Cum ajungem dezamăgiţi: „Aşteptările fac să fie ignorate comportamente reale“

Cum ajungem dezamăgiţi: „Aşteptările fac să fie ignorate comportamente reale“

Surasă foto: www.wittyfeed.com

Dezamăgirea apare când speranţele sunt spulberate de realitate. Mai exact, când comparăm ceea ce există cu ceea ce ne-am fi dorit să fie. Cu cât creditul pe care-l dăm celor din jur e mai puţin obiectiv, cu atât riscul de a fi dezamăgiţi este mai mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Emoţia tristeţii poate fi simţită în multe situaţii şi este deosebit de profundă în experienţa dezamăgirii. În momentul în care este declanşată tristeţea, se resimte o senzaţie de gol, o greutate, o apăsare, pentru că sistemul prin care creierul evaluează o situaţie, avertizează că există o pierdere de durată. Tristeţea este o emoţie dureroasă de deconectare de la cineva sau de la ceva, preţuit, valozitat. Tristeţea ajută mai degrabă la a ne aminti, decât la uitarea a ceea ce era dorit. Tristeţea ajută în momentul în care aceasta oferă oportunitatea de a lua în considerare impactul pierderii şi necesitatea revizuirii obiectivelor pentru viitor”, explică, pentru Adevărul,  psihoterapeutul Erna Constntin, specialist în Pshihologie integrativă şi Psihologia resurselor umane.
 
De multe ori, avem tendinţa să fabulăm în avantajul nostru, să ne îndepărtăm de realitate pentru a ne imagina situaţii ideale. Cu cât ignorăm mai mult semnalele care ne arată suntem subiectivi, cu atât mai trişti vom fi când va deveni evidentă realitatea. 
 
“Dezamagirea este un mod profund în care se trăieşte tristeţea. Când se face o comparaţie între ceea ce ar fi putut fi şi ceea ce există de fapt, se simte dezamăgirea. Indiferent care este motivul dezamăgirii, fie că este vorba de un părinte, copil, soţ/soţie, iubit/iubită, angajator, dezamăgirea este experienţa tristeţii care implică speranţe sau aşteptări nerealizate”, mai spune specialistul.
 
Prima greşeală apare când aşteptăm de la ceilalţi mai mult decât pot sau vor ei să ofere, când ne concentrăm mai mult pe ceea ce avem noi nevoie, decât pe potenţialul şi motivarea celorlalţi.
 
“Din observaţiile mele, oamenii tind să fie dezamăgiţi mai degabă de faptul că ceilalţi nu îndeplinesc imaginea care le-a fost creată, şi mai puţin de faptul că ceilalţi iau alte decizii. Această imagine este legată în special de comportamente, reacţii, atitudinii care descriu mai degrabă deconectarea pe o perioadă nedeterminată sau pentru totdeauna. Dezamăgirea apare atunci când detaliile, care de cele mai multe ori sunt sub formă de aşteptări, fac celelalte comportamente reale să fie ignorate. În dezamăgire, imaginea reală şi de ansamblu este înlocuită cu imaginea ideală, imaginată”, explică psihoterapeutul. 
 
Nimeni nu şi-o doreşte, dar dacă tot ajunge să ne încerce, este bine de ştiut că dezamăgirea poate fi controlată, cel puţin ca durată.  Iată un exerciţiu simplu prin care poate fi mai uşor depăşită. 
 
“Ne putem imagina, de pildă, cum două persoane merg împreună pe acelaşi drum şi la un moment dat ajung la o bifurcaţie. Una dintre ele, alege să meargă în stânga şi cealaltă alege drumul din dreapta. Atunci când decizia de a o lua pe drumuri separate nu este împărtăşită de ambele persoane şi una dintre ele se aştepta ca cealaltă să o însoţească, apare dezamăgirea.

Pentru ca dezamăgirea să fie depăşită nu există reţetă universal-valabilă, întrucît fiecare vine la drum cu propriul bagaj, în care a adunat emoţii, gânduri, credinţe cărora le-a pus o amprentă subiectivă, aspecte ce ţin de personalitate şi ataşament, care poate fi evitant, anxios sau securizant. Însă, un punct de plecare ar fi ca dezamăgirea să primească un sens. Drumul a fost plăcut până la un punct. Şi dacă aceasta este o amintire, să fie povestită frumos”, încheie specialistul în Psihologie integrativă. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările