Ce presupune măsura temporară pentru comercianţii care nu s-au dotat la termen cu noile case de marcat. Cum acţionează Legea prevenirii

Ce presupune măsura temporară pentru comercianţii care nu s-au dotat la termen cu noile case de marcat. Cum acţionează Legea prevenirii

Sursă foro: Attosoft.ro

După ce Ministerului Finanţelor Publice anunţase că, începând cu 1 septembrie, contribuabilii mari sau mijlocii trebuia să deţină aparate de marcat cu jurnal electronic, iar contribuabilii mici aveau ca termen data de 1 noiembrie 2018, Guvernul a aprobat ulterior o altă iniţiativă a aceluiaşi minister de a introduce nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat sub incidenţa Legii prevenirii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai exact, pe 5 septembrie 2018, a fost modificat punctul 42 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr.270/2017, precum şi a modelului planului de remediere.

"Măsura, care va fi în vigoare temporar, va asigura o abordare de tip preventiv, stimulativ şi nu de sancţionare a operatorului economic de la prima abatere. Potrivit MFP, organele de control vor analiza situaţia fiecărui contribuabil în parte, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic, vor aplica avertismentul şi vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcţie de constatări", explică avocatul Raluca Cîrstea, Legal Land. 

Ce măsuri se vor lua, de la caz, la caz

În timpul controlului, ANAF şi MAI vor analiza situaţiile de fapt ale comercianţilor şi vor lua măsuri în funcţie de situaţiile constatate.

De precizat că este avută în vedere inclusiv situaţia în care comerciantul nu a procedat la dotarea cerută de minister pentru că n-a găsit pe piaţă aparate de marcat cu jurnal electronic pentru activitatea sa. 

"Pot constata, de la caz la caz, cel puţin următoarele situaţii şi pot proceda în consecinţă astfel:a) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, situaţie în care organul de control nu aplică sancţiuni;b) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat şi instalat, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen de instalare foarte scurt;c) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piaţă aparate corespunzătoare activităţii acestuia, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen scurt de dotare; d) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piaţă aparate şi a făcut comandă la distribuitorul autorizat, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte un termen de dotare şi fiscalizare scurt; e) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic şi nu există pe piaţă aparate de marcat cu jurnal electronic pentru activitatea sa, situaţie în care organul de control aplică avertismentul şi stabileşte în planul de remediere un termen mai lung de dotare (exemplu: 90 de zile), mai precizează avocatul Raluca Cîrstea. legal-land.ro.

 După termenul prevăzut în planul de remediere, se aplică sancţiuni

Legea prevenirii stipulează însă că în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituţia publică cu atribuţii de control are obligaţia să reia controlul.

De data aceasta, când organele de control constată neîndeplinirea obligaţiilor legale în termenul acordat, se aplică sancţiunile prevăzute de OUG nr.28/1999.

Amenzile pot ajunge până la 60.000 de lei. 
citeste totul despre: