EXCLUSIV Fiul a două victime ale carnagiului în Muntenegru: „Am văzut la televizor autocarul în care mi-am urcat părinţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 dintre victimele tragicului accident ce a avut loc ieri în Muntenegru sunt din Curtea de Argeş. Potrivit surselor din Prefectura Argeş, s-a constituit celulă de criză la nivelul judeţului. În accidentul din Muntenegru şi-au pierdut viaţa 18 români, alte 29 de persoane fiind rănite.

UPDATE Potrivit ultimelor informaţii, din Curtea de Argeş ar fi 11 victime. Asta înseamnă că, în total, din judeţul Argeş sunt 17 victime, 6 fiind din Piteşti.

UPDATE Printre cele opt victime din Curtea de Argeş, se aflau şi părinţii lui Mădălin Marinescu, lider al organizaţiei PNL Argeş, fost consilier judeţean. Acesta a declarat că se uita la televizor şi a recunoscut autocarul în care şi-a urcat părinţii. L-a sunat pe primarul Nicolae Diacon care, la rândul lui, a sunat la MAE, de unde a aflat că două persoane, dintre cele opt şi-au pierdut viaţa.

Potrivit primarului, printre victimele din Curtea de Argeş se află inclusiv ghidul turistic Maria Mateescu şi soţul acesteia, Toma Mateescu. Aceştia se află pe lista celor şase despre care nu sunt informaţii certe.

În autocar se afla şi o profesoară de limba franceză de la Şcoala numprul 4 din Piteşti.

UPDATE Doar despre două dintre cele opt victime din Argeş se ştie că sunt în viaţă, internate în spitalul din Podgoriţa, celelalte şase fiind fie la Terapie Intensivă, fie decedate. Primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, a declarat că victimele sunt trei bărbaţi şi cinci femei.

„Sunt opt persoane din Curtea de Argeş, trei bărbaţi şi cinci femei. Despre două femei se ştie că una este internată la ortopedie, iar cealaltă la ORL. Despre ceilalţi şase nu sunt informaţii certe, o parte ar fi la Terapie intensiva, alţii ar fi decedaţi, lipsesc informaţiile certe. Cert este că opt dintre răniţi sunt cu siguranţă de la noi, de la Curtea de Argeş. Între ei este un fost consilier local PNL şi părinţii unui fost consilier judeţean PNL, cuscrii domunului Sandu Nichita“, a declarat Nicolae Diaconu.

Primarul a precizat că membri ai familiilor victimelor au plecat de duminică seară spre Muntenegru.

Rudele victimelor, printre care şi Sandu Nechita, spun că oficialităţile locale nu i-au informat despre tragedie, singurele informaţii venind din Muntenegru prin convorbiri cu participanţi la acest circuit, aflaţi în stare mai puţin gravă.

„Am fost informat de ginerele meu că părinţii lui, respectiv cuscrii mei, sunt victime în acest accident, respectiv sunt răniţi în stare gravă în acest accident. Sunt şi alte cunoştinţe printre cei morţi. Ginerele meu a plecat spre Muntenegru, autorităţile române nu ne-au anunţat am primit informaţii de la cineva care a fost în autocar şi a fost rănit mai uşor. Şi am mai aflat informaţii din media", a declarat, pentru Mediafax, Sandu Nichita, directorul al fabricii de globuleţe de la Curtea de Argeş.

UPDATE: Alte două profesoare de la Liceul „Vlaicu Vodă“ din Curtea de Argeş se aflau în autocar.

UPDATE: Printre cele opt victime din Curtea de Argeş se numără şi părinţii omului de afaceri politicianului PNL Mădălin Marinescu. Mama acestuia, Georgeta Marinescu, ar avea o mână ruptă, iar despre starea tatălui acestuia, Nelu Marinescu, nu sunt informaţii.

De asemenea, potrivit surselor din cadrul Ministerului de Externe, citate de ziarulprofit.ro, precum şi a apropiaţilor familiei, omul de afaceri, fost consilier local din Curtea de Argeş, Nicolae Derviş, se numără printre morţii accidentului de autocar.

Membrii familiei Derviş au fost chemaţi de noaptea trecută la Ministerul de Externe, iar acum se află în drum spre Muntenegru. Conform apropiaţiilor familiei, atât Nicolae Derviş, cât şi soţia sa şi-ar fi pierdut viaţa în tragicul accident.

Printre turiştii aflaţi în autocar s-a numărat o altă familie din Curtea de Argeş, soţii Mateescu. Potrivit listei MAE şi ei se numără printre victimele teribilului accident din Muntenegru.



18 români au murit într-un cumplit accident, petrecut duminică după-amiază pe un pod din Muntenegru. Alte 29 de persoane sunt rănite.  Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie, a anunţat ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevic.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO FOTO Accidentul din Muntenegru, în care au murit 18 români, descris de o bucureşteancă

În momentul în care s-a petrecut tragedia din Muntenegru, şoferul autocarului conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie a unui spital din capitala muntenegreană.

Corlăţean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare româneşti s-a prăbuşit într-o prăpastie.

O aeronavă a MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce românii răniţi în accident

O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat ministrul Mircea Duşa.

Lista românilor internaţi în spitalul din Muntenegru în urma accidentului în care au murit 18 persoane

Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 32 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite