Cornel Penescu nu vrea să vândă echipa FC Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Primarul municipilului Piteşti, Tudor Pendiuc, nu a reuşit să-i convingă pe fraţii Penescu să  renunţe la pachetul majoritar de acţiuni de la FC Argeş.

Situaţia critică de la clubul FC Argeş, care se confruntă cu mari probleme financiar după arestarea patronului Cornel Penescu, continuă. Antrenorul Ionuţ Badea a părăsit echipa, semnând un contract cu FC Internaţional, în timp ce jucătorii se pregătesc să depună noi memorii ca să devină liberi de contract în contextul în care nu şi-au primit drepturile financiare. În toată această tavatură, municipalitatea vrea să intervină pentru a remedia situaţia, însă conducerera clubului nu vrea sub nicio formă să vândă pachetul majoritar de acţiuni.

" Fraţii Penescu ar vrea doar sponsori noi la echipă"

Primarul Tudor Pendiuc spune că a încercat să discute cu fraţii Penescu în acest sens, dar că nu a primit un răspuns pozitiv. „ Ultima dată am vorbit cu domul Ilie Penescu, fratele lui Cornel Penescu, pe 27 decembrie anul trecut. Mi-a spus că agrează numai varianta ca şi alţi oameni să vină la echipă din postura de sponsori, cu condiţia ca pachetul majoritar de acţiuni să rămână al ei. Păi cine vrea să dai bani aşa aiurea?”, precizează Tudor Pendiuc. De partea cealaltă, Andrei Penescu, fiul lui Cornel Penescu, afirmă că el ar fi de acord cu vânzarea acţiunilor, dar că tatăl său i-a transmis din penitenciar să nu facă aşa ceva. „Dacă ar fi după mine, l-am vinde, dar tata nu vrea şi mergem mai departe, chiar dacă avem probleme financiare ca toate echipele din fotbalul românesc”, spune Andrei Penescu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite