Cozi la Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de piteşteni şi-au depus, pe ultima sută de metri, declaraţiile de venit

La fel ca mulţi piteşteni , Maria Stoica a lăsat pe ultima sută de metri depunerea declaraţiei de venit aferente anului 2009.”Am vrut să completez şi să depun declaraţia  de săptămâna  trecută dar m-am luat cu alte treburi. Azi mi-am găsit timp , mai mult de teamă să nu mă trezesc cu vreo amendă. Ştiam c-o să fie aglomeraţie dar mă bucur că merge repede, deşi recunosc , la început m-au descurajat cozile de la ghişee!”, spune femeia.

 Program  prelungit

  Astăzi, la expirarea termenului de depunere a declaraţiilor de venit, Conducerea Direcţiei  Generale a Finanţelor Publice a suplimentat birourile la care  se primesc aceste documente iar programul  s-a prelungit până la ora  18.30.

“Dacă la ora 18.30,  la ghişee vor mai fi contribuabili,  funcţionarii noştri vor rămâne la lucrui până la rezolvarea ultimei solicitări.” a declarat Dorin Falcă, director coordonator DFFP Argeş.

Excepţie de la depunerea declaraţiilor fac persoanele care au obţinut venituri din salarii sau cele pentru care impozitul este calculat şi reţinut la sursă. Nici persoanele care au obţinut venituri din dividende nu trebuie sa depună declaratia de venit, având în vedere că impozitul este calculat şi retinut automat de catre angajator sau firma care a distribuit dividende.

Persoanele care au  realizat venituri din dobanzi, care au obţinut moşteniri, burse sau alocaţii nu sunt nevoite nici ele să depună declaraţia 200 sau 201.

În schimb, areşenii care au realizat venituri din activităţi independente (notarii, avocaţii, medicii etc), şi n-au mers la Finanţe, trebuie să se grăbească  să depună declaraţia. La fel şi cei ce obţin bani din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum jurnaliştii, pictorii, scriitorii sau cercetătorii.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite