta doar acele relaţii în care vor fi ataşate de partener dar în care vor fi respinse după tiparul creat la vârste fragede.

“Comportamentul autodistructiv este învaţat încă de la o vârstă fragedă. În relaţie cu mediul de dezvoltare şi evenimentele trăite, persoana îşi construieşte o imagine de sine negativă, ulterior utilizând credinţe iraţionale, pentru a menţine această realitate interioară: sunt o persoană lipsită de valoare şi nu merit iubirea celorlalţi oameni. Prin victimizare şi suferinţă, persoana îşi validează concepţia despre viaţă, oameni şi relaţiile cu aceştia”, explică specialistul.

Indivizii cu o personalitate masochistă ajung să aibe relaţii masochiste în care regula este să ofere mult mai mult decat primesc. Fac pentru partenerii lor lucruri care presupun un sacrificiu de sine imens şi ajutor atunci când acesta li se oferă.

Cum se tratează personalitatea masochistă

Această tulburare se ameliorează prin tratamente care urmăresc reevaluarea părerii despre propria persoană.

“Tratamentul tulburărilor de personalitate este în general dificil. În astfel de cazuri este nevoie de o perioada lungă de timp, de motivaţie şi implicare din partea persoanei, iar schimbările necesare sunt atât în plan cognitiv (restructurarea convingerilor personale negative) cât şi comportamental (învăţarea unui alt mod de comportament care să valorizeze propria persoană). Aşa cum este situaţia şi altor tulburări de personalitate, persoanele care suferă de această tulburare, în general, nu solicită tratament pentru tulburare în sine. Mai degrabă, solicită ajutor atunci când problemele din viaţă lor devin copleşitoare, iar acestea nu mai sunt capabile să le facă faţă (depresie, anxietate accentuată, etc.)”, mai spune cunoscutul specialist.