Ce s-a întâmplat cu omul de afaceri controlat de cinci instituţii după ce l-a huiduit pe Dragnea: „Vreau să fac plângere penală pentru abuz în serviciu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Grigoroiu, primul din dreapta, în timpul protestului împotriva lui Liviu Dragnea FOTO: arhiva personală
Valentin Grigoroiu, primul din dreapta, în timpul protestului împotriva lui Liviu Dragnea FOTO: arhiva personală

Un om de afaceri din comuna argeşeană Corbi era controlat, în urmă cu o lună, de cinci instituţii după ce l-a huiduit pe Liviu Dragnea. Valentin Grigoroiu anunţă că îi va face plângere prefectului de Argeş pentru abuz în serviciu, susţinând că acesta i-ar fi trimis toate instituţiile în control.

Pe 17 mai, în plină campanie electorală, Liviu Dragnea făcea o vizită cu incidente în Argeş. Acesta a poposit mai întâi la Topoloveni, unde mai mulţi protestatari au fost ridicaţi de pe stradă de către jandarmi. Ulterior, Liviu Dragnea a ajuns în comuna Corbi, unde mai multe persoane l-au huiduit, inclusiv omul de afaceri Valentin Grigoroiu. ”Hoţule! Ai venit să ne furi şi pe noi?”, s-a strigat atunci la Corbi.

După o săptămână de la acele proteste, mai multe instituţii ale statului au început să vină în control la Valentin Grigoroiu, care deţine o mică firmă ce produce sobe de teracotă.

Cei de la ANAF mi-au spus să nu mai ies în presă cu declaraţii”

valentin grigoroiu corbi protest 01

”Au venit să mă controleze de la ITM, Garda Forestieră, Garda de Mediu, ISU, totul a fost în regulă după ce m-au verificat aceste patru instituţii. Au venit şi cei de la ANAF, au găsit toate documentele şi autorizaţiile în regulă. Mi-au dat totuşi o amendă de 350 lei pentru că nu am avut un bon de consum ataşat la o factură pe luna curentă. În luna mai am ieşit în presă şi am vorbit despre aceste controale comandate. După ce au văzut articolele din presă, cei de la ANAF mi-au spus să nu mai ies în presă cu declaraţii, să nu mai prezint documente, să o las aşa. Pot să spun că a fost un control cu dedicaţie. Am societatea din 2007, în toţi aceşti 12 ani nu am avut vreun control de la ANAF”, spune Valentin Grigoroiu.

Omul de afaceri spune că toate instituţiile ar fi venit în control la solicitarea lui Emilian Dragnea, prefectul de Argeş, după ce acesta le-ar fi cerut primarilor din zonă să identifice în fotografii pe cei care l-au huiduit pe Liviu Dragnea la Corbi.

”Domnul prefect Dragnea a dorit să îmi trimită toate aceste instituţii pe cap, s-a informat în Colegiul Prefectural cine e persoana care a avut curajul să îl huiduie pe Liviu Dragnea la Corbi. Domnul prefect le-a arătat mai multe fotografii de la acel protest primarilor din zonă. Este vorba despre domnul Gabi Zăvoianu, primarul de la Domneşti, care mi-a confirmat. Domnul Zăvoianu, primarul de la Domneşti, a venit, a stat de vorbă cu mine şi mi-a spus exact ce i-a zis domnului prefect, că mă cunoaşte ca persoană, cu ce mă ocup şi că nu sunt din localitatea dânsului. Părerea mea e că este un abuz din partea domnului prefect Dragnea”, precizează Valentin Grigoroiu.

Omul de afaceri din comuna Corbi mai adaugă: ”Vreau să fac plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva domnului prefect de Argeş. Eu am protestat paşnic, nu am fost violent. Voi lua legătura cu un avocat. Mi-a fost terfelită imaginea. Fetiţa mea a văzut organele de control în curte după ce a venit de la şcoală. Apoi mă întreba: ”Tati, mâine mai vin iar? Iar vine ANAF-ul?” Nu este normal”.

Domnul prefect a fost curios să afle de unde sunt acei protestatari”

Informaţia potrivit căreia prefectul de Argeş ar fi cerut informaţii legat de protestatarii de la Corbi este confirmată de către Gabriel Zăvoianu, primarul de la Domneşti, comună vecină cu Corbi. „Discuţia cu domnul prefect nu a fost într-un cadru privat, a fost într-un cadru public, la intrarea în Prefectură, înainte de o şedinţă de Colegiu Prefectural. Domnul prefect Emilian Dragnea a fost curios să afle de unde sunt acei protestatari, cum sunt, cam atât. Erau mai multe fotografii pe telefonul mobil al domnului prefect. Şi ştiam că sunt oameni din zonă. I-am spus domnului prefect că îi ştiu pe cei pe care i-am recunoscut, două-trei persoane”.

„Adevărul“ a solicitat un punct de vedere şi Prefecturii Argeş legat de acuzele aduse prefectului Emilian Dragnea. ”Instituţia noastră nu comentează declaraţii sau puncte de vedere cu caracter informal”, ni s-a transmis într-un răspuns al Biroului de presă al Prefecturii Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite