Constantin Nicolescu, după decizia Curţii de Apel Bucureşti: "Eu susţin, în continuare, că sunt nevinovat (...). Cel mai tare mă doare că familia mea suferă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Nicolescu a fost condamnat la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare
Constantin Nicolescu a fost condamnat la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a reacţionat nonvirulent la sentinţa Curţii de Apel Bucureşti care, în urmă cu două zile, l-a condamnat  la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare.

“ Eu susţin, în continuare, că sunt nevinovat şi că ce am făcut acolo, cu toţi colegii, este perfect legal. Mai departe nu pot să comentez. Ne-am susţinut şi ne susţinem cauza în continuare. Mai sunt căi de atac şi le vom folosi. Lupta continuă. Cel mai tare mă doare că familia mea, care e nevinovată, suferă din cauza asta.” a declarat, astăzi, preşedintele CJ Argeş, care va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

   Referitor la potenţialii înlocuitori ai lui Nicolescu la şefia PSD Argeş avansaţi de primarul comunei Albota, Ion Dumitru, şi la afirmaţiile „ducelui”, potrivit cărora “lui Nicolescu nu i se întâmplă asta din cauza adversarilor politici, din cauza lui Băsescu, ci i se trage tot de la ai noştri, de la cei care vor să ajungă la putere.”, preşedintele CJ Argeş a declarat:

”Fiecare are dreptul să vorbească ce şi cum doreşte (…) E bine că există oameni pregătiţi să îmi ia locul…Lucrurile astea sunt normale, că doar nu ne-a lăsat Dumnezeu nemuritori pe posturi”

   Amintim că luni, “ducele” de Albota a avansat trei nume pentru eventuala viitoare conducere a PSD Argeş (în eventualitatea în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine sentinţa Curţii De Apel Bucureşti). 

”În situaţia în care Constantin Nicolescu nu ar mai putea rămâne la şefia PSD Argeş, în locul său l-aş vedea pe Tudor Pendiuc sau pe Florin Tecău, oamenii care ne inspiră încredere pentru această funcţie.”, declara, luni, primarul Ion Dumitru, în opinia căruia şi deputatul Mircea Drăghici ar putea fi o variantă pentru conducerea PSD Argeş. 

   

Reamintim că pe 11 noiembrie 2013,Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei din 28 mai a Tribunalului Bucureşti, prin care preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi l-a condamnat pe Nicolescu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi. Înstanţa a dispus şi  confiscarea sumei de 66.518 de lei care ar fi fost primită de Nicolescu cu titlu de mită de la Gheorghe Cornel Penescu, patronul societăţii Pic Piteşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceeaşi înstanţă a respins apelul lui Cornel Penescu, patronul societăţii Pic rămânând la condamnarea de nouă luni de închisoare cu suspendare dispusă pe 28 mai de Tribunalul Bucureşti.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite